FC Voluntari a învins-o pe Chindia de trei ori în cinci luni, 2-0 în octombrie 2025, la Târgoviște, tot 2-0 într-un amical în februarie 2026, plus ”recitalul” de sâmbătă, 22 martie, 5-1 pe teren propriu, în debutul play-off-ului Ligii 2.
Pe banca ilfovenilor, la toate meciurile, s-a aflat Florin Pîrvu, omul cu care negociase Marcel Ghergu, fost președinte la Târgoviște, în ianuarie anul trecut, pentru preluarea postului de A1 lăsat liber după demiterea lui Marin Vătavu, vărul primarului din oraș.
FC Voluntari a avut 3-0 la pauză și 5-0 din minutul 81, însă dâmbovițenii au reușit apoi să înscrie și ei un gol de onoare, dar și să lovească în două rânduri barele porții lui Alexandru Maxim.
Remus Guțea (5′), Adam Nemec (25′), Marvin Schieb (44′), Ion Gheorghe (51′ – penalty) și Ianis Vencu (81′) au punctat pentru ilfoveni, iar Robert Necșulescu (87′) a marcat pentru dâmbovițeni.
După joc, Florin Pîrvu a început prin a-și felicita jucătorii la conferința de presă de la finalul meciului, la care au participat doar doi jurnaliști, ambii dâmbovițeni. ”Vreau să-mi felicit jucătorii. Veneam după două meciuri în care nu am fost fericiți, încrederea poate nu mai era la fel de mare… S-au creat și ceva discuții prin presă (n.r. – Probabil se referă la faptul că postul său este amenințat, după ce chiar președintele executiv a spus că se vor lua măsuri, deoarece nu se mai poate continua așa). Mă bucur că am avut reacție. Băieții au înțeles să joace așa cum știu eu că ei pot juca. Mă bucură rezultatul, mă bucură cele trei puncte, dar cel mai mult jocul. Asta trebuie să ne dea încredere pentru ceea ce urmează. Respect Chindia, cunosc foarte bine și antrenorul de acolo, și pe anumiți jucători.
Consider că Chindia este o echipă puternică, care chiar dacă a pierdut astăzi poate reveni în lupta pentru promovare, cu un lot de jucători cu experiență. Pot trece peste moment… Nu mă așteptam să am un meci ușor. Asta s-a întâmplat pentru că noi am fost la nivelul la care știu că această echipă să se exprime”, a declarat Pîrvu.
FC Voluntari (42 puncte) e cu gândul la locul 2, din spusele antrenorului, dar pentru asta ar trebui să o depășească pe Sepsi OSK (47 puncte).
Dacă FC Voluntari a trecut lejer de Chindia, 5-1 în prima rundă din play-off, Sepsi OSK a bătut-o la scor de neprezentare pe FC Bihor (3-0).
Runda viitoare, ilfovenii se deplasează la Oradea, vineri, 3 aprilie, ora 17:30. ”Noi suntem aici pentru a lupta pentru promovarea directă. Nu ne dăm la o parte. Vom vedea ce va fi. Am început astăzi un nou campionat, mă bucur că am început cu dreptul. Vreau să avem continuitate ca victorii, dar mai ales ca joc”, a declarat Pîrvu.
”Îmi doresc foarte mult – știu că ați avut aproape 4.000 de oameni la ultimul meci de acasă al Chindiei. Asta contează foarte mult pentru o echipă, suportul și încurajarea din tribună. Sper ca prin aceste rezultate bune să atragem spectatorii la meciuri, să vină alături de noi. Îi așteptăm! Eu îmi doresc foarte mult să avem suporteri în tribune”
Florin Pîrvu, antrenor FC Voluntari
Foto: George Flușter / Mediafax Foto