Chindia Târgoviște și Gloria Buzău au pus punct etapei a 3-a a campionatului Liga 2 cu un egal, scor 1-1, rezultat cel mai întâlnit în meciurile din acest debut de sezon pentru cele două formații care sunt considerate favorite în lupta pentru promovarea în SuperLigă.
Jocul desfășurat marți seară pe stadionul ”Eugen Popescu” din Târgovişte a fost chiar derby-ul rundei și, totodată, meciul de debut al lui Vasile Miriuță ca antrenor la Chindia, după ce l-a înlocuit pe demisul Dragoș Militaru.
Partida desfășurată în fața a aproximativ 5.000 de spectatori a avut ritm, unul de nivel superior în Liga 2, decizii controversate din partea arbitrului central George Roman, două goluri frumoase, alte câteva situații bune ca ambele echipe să marcheze din nou și doi antrenori inspirați la schimbări. Ambele goluri au fost marcate de jucători careu au intrat pe teren în partea secundă a întâlnirii.
Prima ocazie a avut-o Chindia, prin Moldoveanu, în minutul 6, însă Greab a respins fără probleme. Gloria a reacționat în minutul 17, mai mult din întâmplare. O minge centrată de Pîrvulescu a luat o traiectorie ciudată și s-a dus în transversală. Imediat, Moldoveanu a mai avut o șansă de gol, în minutul 19, însă Greab a intervenit excelent.
Fostul dinamovist și petrolist a căzut în careu în minutul 22, dintr-un duel cu Pîrvulescu, a cerut penalty, dar arbitrul a lăsat jocul să continue, bine, după cum au arătat reluările.
Până la pauză, debutantul Maxim Cojocaru (37) a avut o situație bună, însă mingea trimisă de el cu capul după centrarea lui Golofca s-a dus la un metru pe lângă poartă.
Vasile Miriuță, aflat la debut la Chindia, a mutat o dată la pauză, cu Romeo în locul căpitanului Dinamo. Andrei Prepeliță a fost mai nemulțumit și a schimbat de două ori, cu Diogo Izata și Valentin Dumitrache, ambii aflați la debut, în locul lui Radic și Cristian Dumitru.
Chindia a dus mingea mai repede în față și Matiș (50) l-a luat la țintă pe Greab. Apoi, la o altă centrare în careul buzoienilor, Dobrosavlevici (54) a respins cu capul pe spate și după aceea, când s-a întors să alerge după balon l-a călcat pe Golofca. Acesta a cerut penalty, însă arbitrul Roman a preferat să nu dea, lucru care a încins suporterii și l-a iritat pe margine pe Vasile Miriuță.
Matiș (59) și-a mai încercat o dată ținta, mult dereglată de această dată, Pîrvulescu (60) a ajuns și el în situație bună în careul Chindiei, dar a tras la fel de modest. Golofca și Matiș au ieșit, au intrat Andrei Șerban și Bogaciuc, basarabean aflat și el la debut. S-a simțit imediat, Șerban (62) ajungând la finalizare după o centrare a lui Cojocaru, dar Greab a intervenit salvator.
Și Boțogan (72) putea deschide scorul cu un șut cu șpițul din 16 metri, însă Greab și-a arătat experiența, evitând golul.
Publicul s-a iritat din nou la o fază în care Diogo Izata trebuia să primească galben după ce l-a ținut din spate pe Cojocaru. Nu l-a văzut mijlocașul portughez, ci antrenorul Vasile Miriuță, pentru proteste (74).
În puținele momente în care Gloria a reușit să se apropie de poarta adversă în partea secundă, Tănasă și Ionuț Șerban au combinat frumos în fața careului, iar primul a tras bine la poartă, numai că de această dată Railean (77) a plonjat și a deviat mingea pe lângă bară.
