Ceahlăul este mare pe hârtie, dar a „funcționat”, până acum,
doar cu jumătate de efectiv. Dintre cei 27 de jucători, câți numără
lotul, antrenorii au mizat doar pe 13-14, din cauza accidentărilor.
În mare, echipa care a obținut rezultatele din primele 11 etape ale
turului este aceeași cu cea care a reușit promovarea, acum două
campionate. Pe noii veniți, deși mulți se anunțau titulari, s-a
mizat prea puțin sau deloc. Ghiță s-a accidentat înainte de
începerea campionatului, Nohai la scurt timp după începerea
sezonului, iar Constantinescu lipsește de aproape o lună.
„Nu știu cât ar fi contat în plus un Nohai sau
Ghiță, dar ne-a lipsit concurența”, a declarat
antrenorul Ceahlăului, Marin Barbu. „Existând această
presiune, cred că și calitatea jocului ar fi fost mai mare. În ceea
ce-i privește pe cei care i-au înlocuit, au fost jocuri în care am
fost foarte mulțumit de ei, dar au avut și momente în care ar fi
putut face mai mult”.
Chiar dacă nu are motive să se plângă de proprii tineri,
antrenorul Ceahlăului nu consideră eficientă introducerea unei noi
reguli în divizia secundă, prin care echipele sunt obligate, din
această toamnă, să aibă permanent pe teren doi jucători Under 21.
„Unii dintre acești jucători nu o consideră o
oportunitate, ci un drept care li se cuvine”, a
declarat Barbu. „Ei știu că trebuie să fie titulari și
atât, că fără ei nu se poate. Nu este cazul la noi, dar sunt echipe
care au mari probleme din cauza acestui fel de atitudine. Un
jucător de 21 de ani, dacă are valoare, joacă oricum. Nu trebuie
să-ți impună Federația să-l folosești”.
Antrenorul Ceahlăului nu știe dacă cineva de la federație
monitorizează acești jucători, pentru a-i aduce în atenția
selecționerilor de tineret. Pe Marin Barbu nu l-a sunat nimeni,
până acum, să-l întrebe despre vreo unul dintre tinerii săi, iar la
naționala de tineret nu a jucat niciun fotbalist din liga
secundă.
Daniel Barna și Vlad Achim au fost convocați doar când Ceahlăul
evolua în prima divizie.
O plasmă
pentru cel mai norocos suporter
Ceahlăul vrea cât mai mulți suporteri la derby-ul etapei a 12-a, în
care primește vizita ocupantei locului doi, Săgeata Năvodari.
Pentru jocul de vineri (ora 16,30), s-au pregătit mai multe
surprize pentru cei care se vor afla în tribune. Pentru fani, se va
organiza și o tombolă, în care cel mai important premiu este o
plasmă. Câștigătorii vor mai primi echipament sportiv și alte
premii.
„Este de înțeles, într-un fel, reținerea oamenilor de a
veni la stadion”, spune antrenorul Marin Barbu.
„Lumea s-a obișnuit cu Steaua, Dinamo. Săgeata Năvodari
nu este nici măcar Craiova, dar eu și jucătorii mei sperăm ca
suporterii să vină pentru Ceahlăul”.
Antrenorul Ceahlăului mai speră că echipa sa va fi ambiționată
și de prezența, la oficială, a președintelui de onoare al clubului,
primarul Gheorghe Ștefan.
Sursa: Ceahlăul