Jumătate dintre cluburile din Liga 2 vor avea un program încărcat în următoarea scurtă perioadă. În afara meciurilor din etapa a 7-a și a 8-a, zece dintre echipele din eșalonul secund au de disputat și joc în faza 16-imilor Cupei României.
Etapa a 7-a a Ligii 2 este programată în perioada 16-20 septembrie, la scurt timp după aceea, timp de trei zile, între 21 și 23 septembrie, au loc partidele din competiția KO, iar runda a 8-a își are meciurile stabilite între zilele de 24 și 28 septembrie.
Etapa a 7-a a Ligii 2 debutează astăzi, la Chiajna, de la ora 17:00, cu meciul dintre Concordia și Unirea Slobozia, două echipe din Top 6. Vineri este programat meciul Petrolul – Ripensia, de la ora 16:00, iar sâmbătă sunt stabilite să aibă loc șase partide, niciuna dintre acestea nefiind televizată. Nici măcar partida dintre Poli Timișoara și FK Csikszereda, pusă la ora 17:00, fiindcă bănățenilor nu le place să joace la ”matineu”.
Duminică nu este stabilit niciun meci, iar etapa se încheie luni, după disputarea jocurilor ”U” Cluj – Viitorul Pandurii (ora 16:00) și Steaua – Șelimbăr (ora 18:00).
La doar o zi după încheierea rundei a 7-a a Ligii 2 debutează faza 16-imilor Cupei României, tur în care au rămas zece formații din Liga 2 (Politehnica Iași, Dunărea Călărași, FK Csikszereda, Ripensia Timișoara, Petrolul Ploiești, Unirea Slobozia, Politehnica Timișoara, Concordia Chiajna, FC Buzău, FC Hermannstadt) și șase din Liga 3 (Minaur Baia Mare, CSM Slatina, CS Hunedoara, ACSO Filiași, Șomuz Fălticeni, CA Oradea), pe lângă cele 16 din Liga 1 care intră acum în competiție.
Privind doar către echipele din Liga 2, marți vor juca Poli Iași și Petrolul, miercuri intră la joc Dunărea Călărași, FK Csikszereda, Concordia, FC Buzău, FC Hermannstadt, Unirea Slobozia și Poli Timișoara, ultimele două urmând a avea chiar meci direct, în timp ce joi va evolua Ripensia.
Apoi, la doar o zi distanță după încheierea 16-imilor competiției KO începe etapa a 8-a a Ligii 2, cu un meci în care se întâlnesc două echipe deja eliminate din Cupa României în fazele anterioare.
FC Brașov și Steaua vor juca vineri, de la ora 17:00. Sâmbătă, 25 septembrie, sunt stabilite șase meciuri, Unirea Dej – Petrolul, programat de la ora 13:00, urmând a fi transmis la tv.
Duminică au loc alte două partide, la Slobozia și Timișoara, în timp ce marți e programat ultimul joc al etapei, la Călărași, de la ora 17:00, unde vor evolua Dunărea și Poli Iași.
joi, 16 septembrie 2021, ora 17:00
Concordia Chiajna – Unirea Slobozia – DigiSport, TelekomSport și LookSport
vineri, 17 septembrie 2021, ora 16:00
Petrolul Ploiești – Ripensia Timișoara – DigiSport, TelekomSport și LookSport
sâmbătă, 18 septembrie 2021, ora 11:00
FC Braşov – Dunărea Călăraşi
Astra – Unirea Dej
FC Hermannstadt – Dacia Unirea Brăila
FC Buzău – Metaloglobus Bucureşti
Unirea Constanţa – Politehnica Iaşi
sâmbătă, 18 septembrie 2021, ora 17:00
Politehnica Timișoara – FK Csikszereda
luni, 20 septembrie 2021, ora 16:00
Universitatea Cluj – Viitorul Pandurii Târgu Jiu – DigiSport, TelekomSport și LookSport
luni, 20 septembrie 2021, ora 18:00
Steaua – CS Comunal Şelimbăr – DigiSport, TelekomSport și LookSport
marți, 21 septembrie 2021, ora 16:00
Minaur Baia Mare – Politehnica Iași – DigiSport, TelekomSport și LookSport
marți, 21 septembrie 2021, ora 18:45
Petrolul Ploiești – U Craiova 1948 SA – DigiSport, TelekomSport și LookSport
miercuri, 22 septembrie 2021, ora 16:30
CSM Slatina – Dunărea Călărași
FK Csikszereda – Chindia Târgoviște
Unirea Slobozia – Politehnica Timișoara
Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaș
FC Buzău – Academica Clinceni
CA Oradea – FC Hermannstadt
joi, 23 septembrie 2021, ora 18:45
Ripensia Timișoara – Dinamo – DigiSport, TelekomSport și LookSport
vineri, 24 septembrie 2021, ora 17:00
FC Braşov – Steaua – DigiSport, TelekomSport și LookSport
sâmbătă, 25 septembrie 2021, ora 11:00
Metaloglobus Bucureşti – Unirea Constanţa
FK Csikszereda – FC Buzău
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Politehnica Timișoara
Dacia Unirea Brăila – Universitatea Cluj
CS Comunal Şelimbăr – Astra
sâmbătă, 25 septembrie 2021, ora 13:00
Unirea Dej – Petrolul Ploiești – DigiSport, TelekomSport și LookSport
duminică, 26 septembrie 2021, ora 11:00
Unirea Slobozia – FC Hermannstadt – DigiSport, TelekomSport și LookSport
Ripensia Timișoara – Concordia Chiajna
marți, 28 septembrie 2021, ora 17:00
Dunărea Călăraşi – Politehnica Iaşi – DigiSport, TelekomSport și LookSport
Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ocolul-tarii-cu-autocarul-poli-iasi-va-disputa-trei-meciuri-in-deplasare-intr-un-interval-de-11-zile-timp-in-care-va-parcurge-peste-3-000-de-kilometri-19200990
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/programul-meciurilor-din-16-imile-cupei-romaniei-somuz-falticeni-deschide-acest-tur-derby-ul-u-craiova-cfr-cluj-il-inchide-19200645
https://liga2.prosport.ro/liga-4/performanta-unei-comune-cu-nici-4-000-de-locuitori-pe-harta-fotbalului-romanesc-a-inscris-trei-echipe-in-acest-sezon-doua-fac-parte-din-acelasi-campionat-si-banii-vin-de-la-autoritatile-locale-rea-19200757
https://liga2.prosport.ro/liga-4/ligi-judetene/spectaculos-arbitrii-brasoveni-si-au-facut-echipa-de-fotbal-si-s-au-inscris-in-cupa-romaniei-vor-sa-dea-un-exemplu-pe-teren-si-in-privinta-comportamentului-avem-cativa-guralivi-in-lot-dar-19200924