Cristian Pustai, profesorul exigent. FC Buzău e una dintre cele mai în formă echipe din Liga 2, dar antrenorul atrage atenția înaintea jocului cu Metaloblogus: ”Mai avem mult, mult de muncit”

Răzvan STÎNGĂ 16 Sep. 2021, 16:49 Liga 2
Cristian Pustai, profesorul exigent. FC Buzău e una dintre cele mai în formă echipe din Liga 2, dar antrenorul atrage atenția înaintea jocului cu Metaloblogus: ”Mai avem mult, mult de muncit”

FC Buzău se află în fața meciului din etapa a 7-a a Ligii a 2-a, cu Metaloglobus, în care speră să aibă încă un rezultat pozitiv, așa cum au fost ultimele partide din campionat. Asta își dorește antrenorul Cristian Pustai, care a recunoscut, însă, că nici acum nu a pus echipa la punct, așa cum își dorește.

Cristian Pustai: ”Încă mai avem mult, mult de muncit”

Chiar dacă Liga 2 a avut o pauză de două săptămâni, și acum Cristian Pustai a rămas cu același discurs, nereușind să ducă FC Buzău în punctul în care își propune, echipa să evolueze după placul său. Deși rezultatele din ultima perioadă sunt unele bune, iar fanii îl contestă pe Pustai din ce în ce mai puțin, tot nu e mulțumit.

Deși nu a declarat exact care sunt problemele pe care vrea să le pună la punct, ”Profesorul” a lăsat de înțeles că mai are de reglat, în special, la capitolul omogenitate. Asta pentru că, atunci când a venit vorba de plusurile Metaloglobusului, următoarea adversară, FK Csikszereda și Viitorul Pandurii, echipele pe care FC Buzău le va întâlni ulterior, a scos în evidență omogenitatea loturilor acestora.

(N.r. – Despre meciul cu Metaloglobus) ”Îmi doresc să câștigăm și acest meci, ar fi foarte bine, am lega rezultatele bune și ar fi un pas înainte, cu o poziționare în primele șase, dacă rezultatele celelalte ne vor ajuta, iar noi vom câștiga. Încă mai avem mult, mult de muncit, mai ales că acest calup de patru meciuri e foarte important. În acest calup, deja unul trecut cu bine, întâlnim adversare directe la o poziție cât mai în față, în clasament.

Exact cum este și Metaloglobus, care are acum 10 puncte. Exact cum s-ar putea să fie și Csikszereda și Viitorul Panduruii, care anul trecut una a fost în play-off, cealaltă aproape să prindă play-off-ul.

Două echipe care și-au păstrat, în general, loturile și jucătorii au ceva ani jucați împreună. Sunt trei grupuri foarte puternice”, a declarat Cristian Pustai înaintea jocului cu Metaloglobus de pe teren propriu, pentru Campus TV. Confruntarea este programată pentru sâmbătă, de la ora 11:00.

FC Buzău și Metaloglobus, la egalitate de puncte 

Înaintea startului rundei a 7-a, FC Buzău e pe locul 7, cu 10 puncte, iar Metaloglobus e pe poziția următoare, a 8-a, tot cu 10 puncte, dar cu un golaveraj inferior.

În meciul din etapa trecută de Liga 2, FC Buzău a învins Poli Iași cu 1-0, în deplasare, iar Metaloglobus a trecut la diferență mare de Politehnica Timișoara, cu 4-1.

FC Buzău este angrenată și în Cupa României. Formația lui Cristian Pustai va juca, după partida cu bucureștenii, împotriva Academicii Clinceni, pe teren propriu.

  Foto: Sebastian Tătaru/ Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-hermannstadt-are-o-noua-conducere-care-vrea-sa-bage-clubul-in-insolventa-un-consilier-local-i-a-luat-scaunul-lui-claudiu-rotar-fostul-presedinte-membrii-exclusi-din-consiliul-19201008

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-in-fata-celui-de-al-cincilea-succes-la-rand-in-liga-2-nae-constantin-vrea-victoria-cu-ripensia-stim-ce-avem-de-facut-si-sunt-convins-ca-vom-arata-si-mai-bine-analiza-ju-19201009

https://liga2.prosport.ro/seria-1/francisc-dican-a-semnat-cu-fk-csikszereda-functia-pe-care-o-are-rolul-sau-la-echipa-ciucana-si-primele-concluzii-trase-19201003

https://liga2.prosport.ro/seria-1/olandezul-el-azzouzi-a-inscris-de-doua-ori-pentru-fc-brasov-intr-un-amical-castigat-la-scor-cu-olimpic-zarnesti-19200998

 

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 16 Sep. 2021, 16:49 Liga 2
Pe aceeași temă