Componența celor două grupe de play-out ale Ligii 2! Farul dă peste ”U” Cluj, iar Petrolul întâlnește Viitorul Pandurii și Concordia. Când se stabilește programul jocurilor

Marius ANGHEL 28 Mar. 2021, 19:48 Liga 2
Componența celor două grupe de play-out ale Ligii 2! Farul dă peste ”U” Cluj, iar Petrolul întâlnește Viitorul Pandurii și Concordia. Când se stabilește programul jocurilor

Etapa a 21-a a Ligii 2, desfășurată astăzi, 28 martie 2021, cu toate meciurile programate de la ora 15:00, a pus punct sezonului regular al ediției 2020/2021. De acum, campionatul va fi rupt în trei, primele șase clasate urmând să lupte în zece etape în play-off, pentru promovare, iar următoarele 14 echipe să fie împărțite în două grupe de play-off, în care obiectivul principal este menținerea în Liga 2. Acestea din urmă vor mai avea doar șase partide de desfășurat.

”FC U” Craiova, Dunărea Călărași, CS Mioveni, Rapid, FK Csikszereda și ASU Poli merg în play-off-ul Ligii 2, în timp ce Farul Constanţa, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Petrolul Ploieşti, Metaloglobus Bucureşti, Universitatea Cluj, SCM Gloria Buzău, Concordia Chiajna, Fotbal Comuna Recea, Ripensia Timișoara, Unirea Slobozia, CSM Reșița, CSM Slatina, Pandurii Târgu Jiu și Aerostar Bacău vor juca în play-out.

Farul și Viitorul Pandurii au ratat calificarea în play-off din cauza rezultatelor directe

Farul Constanţa și Viitorul Pandurii Târgu Jiu au terminat la egalitate de puncte cu FK Csikszereda și ASU Poli, însă la rezultate directe, în clasamentul special în patru, acestea două din urmă au stat mai bine, astfel că s-au calificat în play-off. În schimb, formațiile din Constanța și Târgu Jiu vor continua în play-out.

Dintre celelalte echipe care vor juca în grupa de menținere în Liga 2 se număr și Petrolul și ”U” Cluj, formații care s-au întâlnit chiar astăzi la Cluj-Napoca, iar prahovenii au câștigat cu 2-1.

Cele două grupe de play-out ale Ligii 2

Pe baza clasamentului final la finalul sezonului regular, locurile ocupate de echipe determină cele două grupe de play-out.

Astfel, în Grupa A vor merge echipele clasate pe locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18 și 19, adică Farul Constanţa, Metaloglobus Bucureşti, Universitatea Cluj, Fotbal Comuna Recea, Ripensia Timișoara, CSM Slatina și Pandurii Târgu Jiu.

În Grupa B vor intra ocupantele pozițiilor 8, 9, 12, 13, 16, 17 și 20, adică Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Petrolul Ploieşti, SCM Gloria Buzău, Concordia Chiajna, Unirea Slobozia, CSM Reșița și Aerostar Bacău.

Tragerea la sorţi a programului play-out-ului are loc luni, 29 martie

Tragerea la sorţi a programului play-out-ului Ligii 2 va avea loc în data de 29 martie, de la ora 11:00, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, după cel al play-off-ului.

Procedura de stabilire a programului de disputare a play-out-ului se va face pe baza Tabelei Berger pentru opt echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți.

În urne se vor introduce bile cu numere doar de la 1 la 7, prin eliminarea bilei cu numărul 8 fiind posibilă asigurarea unui număr de meciuri egale în deplasare şi acasă (câte trei din fiecare) pentru cele şapte participante în fiecare grupă. Extragerea se va face în ordinea clasării la finalul sezonului regular.

  • Play-out-ul, în care 14 participante vor fi împărțite în două grupe de câte 7 echipe, se va disputa tot începând cu 3 aprilie 2021 și până pe 8 mai 2021.
  • Partidele din play-out se vor juca doar tur, rezultând astfel încă 6 meciuri pentru fiecare echipă.
  • Și în play-out se intră cu punctajul acumulat în sezonul regular.
  • În Liga 3 vor retrograda cinci echipe, ultimele două din fiecare grupă de play-out (locurile 6 și 7), iar echipele de pe locurile 5 din cele două grupe vor juca baraj de menținere în Liga 2 în dublă manșă.
  • Barajul pentru menținerea în Liga 2 va avea loc pe 15 mai 2021 (turul) și 22 mai 2021 (returul).

Rezultate etapa 21 Liga 2, ultima a sezonului regular:

duminică, 28 martie, ora 15:00
Metaloglobus Bucureşti – Rapid  2-4
Dunărea Călăraşi – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-1
Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti 1-2

Concordia Chiajna – ASU Politehnica Timișoara 2-0
CS Mioveni – Aerostar Bacău  5-1
CSM Reșița – U Craiova 1948 SA 0-2
FK Csikszereda – CSM Slatina 1-0
Ripensia Timișoara – Fotbal Comuna Recea 0-0
Pandurii Târgu Jiu – Unirea Slobozia 1-0

Farul Constanța a stat.
Turris Oltul Turnu Măgurele – SCM Gloria Buzău nu se dispută, deoarece Turris Oltul s-a retras din campionat.

Clasament Liga 2 la finalul sezonului regular, după desfășurarea etapei a 21-a:

1. U Craiova 1948 SA 19 9 8 2 30-15 35 puncte
2. Dunărea Călăraşi 19 10 4 5 25-22 34
3. CS Mioveni 19 9 6 4 23-11 33
4. Rapid 19 10 3 6 33-28 33
5. FK Csikszereda 19 9 5 5 23-15 32
6. ASU Politehnica Timișoara 19 8 8 3 18-14 32
7. Farul Constanţa 19 9 5 5 24-18 32
8. Viitorul Pandurii Târgu Jiu 19 10 2 7 32-27 32
9. Petrolul Ploieşti 19 9 4 6 30-16 31
10. Metaloglobus Bucureşti 19 9 3 7 25-15 30
11. Universitatea Cluj 19 9 2 8 20-19 29
12. SCM Gloria Buzău 19 6 8 5 21-20 26
13. Concordia Chiajna 19 6 6 7 21-18 24
14. Fotbal Comuna Recea 19 6 5 8 29-29 23
15. Ripensia Timișoara 19 6 4 9 15-30 22
16. Unirea Slobozia 19 5 4 10 15-26 19
17. CSM Reșița 19 5 4 10 10-26 19
18. CSM Slatina 19 4 3 12 17-25 15
19. Pandurii Târgu Jiu 19 3 4 12 18-37 13
20. Aerostar Bacău 19 2 4 13 19-37 10

  • cu acest punctaj se va intra în play-off / play-out.

REZULTATE DIRECTE pe baza cărora s-a stabilit clasamentul final în caz de egalitate între echipe:

CSM Reșița – Unirea Slobozia 0-3

Farul – FK Csikszereda 0-2
Farul – Viitorul Pandurii 1-0
ASU Poli – Farul 2-1
Viitorul Pandurii – ASU Poli 0-2
FK Csikszereda – ASU Poli 2-0
Viitorul Pandurii – FK Csikszereda 0-0

CLASAMENT SPECIAL în patru:

1. FK Csikszereda 3 2 1 0 4-0 7 puncte
2. ASU Poli 3 2 0 1 4-3 6
3. Farul 3 1 0 2 2-4 3
4. Viitorul Pandurii 3 0 1 2 0-3 1

Marius ANGHEL 28 Mar. 2021, 19:48 Liga 2
Pe aceeași temă