În weekend-ul trecut FC Snagov și-a premiat juniorii U13 pentru câștigarea Seriei a II-a a campionatului A.M.F. București. Deși situația clubului ilfovean este incertă după evenimentele petrecute în iarnă, la nivel de juniori FC Snagov pare că se îndreaptă către orizonturi mai bune.
Antrenată de profesorul Răzvan Ardeleanu, echipa U13 a reușit să termine pe locul întâi campionatul cu toate că mai au de disputat o etapă, în deplasare, la AC ProLuceafărul. Performanța este cu atât mai meritorie cu cât în grupa ilfovenilor au grupe de juniori și echipe mult mai titrate, precum Steaua, Dinamo, Rapid sau Progresul.
Premierea micilor fotbaliști a făcut-o unul dintre produsele școlii FC Snagov, generația 1990-1991, Alin Nistor, jucător care acum evoluează la Sportul Studențesc. Atacantul fostei echipe de Liga I a înmânat tricourile, medaliile, diplomele și trofeul de campioană chiar pe terenul din Ghermănești, acolo unde și-a început cariera chiar sub îndrumarea profesorului Ardeleanu.