Președintele formației FC Snagov, Ana Maria Prodan, susține că
operatorul care filma partida dintre Săgeata Stejaru și echipa pe
care o conduce a fost gonit de reprezentanții gazdelor și
impiedicat să își mai facă meseria, imediat după ce arbitrul a
acordat un penalty pentru Săgeata, la o fază controversată.
Conducătoarea ilfovenilor a declarat că deși nu a fost prezentă
la partidă, a fost sunată și de alți președinți de club, care au
informat-o cu privire la nedreptățile făcute împotriva
Snagovului.
„Nu am văzut meciul cu Săgeata Stejaru, pentru că am
fost la stadionul nostru, unde lucrăm la tribuna oficială. Știu,
însă, ce s-a întâmplat, minut cu minut. M-au sunat și alți
președinți să îmi spună ce se întâmplă acolo, că s-a distat un
penalty total aiurea împotriva noastră și ni s-a anulat un gol
valabil. Cei de la Stejaru am înțeles că au gonit cameramanul, dar
s-a păstrat caseta de la prima repriză. Exact după acel 11 metri
dat pentru ei, cameramanul nu a mai fost lăsat să filmeze. Știu
aceste lucruri din trei surse diferite, de la oameni care m-au
sunat să îmi spună și care ziceau chiar că la Stejaru nu ar câștiga
nici măcar Steaua sau Dinamo. Nu mai spun nimic la supărare, pentru
că deja domnul Chivulete m-a dat în judecată la Federația Română de
Fotbal, pentru ce am spus la meciul de acum două săptămâni. M-a
distrat că din tot ce înseamnă discuții în fotbalul românesc,
tocmai pe mine m-a găsit domnul Chivulete să mă dea în judecată.
Voi face rost de înregistrare ca să mă apăr”, a
declarat Ana Maria Prodan, în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu”.