CSM Reșița se află în plin proces de pregătire, pentru sezonul următor, după ce reunirea a avut loc pe 25 iunie. În continuare, formația din Valea Domanului se antrenează în Slovenia, la Rogla. A ajuns acolo pe 15 iulie și va sta până pe 26 iulie.
După cum a mai declarat, ”principalul” Flavius Stoican vrea mai mult decât s-a reușit în campionatul precedent. Revenită în divizia secundă vara trecută, CSM Reșița a transmis de ceva timp că face procedurile necesare pentru a avea drept de promovare în SuperLiga României.
În acest moment, echipa din Reșița se numără printre trupele care nu pot evolua mai sus de Liga 2, iar performanța din sezonul trecut i-a dat încredere să facă pași în acest sens, chiar dacă a ratat, până la urmă, play-off-ul și a evoluat în play-out.
Însă, Stoican se concentrează pe partea sportivă, dorind să pună la punct toate detaliile. E convins că echipa din Reșița va arăta bine în noul sezon al Ligii 2, când va debuta contra FCU Craiova FC.
”Gândul nostru este acum la prima etapă. Jucăm cu cei de la FCU Craiova, o echipă bună, care a retrogradat din prima ligă. Toată concentrarea și tot focusul nostru este pe acest meci. După aceea, vedem ce va fi în continuare. Avem și deplasări mai lungi, dar, până la urmă, trebuie să jucăm cu toate echipele.
Pe cei de la FCU Craiova i-mai întâlnit recent într-un amical. Ne-au bătut, dar a fost primul nostru meci amical după perioada de vacanță. Au într-adevăr o echipă bună, la care, cred eu, au rămas cei mai buni fotbaliști, pentru că altfel Mititelu le dădea drumul să plece la alte echipe. Îi remarc în primul rând pe Dragoș Albu și pe Vlad Pop, doi jucători tineri, doi jucători care fac diferența în teren.
Dar, la fel de adevărat este că și noi avem o echipă bună, și vrem să fim mai buni decât anul trecut. Jucăm pe propriul teren, avem sprijinul suporterilor, galeria ne împinge de la spate în momentele grele”, a transmis Flavius Stoican, conform Radio Reșița.
În privința testelor, clubul din Liga 2 a întâlnit ND Ilrija (scor 1-2), ND Gorica (scor 2-0) și Unirea Alba Iulia (scor 1-0) în primele amicale din cantonamentul din afara României. Mai urmează partide de verificare contra FC Damac (23 iulie) și FC Ittihad Kalba (25 iulie).
”Ne antrenăm acum, și nu e ușor ceea ce facem în acest cantonament. Multă pregătire fizică, apoi cu mingea, și tactic și tehnic. Vrem ca la ora jocului să fim puternici. Dacă o să începem cu dreptul,clar o să avem și moralul bun. Deci, ne trebuie victorie în primul meci de acasă.
Nu mă feresc de cuvinte, știu ce echipa antrenez, știu ce fel de oameni am sub comandă și știu cât de mult își doresc. Avem toate atuurile ca să începem cu dreptul, dar, cu siguranță, nu va fi ușor.
Suntem o echipă greu de bătut acasă, în afară de meciul cu Unirea Slobozia din a doua etapă n-am pierdut niciun joc. Sper să continuăm pe aceeași linie”, a mai transmis Stoican.
În privința startului noului sezon de Liga 2, 2024/ 2025, CSM Reșița va debuta cu un meci pe teren propriu, contra retrogradatei din prima ligă FCU Craiova FC, la începutul lunii august.
Apoi, până în etapa a 5-a, le va mai întâlni pe CSC Dumbrăvița (acasă), Steaua (deplasare), CSM Focșani (acasă) și FC Bihor Oradea (deplasare).
Foto: Cătălin Crăciun (CSM Unirea Alba Iulia) și CSM Reșița