Stări de spirit diferite în cele două tabere la finalul meciului desfășurat luni seară la Miercurea Ciuc, joc care a încheiat etapa a 16-a a Ligii 2.
Ținând cont de modul în care s-a terminat partida dintre FK Miercurea Ciuc și Campionii FC Argeș, cu gol decisiv marcat de harghiteni la ultima fază, pentru un succes cu 2-1, tensiunea a fost ridicată inclusiv după fluierul final al arbitrului Vlad Baban.
Evident că unora le-a convenit golul, iar altora nu, de aici și reacții diferite din partea antrenorilor, însă Robert Ilyeș, un ”principal” aflat la început de carieră, a dat dovadă de mult mai multă stăpânire de sine și a etalat un discurs echilibrat.
Spre deosebire de Eugen Neagoe, care a preferat să înfiereze arbitrajul lui Vlad Baban, cu toate că greșeli mari împotriva echipei sale nu au fost, ba chiar a favorizat-o când nu l-a eliminat în minutul 35 pe Petrișor Petrescu, în loc să-și concentreze explicațiile pe jocul modest al jucătorilor săi, în special în prima repriză, și pe incapacitatea lor de a marca în situații mari și a tranșa partida, în a doua repriză!
Robert Ilyeș a spus că încă are palpitații după acel final de joc care a adus echipei sale victoria în minutul 90+5 și și-a lăudat jucătorii pentru că au luptat până la capăt.
”Acum încerc să-mi revin din palpitații. Pot să spun că în fotbal, momentele în care câștigi pe final reprezintă clipele cele mai fericite. Mai ales împotriva unei echipe cu o tradiție uriașă. Dar prefer să vorbesc de echipa mea, pentru că a fost seara băieților. Ei au jucat trup și suflet. Pot să spun că sunt mândru că sunt antrenorul acestei echipe, pentru că, prin vestiar, am văzut cu ceva timp în urmă un spirit de luptă, care este prezent acum și de care sunt, într-adevăr, mândru”, a spus Ilyeș, care a fost pus să explice și greșelile din repriza a doua: ”De exemplu, prima repriză a fost una foarte bună. Am întreprins acțiuni foarte multe, am obținut o serie de lovituri de colț. Din păcate, din acestea nu am reușit să marcăm golul al doilea. Apoi, faptul că ei și-au frustificat prima ocazie, a fost un moment psihologic important. Acest fapt a marcat mental echipa. Dar sunt bucuros că am reușit să intervin și am luat decizii prin care jucătorii care au intrat au generat energie pozitivă în finalul partidei și sunt nespus de bucuros că Akos a profitat și a marcat golul victoriei.”
Cu această victorie din primul meci oficial din 2024, FK Miercurea Ciuc a acumulat 25 de puncte și a egalat Ceahlăul, poziționată pe locul 6, ultimul calificabil în play-off, pe care nu o poate depăși din cauza golaverajului, 15-13 față de 24-15.
În etapa a 17-a, echipa lui Ilyeș joacă în deplasare la Unirea Slobozia (locul 3, 34 puncte), calificată deja în play-off, sâmbătă, de la ora 11:30. Apoi va mai avea meciuri cu Ceahlăul (acasă) și CSC Dumbrăvița (deplasare).
Robert Ilyeș este de acord că acest succes contra Argeșului reprezintă un imbold pentru jucătorii săi înaintea ultimelor trei meciuri din sezonul regular.
”Într-adevăr. Mental nu ne-a fost ușor deloc. Urmăream rezultatele, s-au jucat meciuri înaintea celui de astăzi și deznodământul acestora a pus presiune pe băieți. Am știut că victoria ne menține în cărți pentru play-off, așa că acum vom avea câteva zile de liniște. Dar mai este mult până departe. Vine meciul următor în weekend și acolo suntem obligați să facem un meci mare, deoarece, în caz contrar, șansele noastre de calificare se vor reduce în mod substanțial”, a comentat Robert Ilyeș.
Nu este, însă, chiar așa cum spune Ilyeș. Chiar dacă echipa sa va pierde la Slobozia, iar Ceahlăul va câștiga, în penultima rundă cele două formații vor avea meci direct la Miercurea Ciuc, iar în cazul în care harghitenii vor învinge, atunci vor egala din nou la puncte trupa lui Pustai și o vor depăși la final în cazul în care vor fi la egalitate de puncte.
FK Miercurea Ciuc, în meciul cu Campionii FC Argeș: Gyenge – J. Nagy, Kelemen (cpt.), Csuros, Gal-Andrezly – Vereș – Bakoș (A. Nistor 82′), Jebari (Anderson 66′), Babati – Makrai (Jelena 66′), Ronai (Balogh 82′). Rezerve neutilizate: Karacsony – Apro, Gergely, Szondi, B. Pinter.
Foto și video: FK Miercurea Ciuc
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-neagoe-da-vina-pe-arbitraj-pentru-esecul-argesului-la-miercurea-ciuc-19300985
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-selimbar-corvinul-hunedoara-si-unirea-slobozia-sunt-matematic-in-play-off-ul-ligii-2-19300977
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-si-cfc-arges-incheie-etapa-a-16-a-a-ligii-2-19300913
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-16-liga-2-19300447