Optimism la Slobozia înainte de startul play-off-ului! Constantin Toma privește către SuperLigă: ”Este visul meu de mic, să intru cu Unirea în prima ligă.” La 37 de ani, fundașul le dă lecții tinerilor săi coechipieri

Marius ANGHEL, Petronel TUDOR 29 Mar. 2024, 12:17 Liga 2

Unirea Slobozia începe play-off-ul Ligii 2 cu un meci pe teren propriu și aflată pe primul loc promovabil direct în SuperLigă, chiar dacă în fața sa se află CSC Șelimbăr. Aceasta din urmă nu are drept de promovare, în aceeași situație aflându-se și Corvinul Hunedoara (locul 3), astfel că participarea în turneul din acest sezon asigură cel puțin o calificare în barajul de promovare.

Ialomițenii debutează sâmbătă, de la ora 11:00, cu un joc contra CS Mioveni, iar cu o victorie vor urca, cel puțin până luni seară, pe locul 1 în clasament, poziție pe care au mai fost în sezonul regular în trei rânduri, la finalul etapelor 9, 10 și 11. Locul 1 la finalul celor zece etape din play-off oferă trofeul Ligii 2, medaliile și tricourile de campioni a iediție 2023-2024.

Constantin Toma, veteranul echipei din Slobozia, a vorbit pentru Liga2.ro despre accederea în play-off și visul său de a promova în prima ligă cu Unirea.

Constantin Toma spune că la Unirea Slobozia este optimism că se poate promova direct în SuperLigă

De când a fost introdus acest format de campionat, cu play-off și play-out, acum fiind în al patrulea sezon, Unirea Slobozia a reușit în două rânduri calificarea printre cele mai bune șase echipe din competiție. În ediția 2021-2022, tot cu Adrian Mihalcea antrenor, trupa ialomițeană se clasa pe poziția a 6-a, la trei puncte sub Concordia Chiajna, care avea să profite de clasarea Stelei pe locul 4 și mergea în barajul de promovare cu Chindia, pe care avea să-l piardă la lovituri de departajare. Promovau direct Petrolul și FC Hermannstadt, iar ”U” Cluj mergea și ea la baraj cu Dinamo și câștiga.

Acum, Unirea Slobozia se află în situația de a fi mare favorită la promovare. Începe play-off-ul cu un avans de șapte puncte față de prima formație aflată pe locurile care duc în baraj. Iar această echipă este chiar CS Mioveni, pe care o va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, iar în cazul unei victorii se va distanța de ea la zece puncte.

”Suntem fericiți că am intrat în play-off, ne-am atins primul obiectiv. Acum avem asigurată prezența la baraj, dar noi suntem încrezători și vrem mai mult de atât. Vrem să promovăm direct în SuperLigă. Acesta este visul meu de mic, de când m-am apucat de fotbal, să intru cu Unirea Slobozia în prima ligă”, a spus, pentru Liga2.ro, Constantin Toma, fundașul stânga al echipei din Slobozia.

  • Sezonul trecut, Unirea Slobozia, cu Constantin Enache antrenor, a ratat în ultima etapă play-off-ul, în urma aplicării clasamentului în trei, fiindcă a fost la egalitate cu Gloria Buzău și Dinamo. A evoluat în play-out, în Grupa A, unde s-a clasat pe locul 4 din 7.

Toma, liderul din teren, de mulți ani, al Unirii Slobozia: ”Îndeplinirea unui vis o faci numai muncind”

Toma a împlinit la 23 martie vârsta de 37 de ani și este un exemplu cel puțin pentru coechipierii săi, nu neapărat pentru că este căpitanul echipei. La vârsta la care alții sunt deja retrași de mult timp el continuă să arate că se poate dacă ai un stil de viață exemplar și ești profesionist.

Fundașul lateral este la al patrulea sezon de când echipa a revenit în Liga 2 în care este utilizat în aproape toate jocurile. Are puține absențe, ceea ce demonstrează că nivelul său de pregătire îl ajută să nu se accidenteze, dar și că este un fotbalist care primește rar avertismente pe teren din partea arbitrului, cu toate că banderola de căpitan îl aduce în dese rânduri în situația de a ieși în față pentru a cere explicații.