S-a înscrie însă sub Turnul Chindiei, după o pasă magică a lui Marc. Fundașul a trimis o minge lungă în față, Andrei Șerban (80) a preluat pe lângă Sălceanu, a pătruns în careu, l-a mai fentat o dată pe fundașul Gloriei și l-a executat la vinclu pe Greab, fără să-i mai ofere vreo șansă să salveze de această dată.
Târgoviștenii visau deja la prima victorie în campionat și la un debut cu dreptul pentru Vasile Miriuță, însă primul semnal că nu avea să se întâmple asta l-a dat Ionuț Șerban (83) din lovitură liberă. Mingea trimisă pe lângă zid l-a pus în situație dificilă pe Railean, care a respins în lateral, iar Gîț a intrat la risc între Diogo Izata și Wiktorski pentru a respinge cu capul.
Ambii antrenori aveau să mute apoi. Moldoveanu i-a lăsat locul lui Blejdea, iar Prepeliță a schimbat ofensiv, cu atacantul Chică-Roșă în locul fundașului Pîrvulescu. Iar la prima atingere, Adi Chică-Roșă a marcat cu destul noroc. O minge centrată dintr-un corner din dreapta a ajuns în fața porții, iar atacantul revenit la Gloria după o experiență de un an la FC Brașov a înscris cu capul și a egalat (85).
S-a jucat deschis și în ultimele zece minute. Blejdea (90) a cerut henț și penalty, însă arbitrul a lăsat din nou jocul să continue, Andrei Șerban (90+2) a șutat puțin pe lângă bară, apoi Dumitrache (90+5) a fost aproape de gol după o acțiune personală, însă Railean a intervenit salvator. A mai fost un contraatac al Chindiei, cu Blejdea finalizator în blocaj, iar fluierul final a adus dezamăgire în special la Târgoviște.
Astfel, Chindia ajunge la trei remize în campionat în tot atâtea meciuri, iar Vasile Miriuță debutează ca antrenor la Târgoviște cu un rezultat care a nemulțumit conducerea și atunci când pe bancă era Dragoș Militaru, demis după două egaluri în primele două runde.
De partea cealaltă, Gloria Buzău e la al doilea egal în primele trei etape, ambele în deplasare, fiindcă acasă a reușit să câștige cu emoții cu Tunariul.
Cu 3 puncte acumulate în trei etape, Chindia e pe locul 9 în clasament, cu golaveraj 2-2 și este la egalitate cu alte șase formații. În schimb, Gloria Buzău, cu 5 puncte și 3-2 golaveraj, este pe locul 7, la egalitate cu alte trei echipe.
În etapa a 4-a, Gloria Buzău joacă acasă cu Metaloglobus (locul 16, 2 puncte), iar Chindia evoluează în deplasare la Campionii FC Argeș (locul 11, 3 puncte), la Mioveni. Ambele partide au loc sâmbătă, de la ora 11:00.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Andrei Șerban 80′ / Adi Chică-Roșă 85′
Chindia: Railean – Gît, Marc, C. Dinu (cpt.)(Romeo 46′), Anișorac – Prejmerean, Matiș (Andr. Șerban 61′) – Max. Cojocaru, Boțogan (Al. Militaru 73′), Golofca (Bogaciuc 61′) – Rob. Moldoveanu (Blejdea 83′)
Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – Ad. Ioniță, L. Manolache, Iul. Zamfir
Antrenor: Vasile Miriuță
Gloria Buzău: Greab – Sg. Pîrvulescu (Chică-Roșă 83′), Wiktorski, Patapis, Sălceanu – I. Șerban (cpt.), Dobrosavlevici – Cr. Dumitru (Val. Dumitrache 46′), Pervan (Mihaiu 65′), Mat. Tănasă – Radic (Diogo Izata 46′)
Rezerve neutilizate: Haymamba – R. Șt. Zamfir, Nadolu, V. Angelov, Brîncoveanu
Antrenor: Andrei Prepeliță
Stadion: ”Eugen Popescu” (Târgovişte – Dâmboviţa). Arbitru central: George Cătălin Roman (Timişoara). Arbitri asistenți: Doru Zamfir (Slatina) și Ioan Daniel Humiță (Armeniş – Caraş Severin). Arbitru de rezervă: Sergiu Anton (Bucureşti). Observator de arbitri: Stan Prodan (Alexandria). Delegat de joc: Dorinel Dincă (Călăraşi).
