Cine vrea falimentul Farului? Datoriile se adună, nimeni nu plătește!

Marius ANGHEL 30 Apr. 2013, 12:46 Liga 2
Cine vrea falimentul Farului?** Datoriile se adună, nimeni nu plătește!

Clubul de fotbal FC Farul se află în pragul desființării, după ce, în luna martie a acestui an, Tribunalul Constanța a dispus începerea procedurii falimentului, urmând ca sentința să rămână definitivă și irevocabilă în luna iunie, când Curtea de Apel se va pronunța în recurs pe această speță. Singura șansă ca clubul să nu intre în faliment ar fi ca finanțatorul Farului, Giani Nedelcu, să plătească toate datoriile pe care clubul le-a acumulat sub conducerea sa.

Vezi aici TABELUL PRELIMINAR AL CREANȚELOR DEBITORULUI CLUBUL SPORTIV FC FARUL

Problemele financiare ale FC Farul au apărut imediat după preluarea clubului de către Giani Nedelcu. Pe 1 iulie 2009, acesta preia conducerea echipei de la Gheorghe Bosînceanu, angajându-se să investească între 3 și 5 milioane de euro anual în echipă. Numai că, la nici 10 luni de când a devenit finanțatorul Farului, în mai 2010, se cere în instanță deschiderea procedurii de insolvență a clubului. SC RAJA SA, societate subordonată Consiliului Județean Constanța, a depus cererea de insolvență a FC Farul pentru o datorie de 158.184 lei, suma reprezentând restanțe la servicii de apă și canalizare. De aici încolo, datoriile continuă să curgă.

Din milioanele de euro promise, Nedelcu nu investește niciun ban, ba mai mult, continuă să adune datorii. Astfel, până în ianuarie 2011, FC Farul acumulase datorii de 2.966.581 lei (aproximativ 700.000 euro), dintre care 1.101.045 lei restanțe salariale, 1.350.000 lei reprezentând creanțe bugetare la ANAF, 158.184 datorii la RAJA, 206.193 lei datorii la CET. Restul sumelor reprezintă diverse datorii către furnizori de servicii.

Potrivit unor surse din club, Giani Nedelcu a achitat o parte infimă din aceste datorii, însă penalitățile și dobânzile la creanțele deja existente sunt mult mai mari, astfel că, până în momentul de față, datoriile Farului au depășit suma de 1 milion de euro. În aceste condiții, Tribunalul Constanța a dispus pe 11 martie 2013 începerea procedurii falimentului, lichidator judiciar fiind desemnat Maria Căzănel. Decizia a fost atacată cu recurs, urmând ca judecătorii Curții de Apel Constanța să pronunțe o hotărâre definitivă și irevocabilă pe 3 iunie 2013. Singura soluție pentru ca instanța să nu dispună falimentul și executarea silită a clubului ar fi ca, până la data pronunțării, Giani Nedelcu să-și plătească datoriile.

Însă ne este greu să credem că se va întâmpla așa ceva, din moment ce, din milioanele de euro promise, Nedelcu nu a băgat vreodată nici măcar o para chioară în visteria clubului. Despre adevăratele intenții ale lui Giani Nedelcu și strategia acestuia de a „revitaliza” clubul, vom scrie în ediția viitoare.

Sursa: Cuget Liber

Marius ANGHEL 30 Apr. 2013, 12:46 Liga 2
Pe aceeași temă