În sezonul 2020/21 a avut 22 de meciuri din 25 posibile, în 2021/22 a prins 25 de partide din 29, în ediția 2022/23 a avut 24 de jocuri din 25, iar acum, în sezonul 2023/24, are 18 meciuri disputate dintr-un total de 19. În toate a început ca titular, de puține ori a fost înlocuit și în fiecare sezon a marcat. În ultimele patru ediții de Liga 2 a înscris 15 goluri (4+6+2+3), în actualul campionat având 3 reușite, ceea ce-l transformă în al doilea golgheter al echipei, la egalitate cu atacantul Christ Afalna și după Laurențiu Vlăsceanu, cu 4 goluri date.

Toma joacă la 37 de ani ca și cum ar avea cu 15 ani mai puțin în actul de identitate: ”Am dorință, ambiție și, bineînțeles, muncesc. Îndeplinirea unui vis o faci numai muncind. Suntem uniți, suntem o familie și sperăm să ne atingem obiectivul.”

Toma a fost aproape de o promovare în prima ligă în 2014, în fața Rapidului, dacă s-ar fi câștigat meciul de la Slobozia

Constantin Adrian Toma este originar chiar din Slobozia și a activat în majoritatea carierei sale la echipa locală, începând din Liga a 4-a până în a 2-a.

Are o promovare în al treilea eșalon, în 2005, și două promovări în liga secundă cu Unirea, una în 2012 și alta în 2020. Dar și o retrogradare din Liga 2, în 2015.

Cel mai aproape de o promovare în prima ligă a fost în sezonul 2013-2014, când termina Seria 1 din Liga 2 pe locul 3, la egalitate cu Rapid, se mergea într-un play-off cu șase echipe, unde înainte de ultima etapă echipa avea două puncte sub giuleștenii care ocupau al doilea loc promovabil, după Poli Iași. Ultima etapă a adus un meci la Slobozia chiar între Unirea și Rapid, care avea să se termine la egalitate, scor 1-1, după ce bucureștenii antrenați de Viorel Moldovan înscriau prin Andrei Ciolacu (15), iar ialomițenii egalau prin Marian Florea (43). Antrenor era tot Adrian Mihalcea, aflat la început de carieră, iar Toma era integralist, avându-i alături, pe teren, printre alții, pe Florinel Ibrian, și acum coechipier, Romeo Soare, acum membru al staffului tehnic, sau Octavian Ursu, acum jucător la Chindia.

Toma are o experiență scurtă și la o altă echipă, câteva luni la Viitorul Axintele, formație care în acel sezon s-a retras din Liga 3.

Despre jocul cu CS Mioveni. ”Trebuie să-i surprindem cu armele noastre”

Revenind la prezent, căpitanul Unirii Slobozia spune că meciul cu CS Mioveni, din debutul play-off-ului, va fi unul dificil, între două echipe de valori apropiate, care se cunosc bine.

”O să fie un meci greu. Față de întâlnirea din sezonul regular, acum o să fie cu totul altceva, chiar dacă sunt cam aceleași echipe. Amândouă avem o apărare bună. Cel mai bun la ora jocului să câștige. Noi avem atuurile noastre, îi cunoaștem și pe ei, știm ce poate fiecare, doar că trebuie să-i surprindem cu armele noastre. Sper să le facem o surpriză plăcută suporterilor, să vină în număr mare ca la meciul cu Corvinul, să ne sprijine și la final să se bucure odată cu noi”, a spus Constantin Toma despre partida care ar putea să ușureze drumul echipei sale către prima ligă, în cazul în care se va obține o victorie.

Joi seară, în debutul etapei 1 a play-off-ului, Corvinul a remizat pe teren propriu cu Gloria Buzău, scor 1-1, astfel că Unirea Slobozia se va menține cel puțin pe locul 2 în clasament indiferent de rezultatele din această rundă. Momentan, ialomițenii au 40 de puncte, fiind la două puncte sub CSC Șelimbăr și la alte două peste Corvinul. CS Mioveni ocupă locul 5, cu 33 de puncte, fiind la două puncte sub Gloria Buzău și la unul peste FK Miercurea Ciuc.

Foto: Petronel Tudor și Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-inainte-de-unirea-slobozia-cs-mioveni-19304166

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-incepe-cursa-pentru-promovare-primul-meci-cu-unirea-slobozia-19304168

https://liga2.prosport.ro/seria-1/echipele-participante-in-editia-2023-2024-de-liga-2-si-antrenorii-lor-pe-parcursul-sezonului-regular-19304001

https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-primei-etape-din-play-off-ul-si-play-out-ul-ligii-2-19303997

Marius ANGHEL, Petronel TUDOR 29 Mar. 2024, 12:17 Liga 2
Pe aceeași temă