FC Bihor a reușit contra Chindiei, vineri, în runda a 16-a a Ligii 2, la ultimul meci oficial pe teren propriu în 2024, să obțină primul rezultat pozitiv sub conducerea antrenorului Gheorghe Ghiț, din a patra încercare.
Mai mult, formația orădeană a reușit să rupă o serie de patru eșecuri consecutive, respectiv șapte jocuri la rând în care nu câștigase.
”Aveam nevoie de acest declic”, a spus Ghiț după meciul cu dâmbovițenii.
În meciul de deschidere a etapei a 16-a a Ligii 2, FC Bihor a reușit, pe teren propriu, să treacă cu scorul de 1-0 de Chindia, o echipă care traversa o perioadă relativ bună, de cinci meciuri fără eșec, dar doar într-unul obținuse victoria.
Unicul gol al partidei susținută pe stadionul ”Iuliu Bodola”, pe o vreme mohorâtă și pe un teren moale, a fost reușit de Ioan Hora, în minutul 37, dintr-un penalty obținut de Gitye în fața lui Alexandru Petre.
După joc, antrenorul Gheorghe Ghiț a spus că echipa sa uitase cum e să te bucuri pentru o victorie.
”Vreau, în primul rând, să-i felicit pe băieţi, pentru că au făcut un meci bun. S-au sacrificat, au luptat pe un teren greu în faţa unui adversar care s-a apărat bine şi a replicat pe contraatac. Noi ne-am creat în prima repriză una – două ocazii, dar am câştigat azi cu atitudine, cu luptă şi nu pot să spun decât că sunt bucuros pentru cele trei puncte obţinute.
Aveam nevoie de acest declic, pentru că am venit după două jocuri în care am văzut lucruri bune. Aveam nevoie de victorie, pentru încrederea băieţilor, că sunt pe drumul cel bun şi mă bucur pentru acest lucru. Toată echipa s-a mișcat bine, am văzut sacrificiu la toți, au alergat, au respectat sarcinile, au contraatacat, am avut și câteva acțiuni în jocul pozițional. De fiecare dată când se câștigă nu putem decât să fim bucuroși. (…) Chiar le spuneam jucătorilor că am uitam să ne bucurăm. Am fost eficienți astăzi și am făcut trei puncte cu o echipă bună. Sper să fie acel plus mental de care avem nevoie”, a declarat Gheorghe Ghiţ, aflat pe banca echipei de patru etape, în precedentele trei înregistrându-se eșecuri
Ultimele rezultate, poziția din clasament, vremea de la ora jocului, dar și ora de disputare a partidei, vineri, de la ora 13:30, au făcut ca pe stadionul ”Iuliu Bodola” să vină destul de puțini spectatori, poate cei mai puțini de când echipa a promovat în Liga 2.
”Publicul orădean este un public care are pretenții de la echipa de fotbal, iar noi suntem obligați să avem rezultate. Sunt convins că se vor întoarce la stadion. Puținii spectatori au fost alături de echipă. Chiar dacă au fost puțini, am regăsit atmosfera meciurilor în care promovam în stagiunea 2010-2011”, a spus Ghiț, despre acest aspect.
Ghiț a explicat schimbare în prima repriză a lui Loren Ioviță (22 de ani), utilizat în acest meci pentru a treia oară în această ediție a Ligii 2, de fiecare dată intrat ca titular, dar de fiecare dată fiind înlocuit.
”A avut un adversar foarte bun. Creau superioritate numerică în partea stângă. El este un jucător bun, dar nu are ritm. Vine după o accidentare, nu a jucat foarte mult și probabil că din această cauză a avut o evoluție un pic mai slabă, dar ce putem spune e că el face parte din grupul nostru și avem nevoie de toată lumea. Sunt convins că atunci când se va apela la el va face un meci mai bun”, a spus antrenorul Bihorului despre înlocuirea lui Ioviță.
Totodată, acesta a vorbit și despre absența din lot a lui Deniz Giafer, pentru a doua oară în acest sezon de Liga 2. ”S-a accidentat mecanic la genunchi și va fi indisponibil mai mult timp”, a declarat Gheorghe Ghiț despre cel achiziționat în vară de la Dinamo, utilizat în 13 jocuri în acest sezon, în toate fiind integralist.
Pentru FC Bihor, acest succes cu Chindia a fost abia al patrulea în acest sezon, în 15 meciuri disputate. Cu 14 puncte este acum la egalitate cu Unirea Ungheni (14 meciuri) și CSM Focșani (16 meciuri), pe care le devansează la golaveraj: 13-19, față de 10-16 sau 10-20. Orădenii ocupă locul 16.
În ultima etapă din acest an, a 17-a, FC Bihor joacă în deplasare la Cisnădie, contra CSC Șelimbăr, sâmbătă, de la ora 11:00.
”Sper să păstrăm lucrurile bune din meciurile de acasă, vom studia adversarul și vom vedea ce putem face ca să ne întoarcem cu punct sau puncte de la Șelimbăr. Progresăm și cred că suntem pe drumul cel bun”, a mai spus Gheorghe Ghiț la finalul partidei cu Chindia.
Foto și video: FC Bihor Oradea