Contre între Ahmed Bani și Cristian Balgiu după Dinamo – Steaua. Replici răutăcioase în timp ce dinamovistul dădea interviu. ”O să rămâneți în Liga 2” / ” Tu n-ai ce să vorbești, Balgiule! CSA e clonă!”

Răzvan STÎNGĂ 15 May. 2023, 23:20 Liga 2

Dinamo a învins clar Steaua pe Arena Națională (scor 3-0), dar tensiunile dintre jucători au continuat și la vestiare. A fost un schimb de replici între Ahmed Bani și Cristian Balgiu, jucătorul ”militarilor” intervenind peste adversarul său în momentul în care acesta oferea un interviuri.

Contre între Ahmed Bani și Cristian Balgiu după Dinamo – Steaua

Supărat pe faptul că Steaua a cedat la scor contra marii rivale, Balgiu nu s-a putut abține și i-a strigat lui Bani că Dinamo va rămâne în Liga 2 și nu va promova în SuperLiga României. A urmat o replică acidă din partea jucătorului lui Dinamo, care a numit formația din Ghencea- ”clonă”.

Tânărul pregătit de Ovidiu Burcă a ironizat Steaua pentru forma de organizare, care nu îi permite să evolueze mai sus de Liga 2.

(N.r. – Cristian Balgiu trece pe lângă Bani și îi spune că Dinamo va rămâne în Liga 2) ”Tu n-ai ce să vorbești, o să rămâneți toată viața în Liga 2, Balgiule! CSA e clonă! Ei nu au drept de promovare, rămân și când se desființează, dacă se desființează. Cum poate să spună de Dinamo așa ceva?

CSA Steaua, o clonă! Pentru mine e o clonă, nu e Steaua. Nu e posibil așa ceva! Cum să spună așa ceva? Să își vadă de ale lor! Și așa n-au drept de promovare! E o rivală, dar mai mică!”, a spus Ahmed Bani la microfonul Digi Sport.

Ahmed Bani simte că Dinamo poate promova direct după victoria cu Steaua

Referitor la evoluția meciului în sine, Bani a declarat că Dinamo a fost în mod evident superioară și se aștepta să iasă învingătoare încă după prima repriză, chiar dacă rezultatul era egal după primele 45 de minute.

Bani are încredere că poate promova în prima ligă, dar e conștient că trebuie să vină și pași greșiți din partea SC Oțelul. Fotbalistul ”câinilor” a analizat victoria cu Steaua din două perspective: modul în care Ovidiu Burcă a pregătit partida, dar și impulsul moral adus de fani.

Nu știu dacă ne gândeam că putem învinge la un asemenea scor, dar aveam încredere că putem învinge în această seară. Dinamo joacă fotbal șampanie, asta e! Mergem foarte bine, Mister pregătește meciurile foarte bine. S-a văzut și pe teren că suntem o familie. Sunt și ei o echipă bună, dar azi am fost superiori.

La ce fotbal am prestat în prima repriză, le-am zis băieților la pauză că trebuie să avem liniște și vom marca. Ne bucurăm acum, fanii au fost alături de noi, e bucurie. De mâine trebuie să ne revenim, o luăm de la capăt.

(N.r. – Despre meciul următor, cu Poli Iași) Trebuie să jucăm bine cu Iași, dar să sperăm că Oțelul nu va face rezultate prea bune. Nu știu dacă va fi un meci ușor cu Iași, nu cred că se va da de-o parte. De ce să se dea? Chiar dacă e promovată, cred că Iași își va juca șansele corect.

(N.r. – Sunt salariile la zi la Dinamo?) Sunt banii la zi la echipă, totul e bine. Suntem bine și pe plan fotbalistic, și pe plan financiar. Totul merge bine!

Încă nu pot spune cât de mari sunt șansele de promovare, dar la cum am jucat în acest campionat, după prima parte, merităm să promovăm”, a mai spus Bani.

Dinamo a urcat pe locul 3 în play-off, la egalitate cu SC Oțelul

În urma victoriei cu Steaua, Dinamo a urcat pe locul 3 în play-off-ul de Liga 2, cu 46 de puncte, peste SC Oțelul, dar care are același punctaj și un meci mai puțin. Steaua e pe locul 2, cu 49 de puncte.

În play-off, Dinamo a pierdut două partide în total. A înregistrat o remiză, 1-1 cu Gloria Buzău, acasă, în prima rundă, după care două victorii, 3-0 cu Unirea Dej, în deplasare, și 3-0 cu SC Oțelul, pe teren propriu, iar ulterior a cedat în derby-ul cu Steaua, în deplasare, scor 0-2. În ultima rundă a turului, pe ”Arcul de Triumf”, a cedat cu Poli Iași, scor 1-3.

În prima etapă din retur, cu Gloria Buzău, a făcut 2-2, în deplasare, iar apoi, pe teren propriu, a remizat cu Unirea Dej, 0-0. Runda trecută, cu SC Oțelul, în deplasare, a obținut o nouă victorie, 2-0, iar acum s-a impus contra Stelei, pe teren propriu, scor 3-0.

Foto: Alexandra Pandrea (ProSport) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)

 

 

Răzvan STÎNGĂ 15 May. 2023, 23:20 Liga 2
Pe aceeași temă