Cel mai nou gazon din țară, pe Cluj Arena. Cât a costat suprafața de joc, cine a suportat cheltuiala și când ar putea reveni acasă ”U” Cluj

Vlad MĂCICĂȘAN 04 Oct. 2021, 16:44 Liga 2

Cluj Arena, casa echipei Universitatea Cluj, este stadionul din România cu cel mai nou gazon. Tocmai s-a finalizat procesul de schimbare totală a suprafeței de joc.

Noutatea o reprezintă faptul că acest nou gazon de pe Cluj Arena reprezintă investiția organizatorilor festivalului Untold.

Gazonul de pe Cluj Arena, înlocuit de organizatorii festivalului Untold

În fiecare an, de când se desfășoară acest festival pe Cluj Arena, gazonul unde evoluează ”U” Cluj a avut de suferit, iar la ultima ediție organizatorii nici nu au mai luat măsuri speciale pentru a-l proteja, tocmai pentru că s-au angajat să-l schimbe.

”Așa cum am promis, pentru înlocuirea suprafeței de joc nu au fost folosite fonduri publice, organizatorul festivalului Untold asumându-și prin contract sarcina de a schimba în întregime gazonul, pe cheltuiala sa. Cu o valoarea de aproximativ 150.000 de euro, lucrările au fost executate pe parcursul a circa două săptămâni”, a comunicat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, pe pagina sa de Facebook.

”U” Cluj poate juca peste o lună pe ”iarba engleză”

Politicianul a făcut publice și câteva dintre caracteristicile gazonului. Acesta se numește ”lolium perenne”, cunoscut ca ”iarba engleză”, o categorie de iarbă des folosită la suprafețele de joc.

Este în totalitate gazon cu iarbă naturală, are o grosime de 5 cm și o densitate de 95-98 la sută, iar înălțimea firului de iarbă are 2,5 cm.

Derby-ul local cu Unirea Dej, primul meci pe noul gazon?

Alin Țișe a anunțat că noua suprafață de joc se va da în folosință din 25 octombrie, ceea ce înseamnă că Universitatea Cluj ar putea să nu joace pe Cluj Arena nici partida cu Unirea Dej, din etapa a 11-a a Ligii 2, care ar trebui să aibă loc în data de 23 octombrie.

Cu ajutorul FRF și al televiziunilor, meciul cu Unirea Dej, care sigur va fi televizat, va fi programat să se dispute la 25 octombrie, adică într-o zi de luni. În Liga 2 se joacă și marțea, astfel că partida poate avea loc și în data de 26.

Dacă nu, primul meci pe care ”studenții” îl pot disputa din nou pe Cluj Arena este cel cu FC Brașov, din 6 noiembrie, în etapa a 13-a.

Sânmartin și Bistrița, gazdele Universității în ultimele meciuri de ”acasă”

În ultimele trei meciuri pe care ”U” Cluj le-a avut de disputat acasă, acestea au fost disputate la Sânmartin, în județul Bihor, respectiv la Bistrița, în județul Bistrița-Năsăud.

Cu Metaloglobus (scpr 2-1, în etapa 5) s-a jucat la Sânmartin, iar cu Viitorul Pandurii (scor 1-0, în etapa 7) și Unirea Slobozia (scor 2-0, în etapa 9), s-a jucat la Bistrița.

De fiecare dată, galeria a mers după echipă.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/pustiul-albert-hofman-incepe-sa-devina-o-piesa-importanta-la-u-cluj-a-fost-desemnat-omul-meciului-cu-unirea-slobozia-si-debordeaza-de-incredere-suntem-o-echipa-buna-si-spe-19204208

https://liga2.prosport.ro/seria-1/erik-lincar-incantat-de-victoria-obtinuta-de-u-cluj-cu-unirea-slobozia-a-fost-un-joc-deschis-echipele-s-au-luat-la-tranta-fotbalistul-care-a-primit-laude-suplim-19204014

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-a-pierdut-iar-adrian-mihalcea-a-criticat-arbitrajul-da-ne-ce-e-al-nostru-fotbalistii-nu-au-scapat-nici-ei-dupa-esecul-cu-u-cluj-ne-am-19204170

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-unirea-slobozia-se-joaca-de-la-ora-1400-ardelenii-pot-egala-la-puncte-ocupantele-locurilor-2-si-3-19203730

Vlad MĂCICĂȘAN 04 Oct. 2021, 16:44 Liga 2
Pe aceeași temă