Federația Română de Fotbal este impresionată de realizările Corvinului Hunedoara, câștigătoare a Cupei României și calificată, momentan, un tur în Europa League, din postura de divizionară secundă. Însuși președintele Răzvan Burleanu a comunicat acest lucru după ședința din 23 iulie a Comitetului Executiv, atunci când a transmis că federația va face tot ceea ce poate pentru ca trupa antrenată de Florin Maxim să își schimbe forma de organizare în această vară, pentru ca în noul sezon de Liga 2 să joace cu posibilitatea de a promova în prima ligă.
Pentru asta, FRF a amânat primele două jocuri ale Corvinului în noul sezon de Liga 2, sub pretextul ca clubul să își depună actele de cesionare a activității către o nouă entitate sportivă, în situația în care ar fi eliminată din competițiile europene, iar federația să aprobe modificarea înainte de primul său meci în campionat. Dacă se va merge mai departe în Europa, Burleanu spunea că forul pe care îl conduce este dispus să caute și alte soluții pentru Corvinul!
FRF nu încalcă numai ”Regulamentul de organizare a activității fotbalistice” (ROAF) pentru Corvinul, ci și ”Regulament privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal” (RSTJF), cât și ”Regulamentul privind condițiile de participare la Campionatul Național Liga a 2-a”.
Dacă e atât de impresionată de performanțele Corvinului și este dispusă să o favorizeze acum, în detrimentul altor cluburi din aceeași competiție, oare de ce FRF nu a favorizat-o cu o promovare în prima ligă în această vară? Doar echipa lui Florin Maxim și-a câștigat pe teren acest drept, terminând sezonul 2023-2024 pe locul 2 în play-off, poziție direct promovabilă, la fel ca Steaua în sezonul 2022-2023. E o performanță și asta!
Despre demersul FRF în favoarea Corvinului, unul care se bate cap în cap cu prevederile în vigoare ale ROAF, ProSport a scris pe larg zilele trecute, aici. Liga2.ro a scris în două rânduri despre încălcarea ROAF-ului, după decizia CEx din 23 iulie, aici și aici.
Acum vă vom prezenta și un alte regulamente pe care forul condus de Răzvan Burleanu este dispus să le încalce pentru a ajuta trupa hunedoreană ca să-și schimbe forma de organizare după expirarea perioadei limită. Este vorba despre ”Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal” și ”Regulamentul privind condițiile de participare la Campionatul Național Liga a 2-a”. Le vom prezenta sub forma unor întrebări publice adresate federației.
Având în vedere că regulamentul de certificare a condițiilor de participare în Liga 2 prevede că prin cesiune, ceea ce se dorește la Corvinul pentru schimbarea statutului clubului, se transferă dreptul asupra activității sportive și nu asupra dreptului de preluare a personalului contractant, fie staff, fie jucători, coroborat cu prevederile RSTJF cu privire la faptul că doar în cazul schimbării de denumire modificarea se înscrie din oficiu în carnetele de legitimare și în celelalte documente, prin derogarea acordată, și având în vedere că se încalcă și RSTJF, nu doar ROAF, se ridică un număr de întrebări la care FRF ar trebui să răspundă public.
De exemplu:
Sunt doar câteva întrebări pe care le adresăm public federației, dispusă acum, indiferent de cât de mari sunt realizările clubului, să-și încalce regulamentele! Toate astea, în contextul în care prin cesiune se modifică în tot forma juridică a clubului, ceea ce înseamnă că apare o nouă persoană juridică care va avea obligația de a încheia o nouă documentație globală: contracte de închiriere baze sportive, contracte de joc, contracte pentru staff, contract pentru sediu, CIF, etc.
În aceeași ședință a CEx, din 23 iulie, FRF aproba cesionarea activității și a locului din Liga 2 de la CSM Reșița către ACSM Reșița. Echipa din Valea Domanului a jucat în play-out-ul Ligii 2 în sezonul trecut și în Cupă nu a ajuns nici măcar până în faza grupelor, astfel că nu a întâmpinat probleme și a putut în această vară să depună actele de schimbare a formei sale juridice, pentru a obține dreptul de promovare în prima ligă, ceea ce își dorește și Corvinul.
Chiar astăzi, 30 iulie, cu câteva zile înainte de debutul noului sezon de Liga 2, la FRF a avut loc o întâlnire a membrilor Comitetului de Urgență, prin care s-a luat o decizie care privește ACSM Reșița, altfel se încălcau regulamente și în situația sa.
”În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă, compus din Răzvan BURLEANU – Preşedinte FRF, Gino IORGULESCU – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian GOGA – Vicepreşedinte FRF, hotărăște:
Urmare a aprobării în ședința Comitetului Executiv al FRF din 23.07.2024 a cesionării activității sportive și a dreptului de participare în competițiile fotbalistice organizate de FRF, de la Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, club de drept public, în favoarea Asociației Club Sportiv Muncitoresc Reșita, club de drept privat, se aprobă dezafilierea provizorie de la FRF a Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița și afilierea provizorie la FRF a Asociației Club Sportiv Muncitoresc Reșita”, sună decizia Comitetului de Urgență al FRF.
O decizie asemănătoare va fi necesară și în situația Corvinului, dacă FRF va lua până la urmă hotărârea de favorizase a sa după începerea campionatului, când timpul nu va mai fi îngăduitor, cum este acum în cazul Reșiței.
Despre decizia CEx al FRF de a amâna primele două meciuri ale Corvinului în Liga 2, pentru ca apoi să-i favorizeze trecerea la noua asociație cu drept de promovare în prima ligă, după începerea campionatului, a vorbit și antrenorul Florin Maxim.
Acesta este de părere că echipa sa trebuie spijinită, fiindcă reprezintă România în cupele europene, dar și pentru că ”trebuie să ținem cont că suntem români”!
”Noi am făcut toate demersurile pentru a putea avea drept de promovare din sezonul următor, sportiv. Acum, pentru amânare, e un lucru benefic pentru România în primul rând. Suntem o echipă care reprezentăm România în cupele europene și cumva s-au gândit foarte bine cei din federație să ne amâne aceste meciuri, pentru că noi suntem o echipă de Liga a 2-a și, cumva, era, poate, și mult peste puterile noastre să venim din meciuri din Europa, care sunt solicitante, ca să jucăm și în campionat. E un lucru benefic.
Știu că, poate, pentru celelalte competitoare nu e plăcut, dar trebuie să ținem cont că suntem români și, nu știu, reprezentăm România și cumva să ne sprijinim între noi”, a comentat Maxim, înainte de jocul tur cu Rijeka, terminat la egalitate, scor 0-0, la Sibiu.
Sâmbătă începe noul sezon de Liga 2, ediția 2024-2025, iar Corvinul nu joacă în primele două etape, meciurile sale cu CSC Șelimbăr, de acasă, și Unirea Ungheni, din deplasare, fiind amânate de FRF.
”La momentul actual nu putem spune că nu respectăm regulamentul, mai avem timp să-l respectăm, corect, nu?”
Cristian Tănase, membru în CEx ca reprezentant al cluburilor din Liga 2 și președintele Concordiei Chiajna, una dintre echipele contracandidate ale Corvinului la promovare
”Vorbim de integritate. Înțeleg, repet, să favorizăm, dar fără să aducem avantaje. Cred că această decizie, la TAS, nu poate sta în picioare niciodată”
Dănuț Coman, președinte Campionii FC Argeș, altă contracandidată a Corvinului în noul sezon de Liga 2
Foto: Marius Tudor