Ședința de ieri a Comisiei de Disciplină din cadrul FRF a continuat deja „tradiția” din acest sezon de a sancționa dur tehnicienii din Liga 2. Deși Dan Alexa spera că va scăpa doar cu o rundă în tribună, antrenorul lui ACS Poli nu va putea urmări de pe bancă nici partida elevilor săi cu CSM Râmnicu Vâlcea.
„Chirurgul” a fost suspendat două etape pentru eliminarea de pe finalul jocului cu CS Mioveni (scor 1-0). Astfel, ACS Poli va fi lipsită de „principal” atât sâmbătă la Tărlungeni, cât și în etapa următoare, când va juca acasă cu CSM Râmnicu Vâlcea. Alexa se face vinovat că a intrat pe teren, (jocul era întrerupt,) fiind nervos după ce oaspeții nu au returnat un balon conform spuselor acestuia. „Centralul” Florin Marcu a luat imediat măsuri și l-a trimis în tribună. Alexa spera totuși că va scăpa „ieftin”. „…pentru că imediat după ce m-a eliminat am avut o reacție corectă. Nu am jignit pe nimeni”.
Tehnicianul timișorenilor a primit și o amendă de 300 de lei. Nici oaspeții din Argeș nu au scăpat cu buzunarele intacte, ei fiind sancționați cu 570 de lei deoarece au avut cinci jucători sancționați cu cartonaș galben la acest meci.
Un alt antrenor, dar din seria cealaltă, Ion Viorel de la Buzău s-a ales cu o sancțiune similară. Deciziile sunt conforme cu art. 53/2 din Regulamentul Disciplinar.
Unirea Tărlungeni nu se va putea baza împotriva timișorenilor pe Robert Elek, suspendat după ce a fost eliminat cu FC Olt.
Sursa: Sport9
Foto: Sebastian TĂ‚TARU