Cătălin Hlistei, anchetat la sediul ANAD, după ce a fost prins dopat. Când a aflat jucătorul și ce șanse sunt să scape fără sancțiune | VIDEO

Carmen MANDIȘ 28 Sep. 2020, 11:24 Liga 2

Cătălin Hlistei (26 de ani, foto – în alb), mijlocașul echipei Rapid, depistat dopat în urma unui test antidoping efectuat de către Agenţia Naţională Anti-Doping a fost chemat luni, 28 septembrie, de la ora 10:00, la sediul ANAD, pentru a fi investigat.

Pe lângă Hlistei și avocatul acestuia, Paul Mincu, oficial și în cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, la ședință mai iau parte Virgiliu Hudici, doctorul Rapidului, dar și directorul de imagine al clubului, Lucian Ionescu.

Cătălin Hlistei, anchetat la ANAD, după ce a fost prins dopat

Din sursele ProSport, ședința de la ANAD presupune doar întrebări pentru a afla pe ce cale a luat Cătălin Hlistei substanța interzisă depistată, fiind foarte important cum a avut-o administrată. În funcție de răspunsuri, poate chiar scăpa fără sancțiune.

Surse din cadrul clubului giuleștean susțin că oficialii Rapidului sunt optimiști că jucătorul golgheter va putea reveni la antrenamente și chiar să joace.

Hlistei, anunțat că a fost depistat pozitiv după meciul cu Recea

Sursele ProSport susțin că dopingul în cazul lui Hlistei ar fi avut loc după meciul Rapidului cu Turris Oltul, ultimul din play-off-ul de promovare, în care echipa a terminat la egalitate, scor 1-1, și a terminat pe ultimul loc în grupa de șase, ratând astfel promovarea. Partida a avut loc la începutul lunii august. Atunci s-a și efectuat testarea.

Răspunsul a durat atât de mult, deoarece a trebuit retrimisă proba la un al doilea laborator pentru o nouă confirmare, fiindcă așa presupune procedura. Și în al doilea caz, rezultatul a fost unul pozitiv.

Oficialii clubului Rapid au fost anunțați de faptul că se va porni cercetarea în cazul lui Cătălin Hlistei la pauza meciului pierdut de giuleșteni contra echipei Fotbal Comuna Recea, scor 2-1, desfășurat weekendul trecut. Jucătorul a fost anunțat după încheierea acestui meci.

Cristian Balaj: ”Are prezumția de nevinovăție”

Cristian Balaj, preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping, susține că Cătălin Hlistei pleacă cu prezumția de nevinovăție.

„Nu știu dacă îl vor lăsa să se antreneze, pentru că este o comisie. Trebuie să dea declarații, pentru că a fost invitat. Are prezumția de nevinovăție și în funcție de informațiile pe care le dă vor fi analizate ulterior și de cei de la laborator și se va lua o decizie. Noi știm de câteva zile. Când i-am anunțat pe cei de la Rapid, i-am rugat să anunțe jucătorul după meciul cu Recea. El atunci a aflat informația”, a declarat Cristian Balaj, la venirea sa la ANAD.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/catalin-hlistei-cel-mai-in-forma-jucator-al-rapidului-prins-dopat-anad-a-pornit-deja-o-investigatie-19150009

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-in-stare-de-soc-dupa-ce-golgheterul-ei-a-fost-prins-dopat-victor-angelescu-dupa-vestea-primita-de-catalin-hlistei-suntem-foarte-speriati-exclusiv-19150037

Carmen MANDIȘ 28 Sep. 2020, 11:24 Liga 2
Pe aceeași temă