Daniel Oprescu ”se teme” că Slatina va ajunge în play-off și nu va putea promova: ”Am susţinut cu tărie că Legea Sportului trebuie modificată”

Andrei PASCU 18 Jun. 2024, 15:00 Liga 2
Daniel Oprescu ”se teme” că Slatina va ajunge în play-off și nu va putea promova: ”Am susţinut cu tărie că Legea Sportului trebuie modificată”

CSM Slatina a dat drumul la treabă! Oltenii s-au reunit cu multe noutăți în lot, astfel că această întrecere va fi abordată cu un alt suflu, iar planurile sunt unele destul de importante, anume că se dorește chiar prezența în primele șase echipe la finalul campionatului regular.

Impresiile au fost împărtășite de antrenorul Daniel Oprescu, la prima ședință de pregătire a sezonului următor de Liga 2.

Daniel Oprescu vorbește, din nou, de schimbarea Legii Sportului! De ce? Pentru că Slatina nu are drept de promovare

Antrenorul a vorbit la reunirea de luni și despre modul în care sunt organizate cluburile care sunt în situația celui pe care îl reprezintă, anume că este susținătorul ideii că Legea Sportului trebuie schimbată, iar echipele de drept public să poată evolua în prima divizie.

Argumentul găsit de Daniel Oprescu este acela că situația trebuie ”adaptată la realităţile societăţii”. Care? Societatea comunistă și distanțarea de modul în care se vede fotbalul în țările din Europa de Vest? Probabil că la acest lucru s-a referit Daniel Oprescu. Practic, să ne întoarcem în trecut, iar politicul să fie implicat cât mai mult posibil în sport, pentru că nu se vrea sau există incapacitatea necesară de a atrage sponsori privați.

Problema a fost ridicată de antrenor pentru că își dorește chiar și o clasare în primele șase echipe la finalul întrecerii regulare, CSM Slatina să fie parte din play-off-ul Ligii 2.

Ne dorim o clasare mai bună ca anul trecut, de ce să nu fim în play-off sau măcar aproape. Se ştie că nu avem, în continuare, drept de promovare. Am susţinut cu tărie că Legea Sportului ar trebui modificată, adaptată la realităţile societăţii.

Am văzut deja mai multe păreri în acest sens, în ultima vreme, chiar a preşedintelui Răzvan Burleanu. Sunt de acord, atragerea investitorilor privaţi într-un parteneriat ar permite obiective mult mai îndrăzneţe, dar ei vor veni atunci când stadionul va fi gata.

Până atunci trebuie făcute demersurile necesare cu cei de la Alro, pentru a juca pe Metalurgistul,  în cazul în care se începe demolarea stadionului, pentru a nu intra în criză de timp şi bazasă poate să fie adusă la standardele de omologare.

Am spus-o de fiecare dată, echipa trebuie să rămână să joace la Slatina”, a precizat Daniel Oprescu, conform News Flux, care nu este la prima astfel de declarație în ceea ce privește schimbarea Legii Sportului.

CSM Slatina se pregătește de cantonament în curând

Reunită deja, CSM Slatina a anunțat programul de pregătire pentru vară. Au fost stabilite și numele adversarelor pe care oltenii îi vor avea până la începerea sezonului de Liga 2. Clubul din Olt va începe seria amicalelor cu Steaua, iar ulterior le va înfrunta și pe FCU Craiova FC (de două ori), CS Afumați, AFC Câmpulung Muscel și Campionii FC Argeș. Un al șaptea adversar este o echipă dintr-un eșalon inferior, Viitorul Dăești.

Stagiul de pregătire a fost programat pentru perioada 24 iunie – 6 iulie.

În privința venirilor, portarul Paul Toroc (ex CSC Dumbrăvița), fundașii David Savu (ex Viitorul Pandurii Târgu Jiu), Alexandru Sima (ex CS Tunari), Andrei Trașcu (ex CS Mioveni) și Ionuț Burnea (ex CS Mioveni), mijlocașii Emilian Pacionel (ex Progresul Spartac) și Cătălin Golofca (ex Chindia Târgoviște) și atacanții Cătălin Țîră (ex Dinamo), Luca Ilie (ex FK Miercurea Ciuc – under) și Darius Grigore (Aro Muscelul Câmpulung Muscel) au fost anunțați ca noutăți ai lotului Slatinei.

CSM Slatina pregătește noi achiziții

Daniel Oprescu a afirmat că Slatina nu se oprește aici cu achizițiile:

În linii mari, ne-am acoperit toate posturile. Pe un singur post ne-ar mai trebui un jucător, căutăm un atacant de un anumit profil şi care se încadrează în fondul nostru salarial.

Jumătate din lot a efectuat deja vizita medicală, urmează restul, iar de miercuri, după ce toată lumea a trecut testele medicale cu brio, să dăm drumul puternic la pregătire, pentru că ne aşteaptă un campionat destul de greu. Aşa cum ştiţi, a crescut numărul de echipe de la 20 la 22. N-aş spune neapărat că va fi mai dificil valoric, pentru că în momentul în care sunt mai multe echipe valorile se diluează, dar pot aduce multe surprize

Avem perfectate jocuri de pregătire în principal cu echipe de Liga a II-a destul de bune, care să ne arate nivelul şi, în acelaşi timp, dacă ne-am îndeplinit obiectivele propuse la acel moment”.

Foto: News Flux

Andrei PASCU 18 Jun. 2024, 15:00 Liga 2
Pe aceeași temă