♦Min 90+7 Final de joc la Târgoviște, unde Chindia și Gloria Buzău remizează în încheierea etapei a 3-a a Ligii 2. Vasile Miriuță debutează la Chindia cu un egal, rezultat ce a fost înregistrat de echipă și în primele două etape, sub comanda lui Dragoș Militaru, demis pentru asta. Gloria lui Prepeliță, la al doilea egal în primele trei etape, însă echipa sa are și o victorie.
♦Min 90+6 Chindia scapă de contraatac și are trei oameni pe această fază, balonul e centrat în stânga, se ratează respingerea, Blejdea preia în 7 metri, nu are culoar să tragă, încearcă să se repoziționeze, apărarea se retrage, nu are nici variantă de pasă și în cele din urmă trage în blocaj, iar publicul huiduie
♦Min 90+5 Dumitrache depășește trei-patru adversari și pătrunde în careu în dreapta, până în 8-9 metri lateral, șutează destul de moale spre centrul porții, iar Railean parează cu brațul dreapt și salvează
♦Min 90+2 Andrei Șerban primește mingea în dreapta, la circa 20 de metri, și-o așează și trage cu stângul la colțul lung. Greab plonjează pentru fotografi, mingea trece pe lângă poartă
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu minimum cinci minute
♦Min 90 Blejdea primește în stânga careului, fentează, centrează, balonul ricoșează dintr-un jucător al Gloriei și apoi este degajat. Blejdea cere henț și penalty, însă arbitrul a lăsat jocul să continue, considerând că a avut mâna lipită de corp
♦Min 85 1-1 Centrare din corner din dreapta pentru Gloria, balonul ajunge în centrul careului mic și Adi Chică-Roșă pune capul și înscrie dintr-un grup de mai mulți jucători lângă bara din dreapta. Chică-Roșă înscrie la prima atingere a balonului
♦Min 84 ⇐⇒ Ultima schimbare la Chindia. Iese Robert Moldoveanu și intră Andrei Blejdea. Schimbare și la Gloria. Iese fundașul Sergiu Pîrvulescu și intră atacantul Adi Chică-Roșă, cu cască pe cap!
♦Min 83 ||| Andrei Șerban primește cartonașul galben după ce a împins fără minge un adversar
♦Min 83 Ocazie mare pentru Gloria. Ionuț Șerban bate pe lângă zid, în dreapta, o lovitură liberă din fața careului, ușor poziționată în stânga. Railean plonjează și scoate în lateral, acolo urmăresc Railean, Diogo Izata și Wiktorski, însă Gîț, venit și el în ultim moment tare din spate, bagă capul la risc și deviază în dreapta, iar apoi degajează
♦Min 80 1-0 Marc trimite o pasă lungă în față, Andrei Șerban preia la circa 20 de metri, pătrunde în careu, Sălceanu îl urmărește și este ușor fentat, iar mijlocașul Chindiei finalizează din 7-8 metri ușor lateral stânga la vinclu, fără șansă pentru Greab. Arbitrul arată centrul, iar primul care se duce în colțul terenului pentru a-l felicita pe Șerban este antrenorul Vasile Miriuță
♦Min 79 ||| Robert Sălceanu îl lovește pe Militaru într-un duel pentru minge și fundașul Glorie primește cartonașul galben
♦Min 77 Combinație rapidă între Tănasă și Ionuț Șerban în fața careului, Tănasă primește din înapoi și trage cu dreptul, pe jos. Railean plonjează în dreapta sa și respinge în corner
♦Min 75 Mihaiu are o finalizare slabă din dreapta careului, mult departe de poartă. Prepeliță își pune mâinile în cap
♦Min 74 ||| Diogo Izata îl ține din spate pe Cojocaru și oprește un contraatac în flanc, e fază clară de galben, însă arbitrul nu acordă, ci doar lovitură liberă. Publicul e iritat și fluieră, iar Vasile Miriuță, din nou nervos pe margine, primește el cartonașul galben
