CS Tunari a luat trei puncte mari din meciul extrem de important cu CSM Alexandria, o rivală în lupta pentru menținerea în Liga 2. Sâmbătă, în etapa a 17-a a sezonului regular, ilfovenii s-au impus la limită, scor 1-0, la Turnu Măgurele, iar distanța dintre cele două echipe a crescut la șapte puncte.
Ștefan Odoroabă și-a învins, astfel, fosta echipă, pe care în vară o promova în premieră în Liga 2, dar de care se despărțea după șapte etape.
După startul ratat de 2024, cu eșec în meciul organizat cu Unirea Dej, 0-1 la Buftea, contra unei alte adversare în lupta pentru menținerea în Liga 2, cu care avea să facă și rocadă în clasament, CS Tunari s-a mobilizat altfel pentru prima deplasare din noul an. Ilfovenii au întâlnit fosta echipă a actualului lor antrenor, CSM Alexandria, pe care au învins-o cu scorul de 1-0 la Turnu Măgurele.
Unicul gol al partidei l-a reușit Dragoș Gheorghe în minutul 14, când fostul jucător al Astrei, Petrolului și Stelei i-a ”furat” mingea lui Matias Acuna, a pătruns pe poartă și l-a învins pe Dragoș Balauru.
”E o victorie meritată, mă bucur că am câștigat, dar parcă îmi pare rău și de echipa din Alexandria, că mi-a rămas în suflet. Le urez și lor multă baftă în continuare. Dar, astăzi, eu zic că am meritat victoria, am jucători de calitate, care, ce să vă spun, trebuie doar să exprim că joacă ce trebuie și ce fac cu ei. Am atacanți de clasă, pe Adi Petre, Atanas Trică, Mirko Ivanovski, Dragoș Gheorghe și copilul Melniciuc, jucător de lot. Am spus doar partea ofensivă.
Alexandria a fost o echipă minunată, a pus probleme, a jucat fotbal, n-au fost durități, în cazul unui derby de retrogradare, ca să zic așa. Îi felicit, au încercat să dea totul și, sincer, sper să se salveze și ei”, a transmis antrenorul Ștefan Odoroabă, după meci, la Sport Arena, emisiune a postului Metropola TV.
Pentru Odoroabă a fost primul meci din 2024 pe bancă, după ce în cel cu Unirea Dej a luat loc în tribună, fiind suspendat.
Tot prin comparație cu precedentul joc, Odoroabă a făcut trei schimbări în primul 11. Au ieșit Bustea, Costea și Florică și au intrat Plumbuitu, Bobea și Adrian Petre.
”Plângem și cred că o să o facem și câteva luni de-acum încolo. Nu am avut nimic în plus, pentru că nu am schimbat nimic, nici în plus, nici în minus. Cred că diferența este venită din ceea ce am discutat cu ei, mica ședință și micile detalii pe care le-am pus la punct pe parte de tupeu și de încredere. Adică am fost puțin cu trac. Aici mă refer, în prima etapă, la jucătorii cu mai puțină experiență. Cei cu experiență au încercat, dar nu poți să joci în patru-cinci. Am vrut, dar atât am putut”, a comentat antrenorul Tunariului, întrebat ce a avut în plus echipa față de jocul cu Unirea Dej.
Antrenorul a explicat și înlocuirea lui Adi Petre la pauză, după ce contra Alexandriei l-a utilizat pentru prima dată ca titular, după ce împotriva Dejului l-a introdus pe teren în minutul 57. ”A jucat doar o repriză, fiindcă vine după o perioadă în care nu a făcut pregătirea cu noi și la câtă pregătire a făcut cu noi credeți-mă că sunt foarte mulțumit de el”, a spus Odoroabă.
CS Tunari, în victoria cu CSM Alexandria: Isvoranu – Giafer (Wiktorski 82′), Mih. Leca (cpt.), Al. Sima – Vas. Constantin, Plumbuitu (Mih. Ene 29′), Bobea (Barfă 46′), P. Mitrică – Ad. Petre (Ivanovski 46′), Trică, Dr. Gheorghe (Florică 75′). Rezerve neutilizate: Ciontoș – Sin, Borcea, Ed. Feraru.
Cu această victorie, dar și în urma eșecului Unirii Dej pe teren propriu în fața Chindiei (scor 1-3), CS Tunari s-a întors pe locul 17, în urcare o poziție peste trupa din Dej, cu 15 puncte, apropiindu-se la patru puncte de ultimul loc care asigură salvarea de la retrogradare. Poziția a 16-a este ocupată în acest moment de CSC Dumbrăvița, cu 19 puncte.
În sezonul regular, CS Tunari va mai avea meciuri cu CSC Șelimbăr (locul 1, 38 puncte), acasă, din nou la Buftea, și Steaua (locul 11, 22 puncte, cu un meci mai puțin disputat), în deplasare.
”Trebuie să facem un joc bun cu Șelimbăr și sunt convins că o să luăm cele trei puncte. Sper să facem un joc bun, în primul rând, să am jucătorii sănătoși”, a declarat Ștefan Odoroabă.
Meciul dintre CS Tunari și CSC Șelimbăr are loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe terenul de iarbă naturală al CNAF Buftea.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures), CSM Alexandria și CS Tunari
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-alexandria-nu-si-asuma-acuzele-la-adresa-lui-matias-acuna-da-vina-pe-site-ul-liga2-ro-19301577
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-alexandria-si-a-criticat-propriul-jucator-dupa-esecul-contra-cs-tunari-19301439
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-17-liga-2-19301288