Șansele târgoviștenilor de a-și vedea pe teren propriu echipa favorită în confruntarea din 16-imile Cupei României sunt aproape nule. Stabilirea datelor și a orelor la care se vor desfășura meciurile din această fază a competiției au dat peste cap planurile oficialilor de la Chindia, care în momentul aflării adversarului își făceau speranțe că vor putea organiza jocul pe stadionul „Eugen Popescu”. Dâmbovițenii credeau că ACS Poli nu va fi o echipă care să atragă atenția televiziunilor, astfel că își făcuseră calcule că meciul nu va fi programat să aibă loc în nocturnă.
Cum televiziunile care vor transmite meciurile din 16-imi au hotărât să programeze meciul dintre Chindia și ACS Poli miercuri, 26 octombrie, de la ora 17:45, dâmbovițenii, care sunt considerați organizatori, vor trebui să caute un stadion cu nocturnă unde să joace, deoarece pe „Eugen Popescu” nu pot evolua.
Oficialii clubului din Târgoviște au trei variante de locație unde să își desfășoare jocul cu „lanterna roșie” din Liga 1. „Variantele ar fi trei: Ploiești, Pitești sau Mioveni. Noi am fi vrut să jucăm la Târgoviște, unde ar fi venit probabil 3.000-4.000 de oameni. Și șansele de calificare erau mai mari, cu publicul nostru alături, plus că era un bonus și pentru târgovișteni, să ne vadă jucând cu un adversar din prima ligă. Am încercat să jucăm de la 14:30, am prezentat tot felul de argumente, însă nu am reușit să schimb nimic. A rămas să jucăm de la 17:45, acum să vedem unde e mai avantajos”, a declarat, pentru jurnaldedambovita.ro, președintele Chindiei, Marcel Ghergu.
Până la meciul cu ACS Poli, Chindia, care a căzut între timp pe locul 4 în Liga 2, mai are de disputat două jocuri în campionat, cu Luceafărul Oradea, la Sânmartin, sâmbătă, de la ora 11:00, și weekendul viitor, acasă cu CS Afumați.
VEZI întreg PROGRAMUL meciurilor 16-imilor Cupei României