Astra, fostă campioană a României, dezmembrată bucată cu bucată. Unde a ajuns autocarul echipei, după ce firma lui Ioan Niculae a intrat în insolvență | EXCLUSIV

Andrei TRIFAN, Alin GRIGORE 25 Jun. 2021, 12:28 Diverse
Astra, fostă campioană a României, dezmembrată bucată cu bucată. Unde a ajuns autocarul echipei, după ce firma lui Ioan Niculae a intrat în insolvență | EXCLUSIV

Astra a retrogradat în acest an din Liga 1, după ce în sezonul 2013-2014 a câștigat campionatul României, iar doi ani mai târziu avea să ajungă până în șaisprezecimile Europa League. Problemele financiare au dus la neplata salariilor către jucători și staff, iar de aici n-a mai fost decât un pas până la decăderea totală.

Clubul care își desfășoară meciurile de pe teren propriu la Giurgiu, deși mare parte din activitatea sa și-o desfășoară la Ploiești, este dezmembrat bucată cu bucată din cauza problemelor financiare, iar sursele ProSport au povestit un episod incredibil, în care autocarul echipei a ajuns să fie cumpărat de o școală de fotbal!

Autovehiculul a fost cumpărat de patronul Ioan Niculae pe firma InterAgro, iar în momentul în care aceasta a intrat în insolvență a fost scos la licitație pentru a se acoperi din datoriile către masa credală.

Evident, Astra nu avea nici banii, nici posibilitatea să participe la licitație în încercarea de a-l cumpăra, astfel că autocarul a ajuns să fie achiziționat de o renunită școală de fotbal din Ardeal! De altfel, cea care a cumpărat autocarul este școala Ardealul.

Ioan Niculae, plan incredibil prin care „curăță” Astra

ProSport a aflat planul incredibil pe care Ioan Niculae și familia sa îl au în ceea ce privește viitorul Astrei: echipa va fi băgată în insolvență pentru a stopa plata imediată a datoriilor sau a scăpa de ele! Din informațiile noastre, acest plan este legat și de FC Voluntari. Echipa controlată de primăria condusă de Florentin Pandele nu are un buget de transferuri și ar urma să primească mare parte din lotul Astrei, cei mai buni fotbaliști.

Evident, acest lucru nu se va întâmpla degeaba: toți jucătorii care vor merge la Voluntari vor fi deținuți în co-proprietate de cele două cluburi, astfel încât, la o eventuală vânzare ulterioară, Astra să încaseze 50 la sută din sumele aferente.

4 trofee a câștigat Astra în întreaga sa istorie: un titlu de campioană, o Cupă a României și două Supercupe ale României

Practic, prin acest plan, Ioan Niculae se asigură că Astra, fosta campioană a României, supraviețuiește falimentului (va sta cel puțin doi ani în Liga 2), va scăpa de datorii prin insolvență și va recupera și o parte din bani prin InterAgro, principalul creditor (din banii care vor veni de pe transferurile fotbaliștilor).

Între timp, Astra s-a reunit ieri, 24 iunie, și l-a anunțat antrenor principal pe Florin Stîngă, ultima dată fost la AFC Odorheiu Secuiesc, în Liga 3, care a lăsat echipa pe loc retrogradabil direct, dacă FRF nu ar fi schimbat sistemul campionatului în ultimul moment și nu ar fi organizat baraje de menținere.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/s-a-reunit-si-astra-florin-stinga-e-noul-antrenor-al-echipei-anuntul-clubului-19190308

https://liga2.prosport.ro/seria-1/valerica-gaman-s-a-despartit-de-astra-si-continua-in-liga-1-la-universitatea-craiova-19190144

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-neagoe-dezvaluie-ca-la-astra-se-vorbea-de-insolventa-de-la-inceputul-anului-cand-echipa-se-lupta-pentru-play-off-ul-ligii-1-oamenii-care-conduceau-in-februarie-umblau-pe-mai-multe-cai-19189694

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ioan-niculae-plan-incredibil-prin-care-curata-astra-cei-mai-buni-fotbalisti-sunt-trimisi-la-alta-echipa-clubul-intra-in-insolventa-banii-ii-ia-interagro-exclusiv-19189369

Andrei TRIFAN, Alin GRIGORE 25 Jun. 2021, 12:28 Diverse
Pe aceeași temă