Ultimul meci al etapei a 19-a a Ligii 2, a doua programată în 2026, se dispută astăzi, duminică, 1 martie, de la ora 11:15, pe stadionul ”Eugen Popescu” din Târgoviște.
Vor fi față în față două echipe care se situau pe locuri calificabile în play-off înainte de debutul etapei și care s-au menținut pe aceste poziții și după desfășurarea celorlalte partide ale etapei.
Chindia este nemișcată, pe locul 6, ultimul care duce în play-off la finalul sezonului regular, cu 33 de puncte, la egalitatea cu Steaua (locul 7), iar FC Bihor se află pe poziția a 4-a, în cădere un loc, cu 38 de puncte.
În primul meci oficial din 2026, Chindia a obținut o victorie surpriză împotriva unei alte contracandidate la play-off. A trecut cu scorul de 3-2 de ACSM Reșița și a legat patru victorii la rând în campionat, rezultate care au introdus-o puternic în lupta pentru un loc între primele șase, poziții care duc în play-off.
În acest moment, trupa antrenată de Ilie Poenaru ocupă locul 6, ultimul calificabil în play-off, cu 33 de puncte, câte are și Steaua, însă față de aceasta are de partea sa și rezultatul direct din sezonul regular.
În partidele de pe teren propriu din acest sezon, nouă la număr, Chindia a acumulat 21 de puncte, câte au și Corvinul Poli Iași, Steaua și FC Voluntari, iar pe toate le depășește la golaveraj. În clasamentul general al partidelor de acasă, Chindia este pe locul 4, după FC Bihor (26 puncte în 10 meciuri), AFC ASA (23/10) și Sepsi OSK (22/9).
Cu o victorie obținută astăzi, Chindia s-a distanța din nou la trei puncte de Steaua și ar lua un avans de patru puncte față de ACSM Reșița, singurele care mai emit pretenții la play-off.
De partea cealaltă, FC Bihor Oradea a început și ea noul an cu o victorie important pe teren propriu, 2-1 cu AFC ASA Târgu Mureș, tot o contracandidată la play-off.
Formația orădeană a iernat pe locul 3 în Liga 2 și aici era și înaintea acestei etape, însă momentan a fost depășită cu un punct de FC Voluntari, 39 față de 38. Cu cel puțin o remiză înregistrată la Târgoviște, FC Bihor își asigură matematic accederea în play-off, cu două runde rămase apoi de disputat din sezonul regular. Nu va mai putea fi depășită de Steaua, în condițiile în care a învins-o în întâlnirea directă, acesta fiind criteriul de dertajare în condiții de egalitate de puncte.
În deplasările din acest sezon, doar opt până acum, cele mai puține din tot campionatul, trupa lui Erik Lincar a acumulat 12 puncte, la fel ca Chindia, Steaua și Dumbrăvița, pe care le depășește la golaveraj. În clasamentul special al partidelor disputate în deplasare ocupă locul 9, liderul fiind Corvinul, cu 26 de puncte strânse în 10 jocuri.
Stadion: Eugen Popescu (Târgovişte – Dâmboviţa). Arbitru: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov). Asistenți: Claudiu Şchiopeţ (Braşov) și Viorel Dobre (Bucureşti). Rezervă: Dragoș Pîrîu (Curtea de Argeş – Argeş). Observator arbitri: Ionuț Borcan (Ploieşti – Prahova). Delegat joc: Dorinel Dincă (Călăraşi).
♦
♦Cele două echipe s-au întâlnit în sezonul trecut o singură dată, în decembrie 2024, iar FC Bihor s-a impus cu scorul de 1-0 prin reușita lui Ioan Hora, venită din penalty în minutul 37. Hora este și acum în lot și este unul dintre principalii marcatori ai echipei.