„Nu îi schimb pe antrenori. Nu e vina lor”

07 Sep. 2011, 17:37 Cupa

Imediat după încheierea partidei de la Sînmartin, antrenorii „textiliști” s-au pus la dispoziția conducătorilor, cu care vor avea întrevedere miercuri dimineață. Însă, președintele UTA-ei spune că nu se pune probleme unei revoluții pe banca tehnică, deoarece cauza acestei pase negre trebuie căutată altundeva.

„Le-am spus deja antrenorilor că nu îi schimb. Nu e vina lor, doar că nu înțeleg de ce echipa nu mai are atitudinea și dorința de victorie din sezonul trecut. O să discutăm să vedem ce e de făcut, dar continuăm cu Roli Nagy și Dan Stupar”, a precizat Giovanni Catanzariti.

În schimb, șeful „alb-roșiilor” s-a arătat destul de supărat pe fotbaliști, sau, mai bine spus, pe unii dintre ei. „O să vedem pe imagini cine a greșit și s-ar putea să-i trimitem acasă pe vinovați. Cu siguranță, trebuie să le fie rușine jucătorilor după ce au fost bătuți de niște copii. Au fost foarte naivi, parcă nu mai au chef de joc. Dacă nu mai doresc să-și facă meseria să zică, joacă alții… „, a adăugat Gio.

Fără să pună rezultatul final pe seama arbitrajului, atât antrenorul Roland Nagy, cât și președintele Giovanni Catanzariti, au considerat că prestația „fluierașilor” a fost extrem de slabă.

Sursa: Sport Arad

07 Sep. 2011, 17:37 Cupa
Pe aceeași temă