La fel ca Steaua, adversara sa din etapa a 6-a, Concordia Chiajna nu traversează un debut de sezon tocmai conform așteptărilor tuturor. În acest moment are trei meciuri consecutive în care nu a câștigat și a scos două puncte, iar în primele șase runde are deja două eșecuri înregistrate, chiar pe teren propriu.
Joi seară, în debutul etapei a 6-a, Concordia și Steaua au oferit un joc mediocu, după cum a spus chiar antrenorul Erik Lincar, echipa sa fiind și mai mediocră decât adversara care a reușit să-și creeze două ocazii bune de a înscrie și ar fi trebuit să primească și un penalty. 0-0 s-a terminat meciul, iar cele două formații vor încheia etapa tot sub locurile de calificare în play-off.
În meciul de la Chiajna, Concordia a avut o singură situație în care a tras periculos spre poarta adversă. În minutul 37, fundașul Denis Ispas a tras cu dreptul de la circa 20 de metri, plasat, puțin pe lângă bara din dreapta.
Erik Lincar a spus că și-ar fi dorit să spună mai multe, însă jocul echipei sale îl împiedică să aibă prea multe de comentat. Este dezamăgit de faptul că jucătorii săi nu au reușit să înscrie măcar un gol în cele trei partide disputate acasă în acest sezon, 0-1 cu CSM Alexandria, 0-1 cu CSC Șelimbăr și 0-0 cu Steaua.
”Cred că a fost un joc modest din partea ambelor echipe. Adică chiar nu prea avem ce să comentăm, din punctul meu de vedere, noi, antrenorii, jocul de astăzi. Nu știu, a fost și un fel de … Ori le-a fost frică la jucători, unii de alții, nu știu, dar, din punctul meu de vedere, chiar a fost un joc mediocru și chiar nu prea am ce să comentez. Aș vrea să zic și eu ceva, dar nici nu știu dacă a fost vreo ocazie clară de poartă, mai mult faze fixe și toată lumea până la urmă cred că a încercat să nu primească gol. Frică de rezultat, poate, sunt două echipe care, în momentul de față, nici nu au jocuri și nu au nici rezultatele la care s-ar fi așteptat multă lume la începutul campionatului. Și atunci, poate, a intervenit, așa, un moment de lipsă de încredere, de stres. Ceea ce mă doare cel mai mult este că în trei jocuri disputate acasă nu am reușit să marcăm. Și asta, din punctul meu de vedere, e cea mai mare problemă.
(n.r. – dacă sunt mulțumiți cu un punct) Noi trebuia să câștigăm și nu aveam de ce să jucăm la un rezultat de egalitate. Mai ales că jucam acasă, trebuia să spălăm rușinile din trecut, dar, până la urmă, și Steaua, CSA Steaua, este o echipă puternică și nu e chiar așa de ușor de câștigat împotriva ei”, a spus Lincar la finalul meciului cu Steaua.
Concordia era pe locul 8 înaintea meciului cu Steaua, iar cu punctul acumulat acum și un total de 8 a urcat pe locul 6, însă celelalte jocuri ale rundei vor avea loc sâmbătă, luni și marți, astfel că echipa lui Erik Lincar are șanse mari să pice înapoi în afara pozițiilor care asigură calificarea în play-off.
”E important să reușim să jucăm cu mai multă încredere, cu mai multă personalitate și vedeți că fiecare joc este foarte greu de câștigat. Sunt multe surprize, ceea ce e, poate, diferit de anii trecuți. Mai sunt etape și e important să reușești să câștigi, că dacă faci doar egaluri… până la urmă nu reușești să intri în play-off, cu siguranță.
Nu are nicio treabă că nu au drept de promovare. Când joci împotriva CSA Steaua trebuie să fi motivat, trebuie să joci, trebuie să ai multă ambiție. Ați văzut câți suporteri au? Noi suntem o echipă fără suporteri și atunci măcar lumea, spectatorii care vin la stadion trebuie să te motiveze maxim”, a mai spus antrenorul echipei din Chiajna.
Concordia Chiajna în egalul cu Steaua: Oncescu – Corbu (P. Pîrvulescu 56′), Gab. Tamaș, D. Ispas, Fl. Achim – Romario Pires (cpt.), R. Lazăr – Tucaliuc (Ghimfuș 56′), Hlistei (R. Moise 53′), Burcea (Cocoș 73′) – Ad. Bălan (Al. Dulca 73′). Rezerve neutilizate: Ciontoș – Stănică, Dumbravă, Al. D. Pop.
Cu 8 puncte acumulate în șase etape, Concordia Chiajna este, momentan, pe locul 6, însă are șanse mari să fie devansată de mai multe echipe până la finalul rundei.
În etapa a 7-a, echipa ilfoveană este programată să joace sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 11:00, în deplasare la CSM Reșița (locul 14, 5 puncte), echipă care în această rundă evoluează în deplasare la Corvinul Hunedoara (sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 11:00).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-daniel-oprita-dupa-concordia-steaua-0-0-19284832
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-steaua-primul-meci-al-etapei-a-6-a-a-ligii-2-19284689
https://liga2.prosport.ro/program-tv/prima-etapa-din-noul-sezon-in-care-se-joaca-mai-devreme-de-sambata-runda-a-6-a-a-ligii-2-incepe-cu-un-meci-in-nocturna-si-se-incheie-marti-la-apus-19284195