La primul său meci pentru Gaz Metan Severin, fostul atacant de la FCM Târgu Mureș a marcat trei goluri în meciul cu Pandurii II Tg. Jiu, din turul al V-lea al Cupei României.
Cosmin Vancea se gândește și la meciurile din campionat și speră ca noua sa echipă să câștige și la Slatina „Nu mă așteptam nici eu la un asemenea debut, cu un hat-trick în Cupa României, însă mai importante sunt golurile din campionat. Avem o serie grea, dar nu mă gândesc neapărat să marchez, ci încerc să-mi ajut echipa să câștige. Încă nu-s pregătit sută la sută și nu știu dacă voi juca sâmbătă la Slatina, dar sper să fiu măcar în lot și echipa să mai obțină trei puncte în clasament”, a spus atacantul de 27 de ani.
Ardeleanul Vancea a explicat și motivele pentru care a ales să vină în Oltenia, deși ar fi putut să rămână și în Indonezia, la Bintang Medan, echipă pentru care evoluase în ultimele șase luni: „Am venit la Severin și pentru domnul antrenor Cosmin Bodea, dar și pentru că echipa are un obiectiv îndrăzneț. A contat și faptul că i-am găsit aici pe foștii mei colegi de la Târgu Mureș. Au existat și unele probleme interne în campionatul din Indonezia. La Severin am întâlnit oameni de caracter și există condiții foarte bune. Sunt convins că vom avea rezultate și vom face suporterii fericiți”.
Articol și foto de Mircea OGLINDOIU