La fel ca și în turul precedent,
când a eliminat tot o divizionară din liga a treia (Petrotub
Roman), Ceahlăul s-a impus la Suceava în fața ceferiștilor, la
limită, cu 2-1 scorul cel mai des întâlnit de altfel și în
partidele de verificare din această vară.
Ceahlăul a jucat economicos, la
rezultat, prilej cu care a menajat și câțiva dintre titulari, la
Suceava debutând cu prilejul meciului din Cupă în acest sezon,
portarul Hărăguță, fundașul ex-prahovean Ghiță, mijlocașul Sofroni,
în timp ce atacantul Gafița a fost utilizat doar în repriza a
doua.
Golurile Ceahlăului au fost
realizate de Vădrariu (foto) la prima reușită
pentru portocalii în minutul 20, în urma unei pătrunderi în viteză
prin apararea sucevenilor, când a ramas singur cu portarul
suceavean Pascal pe care l-a executat cu sânge rece și de Bălțoi în
minutul 50, la o fază în care sucevenii au invocat inițial un fault
la Romaniuc la circa 30 de metri de poarta proprie.
Pentru rapidiști a marcat căpitanul
Negru din penalty pe finalul primei reprize în urma unui fault
comis de Bădescu asupra lui Apetri, angajat bine de Romaniuc în
suprafața de pedeapsă.
Meciul a fost în general
echilibrat, Ceahlăul a mai avut două oportunități, Constantinescu
în prima repriză și Onciu în minutul 73 când ghiuleaua expediată de
la circa 30 metri de fostul sucevean a fost respinsă cu mare
dificultate de Pascal, în timp ce sucevenii au avut șansa lor în
minutul 90+2 când șutul de la marginea careului mare expediat de
juniorul Florin Plămadă a fost respins în bara transversală de
tânărul goal-keper nemțean Hărăguță.
Antrenorul nemțenilor Marin Barbu
s-a arătat la final mulțumit de rezultat și de evoluția elevilor
săi din repriza secundă: „Jucătorii mei au intrat prea
relaxați în meci, au crezut că simplul act de prezență le va fi de
ajuns să câștige partida. Am intrat puțin mai tare în ei la cabine,
în pauză, iar în repriza secundă am făcut un joc mult mai
bun”.
Rapid CFR Suceava:
Pascal – Pantea, Sava, Sevaciuc, Spătar (50 Golofca) – Oniu,
Romaniuc, Brânză (60 I. Plămadă), Apetri (79 Fl. Plămadă) – Șuleru,
Negru.
Ceahlăul: Hărăguță
– Nohai (46 Ghiță), Forminte, Vițelaru, Dumitraș – Bădescu (46
Gafița), Onciu, Achim, Vădrariu (80 Sofroni) – Constantinescu,
Bălțoi.
Articol scris de Dan
Eșanu