FOTO! Zăgrean vrea să-i sperie pe medieșeni!

07 Dec. 2011, 17:43 Cupa

Timișorenii au șansa de a se califica mâine în semifinalele Cupei României, din postura de echipă de Liga a II-a, tocmai în preajma sărbătoririi a 90 de ani de la înfiintarea clubului.

Andrei Zăgrean, atacantul lui FC Timișoara, ar putea reveni pe teren în meciul de mâine, cu Gaz Metan Mediaș, după o pauză de o lună și jumătate. Fotbalistul a suferit o accidentare la nas în meciul cu Chindia Târgoviște, motiv pentru care va fi nevoit să joace cu o mască specială de protecție pe față.

– Andrei, vei putea reveni pe teren în meciul cu Gaz Metan?
– A fost o perioadă lungă în care m-am antrenat mai puțin sau separat. Nu puteam face antrenament normal, pentru că nu aveam mască, dar odată cu venirea măștii am început să fac antrenament normal și eu zic că am ajuns la o capacitate bună de efort și aș putea juca, dacă se va apela la mine. Mai avem un singur meci anul acesta, dar nu contează cât voi juca. Un meci, jumătate de meci, zece minute, important e că sunt în regulă și de abia aștept să intru în teren, să ajut echipa.

– Se simte aceeași determinare ca înaintea meciului cu Steaua?
– Da, e un meci important pentru noi, însă nu unul deosebit. E un meci ca oricare altul, pentru că echipa noastră s-a mobilizat la fiecare meci, chiar dacă am avut adversari mai puternici sau mai slabi. Oricum, toată lumea e conștientă că trebuie să câștigăm.

– Ai urmărit Mediașul în ultimele meciuri?

– Da. Ei traversează o perioadă nu tocmai fastă și cred că noi putem profita de asta.

– Voi sunteți în formă?
– Eu zic că suntem concentrați, chiar dacă am avut o săptămână de repaus. Deocamdată, sezonul nu este încheiat și nu ne putem gândi la vacanță până nu se termină meciul cu Gaz Metan.

Foto: Istvan Szasz

07 Dec. 2011, 17:43 Cupa
Pe aceeași temă