Consiliul Județean Constanța, membru asociat al FC Farul. Aproape 13 milioane de lei au fost aprobate pentru susținerea sportului

Marius ANGHEL 13 Feb. 2015, 13:58 Liga 2
Consiliul Județean Constanța, membru asociat al FC Farul.** Aproape 13 milioane de lei au fost aprobate pentru susținerea sportului

Aderarea Județului Constanța, prin Consiliul Județean Constanța, ca membru asociat la Clubul Sportiv Fotbal Club Farul Constanța, a fost aprobată, joi, în ședința CJC, cu 20 de voturi pentru și zece abțineri. Tot ieri, s-a aprobat suma de 1,7 milioane de lei pentru fotbalul de performanță.  
 
Pe lângă intrarea Consiliul Județean Constanța la clubul de fotbal Farul, consilierii județeni au aprobat, la articolul 31 de pe ordinea de zi, atât desemnarea lui Gabriel Diceanu (purtătorul de cuvânt al CJC) ca reprezentant al lor în cadrul CS FC Farul, cât și împuternicirea aceluiași reprezentant să semneze în numele și pe seama Județului Constanța și a Consiliului Județean Constanța actele adiționale la Actul Constitutiv și la Statutul CS FC Farul.

George Măndilă: „Vrem să știm exact în ce ne băgăm”

La dezbaterea proiectului de hotărâre numărul 31, consilierul județean democrat-liberal George Măndilă a luat cuvântul și a spus: „Bănuiesc că e cazul să facem o finanțare substanțială la Farul. Echipele de fotbal sunt sac fără fund din punctul de vedere al cheltuielilor. Întrebarea este: ce datorii sunt acolo, la ce ne înhămăm? Din câte știu, nu avem voie să intrăm într-un astfel de club care are datorii mari. Sau ar trebui să fie datorii zero. O altă problemă: la ce nivel de performanță vrem să ducem clubul, ce ne așteaptă în anii următori? Nu credeți că ar fi fost mai bine un plan pe următorii ani, cu o țintă anume, să vedem de ce sumă este vorba? Un soi de plan de afaceri. Apoi, avem, într-adevăr, 2/3 din voturi acolo, dar ce se întâmplă cu cealaltă treime și cum contribuie acei oameni cu bani? Noi o să dăm, la un moment dat, ați spus, 1,5 milioane de lei, ar trebui să participe și ei măcar cu 500.000 de lei. Există banii aceștia? Eu cred că ar fi cazul să mutăm acest proiect de hotărâre pentru luna viitoare și să dezbatem mai mult problema. Sunt pentru a intra în clubul Farul, dar cu niște condiții și cu niște chestiuni foarte, foarte transparente din punct de vedere financiar. Să știm exact în ce ne băgăm”.

Modificări la statutul FC Farul și o nouă conducere

Ulterior, proiectul a trecut. Finanțarea se va face în baza Legii nr. 350 / 2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non-profit de interes general. „În continuare, la FC Farul se vor face modificările la statut și probabil că noua conducere, care va fi aleasă în proxima ședință a Adunării Generale, va stabili și obiective, va veni cu un plan. Astăzi (n.r. ieri), noi am aprobat nu numai aderarea CJC la Farul, ci și o sumă destul de importantă, de 1,7 milioane de lei, pentru fotbal de performanță. Urmând ca FC Farul să vină cu un proiect și să participe la licitație la Consiliul Județean pentru finanțarea unui astfel de proiect. Sigur nu poți să fii niciodată. Depinde cine mai vine. Din câte știu eu, anul trecut, și la handbal, și la rugby, au mai venit cluburi, dar câștigător a fost declarat cel care avea în perspectivă să facă performanța cea mai mare. Asta este procedura. Pe Legea 350, lucrurile sunt simple. E o sumă pe care o alocă CJC, vin cu proiecte la licitație, iar proiectul care atinge ce ne dorim noi va fi selectat”, a declarat vicepreședinte CJC Cristinel Dragomir, care a fost mandatat să conducă ședința de ieri.

Bani pentru performanță și pentru sport de masă

Prin Programul Județean pentru Susținerea Sportului de Performanță, de la proiectul numărul 49 de pe ordinea de zi de ieri, privind aprobarea regimului finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului județean, s-a aprobat suma de 12.700.000 de lei, astfel: pentru fotbal – 1.700.000 de lei, pentru handbal masculin – 5.000.000 de lei, pentru handbal feminin – 1.000.000 de lei, pentru volei masculin – 1.900.000 de lei, pentru volei feminin – 600.000 de lei, pentru hipism – 200.000 de lei, pentru tenis de masă – 300.000 de lei, pentru rugby seniori – 2.000.000 de lei. Programul Județean pentru Susținerea și Promovarea Sportului de Masă este în sumă totală de 2.300.000 de lei, astfel: pentru fotbal – 1.000.000 de lei, pentru rugby – 600.000 de lei, pentru alte activități – 700.000 de lei.

Sursa: Ziua de Constanța

Marius ANGHEL 13 Feb. 2015, 13:58 Liga 2
Pe aceeași temă