Cristian Pustai, concluzii după încheierea cantonamentului efectuat de FC Buzău la Râmnicu Sărat

Marius ANGHEL 29 Jan. 2022, 12:59 Liga 2
Cristian Pustai, concluzii după încheierea cantonamentului efectuat de FC Buzău la Râmnicu Sărat

FC Buzău și-a încheiat ieri, 28 ianuarie, stagiul de pregătire de aproape două săptămâni desfășurat la Râmnicu Sărat. În această perioadă, echipa clasată pe locul 5 în Liga 2 după 16 etape a disputat și două amicale. În primul a trecut cu 5-1 de CSM Râmnicu Sărat (locul 5 în Seria a 2-a a Ligii 3), iar în al doilea a învins tot cu 5-1, dar pe Metalul Buzău (locul 3 în Seria a 2-a a Ligii 3).

Au trecut trei săptămâni de la startul pregătirii în 2022, dintre care două au reprezentatul cantonamentul de la Râmnicu Sărat, iar antrenorul Cristian Pustai a tras câteva concluzii.

Cristian Pustai: ”De acum încolo sper să începem să aducem jucătorii în formă”

Pustai este mulţumit de modul cum a decurs pregătirea, cât şi de faptul că nu are jucători cu probleme medicale serioase.

”A fost o perioadă pe care am trecut-o cu bine, fără accidentări foarte grave. O pregătire bună, deşi este o perioadă grea. Să sperăm că de acum încolo, în cele patru săptămâni rămase până începe campionatul, să avem şi jocuri de verificare bune în care să evoluăm bine, pentru a aborda în forţă cele trei jocuri pe care le mai avem de disputat. Am făcut, în această perioadă, două jocuri de verificare cu două echipe de Liga 3. Au fost bune, jocuri în care s-a văzut diferenţa de ligă, cum era şi normal să se vadă, şi de acum încolo sper să începem să aducem jucătorii în formă, pentru că noi avem un nucleu de bază şi iarna prea multe noutăţi nu prea sunt la echipă. Printre noutăţi, să zicem aşa, îi avem pe Neicuţescu, Sălceanu şi Dorin Burlacu. Nu sunt foarte mulţi, dar sunt jucători pe care sperăm să-i integrăm cât mai repede. Am avut o perioadă grea, să sperăm că am trecut peste ea şi de acum încolo vom cristaliza primul 11 şi să intrăm repede în formă”, a declarat Cristian Pustai la finalul amicalului cu Metalul, citat de pagina de Facebook a clubului buzoian.

Deși la un moment dat comunica faptul că echipa sa va efectua și un cantonament în Ungaria sau Republica Moldova în această iarnă, Pustai va continua să pregătească FC Buzău pentru partea a doua a sezonului pe plan local.

Încă patru amicale stabilite pentru FC Buzău

În cele patru săptămâni de pregătire rămase până la reluarea Ligii 2, FC Buzău va mai disputa patru meciuri amicale.

Primele două sunt cu colega din campionat Metaloglobus, pe care o va întâlni în data de 5 februarie la Buzău sau Râmnicu Sărat, iar la 9 februarie, la Bucureşti. Apoi va mai întâlni CSM Focşani (12 februarie, la Focşani) și Politehnica Iaşi (16 februarie, la Buzău).

FC Buzău se clasează pe locul 5 în Liga 2 după 16 etape, dar e la egalitate cu Steaua, care e pe poziția a 6-a, ultima care asigură prezența în play-off-ul de promovare. Prima echipă sub linie este FK Miercurea Ciuc, cu două puncte mai puțin, astfel că între aceste trei echipe se va da lupta indirectă pentru ocuparea ultimelor două poziții în grupa de promovare.

FC Buzău are cel mai greu program dintre cele trei și riscă să rămână fără Cristian Pustai dacă acesta nu va duce echipa în play-off.

Foto: FC Buzău

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-fc-buzau-a-incheiat-cantonamentul-de-la-ramnicu-sarat-cu-o-victorie-clara-in-amicalul-cu-metalul-buzau-19217754

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-buzau-a-transferat-un-mijlocas-croat-dinko-trebotic-a-jucat-la-peste-15-echipe-si-a-castigat-campionatul-in-ungaria-cristian-pustai-a-mai-renuntat-la-doi-jucatori-dar-si-la-elenul-christos-intzi-19217659

https://liga2.prosport.ro/seria-1/jhon-mondragon-n-a-avut-viata-lunga-nici-la-fc-buzau-dar-si-a-gasit-repede-alta-echipa-fundasul-columbian-se-va-bate-pentru-promovare-in-liga-3-19217350

https://liga2.prosport.ro/seria-1/analiza-patru-locuri-sunt-libere-pentru-play-off-ul-ligii-2-insa-doua-sunt-ca-si-ocupate-pentru-celelalte-doua-are-sanse-matematice-si-clasata-pe-locul-15-cum-poate-fk-miercurea-ciuc-lua-fata-cel-19215222

Marius ANGHEL 29 Jan. 2022, 12:59 Liga 2
Pe aceeași temă