Astra este una dintre cele trei echipe care au retrogradat în Liga 2 în această vară, alături de Poli Iași și FC Hermannstadt, aceasta din urmă după un baraj cu CS Mioveni. Trupa care își petrecea majoritatea timpului la Ploiești, însă care își desfășura meciurile considerată acasă la Giurgiu a intrat într-un con de umbră după ce a picat din Liga 1, viitorul ei fiind pus sub semnul întrebării.
ProSport a aflat planul incredibil pe care Ioan Niculae și familia sa îl au în ceea ce privește viitorul Astrei: echipa va fi băgată în insolvență pentru a scăpa de toate datoriile!
Din informațiile noastre, explozive, acest plan este legat de un alt club din Liga 1, FC Voluntari. Echipa controlată de primăria condusă de Florentin Pandele nu are un buget de transferuri și ar urma să primească mare parte din lotul Astrei (cei mai buni fotbaliști).
Evident, acest lucru nu se va întâmpla degeaba: toți jucătorii Astrei care ar pleca spre Voluntari vor fi deținuți în co-proprietate de cele două cluburi, astfel încât, la o eventuală vânzare ulterioară, Ioan Niculae să încaseze 50 la sută din sumele aferente.
Practic, prin acest plan, Ioan Niculae se asigură că Astra, campioana României în 2016, supraviețuiește falimentului (va sta probabil doi ani în Liga 2), va scăpa de datorii prin insolvență și va recupera și o parte din bani prin InterAgro, principalul creditor, din banii care vor veni de pe transferurile fotbaliștilor!
Ioan Niculae, patronul InterAgro, e închis din februarie 2021. A fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.
Totodată, InterAgro trebuie să plătească o amendă penală de 150.000 lei, iar SC Libarom Agri SRL o amendă penală de 250.000 lei.
Ce s-a întâmplat? Conform DNA, în intervalul august 2008 și martie 2009, între cele două firme s-a desfășurat un contract fictiv, obiectul fiind servicii de publicitate. În baza acordului, au fost înregistrate în contabilitatea InterAgro operaţiuni nereale de pe urma cărora s-au evitat plăţile taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/situatia-incerta-de-la-astra-il-face-pe-eugen-neagoe-sa-reactioneze-daca-va-intra-in-faliment-sau-insolventa-nu-ar-fi-corect-suntem-in-2021-si-toti-ne-ocupam-sa-nu-platim-angajatii-19188954
https://liga2.prosport.ro/seria-1/david-lazar-a-semnat-cu-universitatea-craiova-si-ramane-in-liga-1-banii-pe-care-ii-incaseaza-astra-in-schimbul-portarului-19188162
https://liga2.prosport.ro/seria-1/danut-coman-recunoaste-negocierile-cu-fc-hermannstadt-insa-nu-vrea-sa-ia-o-decizie-prea-repede-am-discutii-cu-mai-multe-echipe-din-liga-1-si-liga-2-19188567