CF Brăila nu se mai mută de pe „Municipal”

14 Aug. 2012, 14:51 Liga 2
CF Brăila nu se mai mută de pe

Conform precizărilor făcute ieri de conducerea clubului, echipa CF Brăila va disputa meciurile amicale, precum și pe cele oficiale din turul campionatului 2012-2013 pe stadionul Municipal, și nu la Ianca sau la Însurăței, așa cum se preconiza la un moment dat.

„Nu s-a demarat încă proiectul privind renovarea terenului, deci nu au fost motive să căutăm alte soluții pentru desfășurarea meciurilor oficiale. CF Brăila va disputa partidele din turul campionatului pe stadionul Municipal”, au menționat ieri surse din conducerea echipei fanion a orașului Brăila.

Pentru că în ultimele două săptămâni au avut două antrenamente pe zi, ambele cu caracter fizic, excepție făcând doar zilele în care au fost programate meciuri amicale, componenții lotului echipei CF Brăila au avut liber în week end-ul trecut.

Primul antrenament al acestei săptămâni a fost programat pentru luni după-amiază, de la ora 18.00, la stadionul Municipal.

Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei

14 Aug. 2012, 14:51 Liga 2
Pe aceeași temă