♦Min 73 ⇐⇒ La Chindia, iese Alin Boțogan, periculos în ultimele minute, dar nu suficient pentru Miriuță, și intră Alex Militaru
♦Min 72 Chindia duce ușor mingea în fața careului, Șerban primește în dreapta și pasează în centru, la Boțogan, care trage cu șpițul drept din 16 metri, iar Greab are o intervenție salvatoare. Portarul a plonjat în dreapta și a scos mingea trimisă la nivelul gazonului, aproape de bară
♦Min 68 Pauză de hidratare acordată de arbitru
♦Min 66 ⇐⇒ Prepeliță mută și el. Intră Andreas Mihaiu în locul lui Marko Pervan
♦Min 62 Cojocaru pătrunde în stânga și centrează cu dreptul în fața careului mic, acolo unde se demarcă bine nou-intratul Andrei Șerban. Acesta îi ia fața lui Sălceanu și deviază din plonjon din 6 metri, iar Greab sare și ciupește balonul în lateral și apoi îl prinde. Ocazie bună pentru Chindia
♦Min 61 ⇐⇒ Două schimbări la Chindia. Ies Cătălin Golofca și Răzvan Matiș și intră Andrei Șerban și Victor Bogaciuc. Acesta din urmă, la fel ca Maxim Cojocaru, care a început ca titular, se află la debut pentru Chindia după ce au venit de la aceeași echipă din Moldova, Petrocub Hînceşti
♦Min 60 Pîrvulescu primește mingea în colțul din dreapta al careului advers, e nemarcat, pătrunde și în momentul în care se apropie un adversar trage, dar o face modest, mult în dreapta porții
♦Min 59 Matiș trage din nou de la distanță, de la circa 20 de metri central, însă o face slab, mult peste
♦Min 54 Minge centrată în careul Buzăului, Dobrosavlevici respinge cu capul în lateral și se întoarce pentru a alerga după minge. Pivotează în același timp și Golofca, aflat în spatele său și fără să sară la cap, în fața inițială, este călcat ușor pe gheata și ambii fotbaliști pică în careu. Arbitrul lasă jocul să continue, considerând că intervenția lui Dobrosavlevici asupra lui Golofca a fost involuntară. Jucătorii Chindiei, în special prin Romeo, care s-a dus la arbitru și a pus mâna pe el, protestează, la fel și Vasile Miriuță, pe margine
♦Min 50 Boțogan pătrunde în viteză din dreapta până în fața careului, trimite în stânga la Golofca, acesta preia și așează înapoi în fața careului pentru Matiș. Mijlocașul șutează cu dreptul, dar pe centrul porții, iar Greab respinge în față cu ceva dificultate și apoi mingea este îndepărtată din careu
♦Min 46 ||| În primele secunde ale părții secunde, Vlad Prejmerean, acum căpitanul Chindiei după ieșirea lui Dinu, îl ține din spate pe Diogo Izata și primește cartonașul galben
♦Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 46 ⇐⇒ Schimbări la pauză la fiecare echipă. La Chindia, iese căpitanul Cornel Dinu și intră Roberto Romeo. La Gloria Buzău, intră Diogo Izata, adus de la FC Brașov și aflat la debut, și Valentin Dumitrache, și el aflat la debut după ce a fost adus de la Farul, și ies Dominik Radic și Cristian Dumitru
♦Min 45+3 Final de primă repriză! 0-0 la Târgoviște, între Chindia și Gloria Buzău
♦Min 43 ||| Primul cartonaș galben al meciului. Alin Dobrosavlevici vede avertismentul
♦Min 37 Acțiune promițătoare pentru Chindia, dar care se termină cu bine pentru buzoieni. Golofca centrează din dreapta, dar reluarea cu capul a lui Cojocaru, din plonjon, se duce la mai bine de un metru peste poarta lui Greab
♦Min 30 Câteva minute în care Gloria Buzău stă în jumătatea Chindiei, pune ceva mai multă presiune formația oaspete, dar tot nu se apropie periculos de poarta apărată de Railean. Târgoviștenii stau bine în defensivă și anticipează ușor atacurile fără elemente surpriză ale adversarilor
♦Min 24 Pauză de hidratare la Târgoviște. Miriuță profită de ocazie să îi reproșeze ceva arbitrului de rezervă, probabil faza în care nu s-a acordat lovitură de la 11 metri la duelul lui Moldoveanu. Prepeliță le dă indicații jucătorilor săi, care au avut probleme pe faza de apărare, în special în centrul defensivei
♦Min 22 Matiș dă o pasă excelentă, cu exteriorul, în careul Buzăului, pentru Moldoveanu, care cade în careu în urma unui duel cu Pîrvulescu. Arbitrul lasă faza să continue și bine face. Reluările arată că nu se impunea lovitură de la 11 metri
♦Min 19 Chindia are o șansă bună și ea! Gît îl angajează din apropierea propriului careu pe Moldoveanu, care scapă de marcajul fundașilor buzoieni. Reia din prima, de la 16 metri, dar Greab intervine excelent și respinge în corner. Faza fixă nu aduce nimic periculos
♦Min 17 Șansă mare pentru Buzău! Pîrvulescu centrează din banda dreaptă, balonul ia o traiectorie ciudată și se duce în transversală. Chindia scapă cu bine
♦Min 13 Gloria Buzău începe să iasă din propria jumătate, să construiască, dar câteva centrări din benzi nu devin periculoase pentru defensiva gazdelor. Multe întreruperi, faulturi la mijlocul terenului, de ambele părți
♦Min 9 Fără șanse majore la cele două porți. Chindia are posesia, stă mult în jumătatea formației lui Andrei Prepeliță, dar nu amenință periculos în ultimii 16 metri. Miriuți și Prepeliță, activi la marginea terenului, dau indicații
♦Min 6 O primă ocazie pentru Chindia Târgoviște! Moldoveanu pătrunde în careu, ușor lateral dreapta, cu un adversar în spate, dar intră prea mult în unghi, iar șutul său slab ca forță e respins de portarul Greab cu ușurință
♦Min 1 A început partida de la Târgoviște. Tribunele, nici pe jumătate pline
https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-miriuta-primele-concluzii-dupa-ce-a-inceput-treaba-la-chindia-19281394
https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-prepelita-reactie-inainte-de-chindia-gloria-buzau-19281390
https://liga2.prosport.ro/seria-1/toate-jocurile-din-etapa-a-4-a-a-ligii-2-au-loc-de-la-ora-110019281290-19281290
https://liga2.prosport.ro/seria-1/salarii-de-nababi-pentru-noii-sefi-ai-chindiei-trioul-cordos-stancioiu-rossi-incaseaza-mii-de-euro-in-fiecare-luna-platim-din-banii-judetului-smardoii-de-la-psd-cluj-ca-19281356
https://liga2.prosport.ro/special/radiografia-cni-unde-o-sa-avem-stadioane-noi-ce-contestatii-sunt-pe-rol-pentru-arenele-din-constanta-pitesti-si-hunedoara-ce-se-intampla-la-dinamo-harta-salilor-polivalente-si-a-bazinelor-de-inot-19281278
https://liga2.prosport.ro/seria-1/multa-tensiune-la-targoviste-dupa-ultimele-decizii-ale-sefilor-chindiei-19281154
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/meciurile-din-play-off-ul-cupei-romaniei-19280949
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-la-mioveni-tunari-si-dej-in-etapa-a-3-a-a-ligii-2-19281158
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-3-liga-2-19280963