Penultimul meci al etapei a 6-a a Ligii 2 a adus față în față două echipe din partea inferioară a clasamentului Ligii 2. Campionii FC Argeș a fost gazdă pe stadionul Orășenesc din Mioveni în fața Unirii Dej și a reușit să obținută abia prima sa victorire în acest sezon. 2-0 s-a încheiat jocul, cu golurile marcate în prima repriză.
Înaintea jocului, dar după disputarea a opt meciuri din etapa a 6-a a Ligii 2, Campionii FC Argeș ocupa locul 16 în clasament, cu 4 puncte, în timp ce Unirea Dej este pe locul 14, cu 6 puncte.
La prima confruntare directă, Argeșul a reușit să se impună fără mari emoții.
A dechis scorul în minutul 6, prin golgheterul său Milcho Angelov, servit bine în fața porții de Rădescu, iar bulgarul ajungea la trei reușite în această ediție de campioat, chiar toate golurile înscrise de echipa sa.
Jocul a curs spre poarta lui Rareș Pop, cu extrema Rădescu foarte activă, iar desprinderea a venit în minutul 35, atunci când Rusu și Angelov au combinat, iar Bogdan Rusu a reușit să înscrie după ce a scăpat singur cu goalkeeperul.
Până la pauză, Adrian Popa (40) ar fi putut reduce din diferență, Bucur era spectator, însă mingea a trecut de puțin pe lângă poartă.
În parta secundă, Argeșul a controlat jocul fără să aibă vreun pic de emoție, însă faptul că până acum are doar patru goluri marcate în Liga 2 s-a văzut din plin. Angelov (72) a ratat incredibil din 5 metri după ce Rareș Pop a blocat o minge șutată de Buhăcianu, iar aceasta a fost singura situație mare de gol din repriza a doua.
S-a încheiat 2-0 pentru Campionii FC Argeș, care urcă pe locul 10, cu 7 puncte, cum au și Steaua, CS Mioveni și Viitorul Pandurii. Unirea Dej, cu 6 puncte, este pe locul 15, la egalitate cu Chindia și FK Miercurea Ciuc, care au golaveraj superior.
În etapa a 7-a, Argeșul joacă sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare la CSM Alexandria (locul 17, 4 puncte), în timp ce Unirea Dej va evolua duminică, de la ora 11:30, acasă cu Unirea Slobozia (locul 3, 14 puncte), într-o partidă pe care deținătorii de drepturi TV au decis să o transmită.
Milcho Angelov 6′, Bogdan Rusu 35′
Campionii FC Argeș: Andr. Bucur – Tofan (Buhăcianu 60′), Turda (cpt.), M. Tudose, Rizzi – Rădescu, Andr. Panait, Al. Răuță, Haită (Mitoi 60′) – M. Angelov (Y. Pîrvu 78′), Bg. Rusu (Babin 88′)
Rezerve neutilizate: Straton – Scarlatache, Balaur, D. Bujor, Dulcea
Antrenor: Eugen Beza
Unirea Dej: R. Pop – Zamfirescu (Ciuciulete 66′), D. Pop, Negrea, Al. Șuteu – Vic. Stancovici (Pruteanu 46′), Chira (cpt.), Ad. Pop – Piftor (Blaj 66′), Ciocan (Fulga 80′), Golda (Vl. Mitrea 80′)
Rezerve neutilizate: Anca-Trip – Zanc, Scocîlcă, Cătinean
Antrenor: Dacian Nastai
Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș). Arbitru central: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe). Arbitri asistenți: Răzvan Claudiu Tudor și Marius Bărbulescu (ambii din Bucureşti). Arbitru de rezervă: Ștefăniță Dănilă (Tunari – Ilfov). Observator de arbitri: Fevronia Ion (Craiova). Delegat de joc: Daniel Emanuel Băloi (Târgu Jiu).
♦Min 90+6 Final de partidă la Mioveni, acolo unde Campionii FC Argeș câștigă cu 2-0, cu goluri marcate în prima repriză, meciul cu Unirea Dej din etapa a 6-a a Ligii 2. Echipa din Pitești înregistrează prima victorie în acest sezon și trece în clasament pentru trupa din Dej
♦Min 90+6 Blaj bate mult peste poartă lovitura liberă de la 27 de metri central și arbitrul fluieră finalul
♦Min 90+5 ||| Grigore Turda primește cartonașul galben pentru un fault la 27 de metri
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu cinci minute
♦Min 88 ⇐⇒ Iese Bogdan Rusu și intră Domagoj Babin, venit după ce campionatul a început și aflat la al doilea joc pentru argeșeni
♦Min 80 ⇐⇒ Dublă schimbare la Unirea Dej. Ies Sergiu Ciocan și Denis Golda și intră Vlad Mitrea, achiziționat săptămâna trecută și aflat la debut, și intră Gabriel Fulga
♦Min 78 ⇐⇒ Iese Milcho Angelov și intră Yanis Pîrvu. Jucătorul de 16 ani prinde al patrulea meci din cele șase
♦Min 73 ||| Pe banca Argeșului e nemulțumire după această ratare și copetele sunt aruncate spre teren. Arbitrul central merge la margine și vorbește cu Beza, le face semn antrenorului cu portarii și antrenorului secund să plece pe bancă, iar la indicație arbitrului de rezervă îi arată cartnoașul galben lui Adrian Scarlatache, rezervă la acest joc. Scarlatache primește cartonaș galben și nu a jucat în niciun meci din acest sezon de Liga 2!
♦Min 72 Ocazie colosală pentru CFC Argeș. Buhăcianu avansează prin careu, din stânga spre dreapta, trage din 10 metri pe centrul porții, Rareș Pop parează în față, iar Angelov, demarcat acolo, e singur și reia din 5 metri mult peste poartă, ratând incredibil să înscrie un nou gol
♦La acest rezultat, 2-0, Campionii FC Argeș urcă pe locul 10, cu 7 puncte, cum au și Steaua, CS Mioveni și Viitorul Pandurii. Unirea Dej, cu 6 puncte, este pe locul 15, la egalitate cu Chindia și FK Miercurea Ciuc, care au golaveraj superior.
♦Min 68 ||| Milcho Angelov intră prin alunecare la o minge la care intervine și Ciocan, îl lovește pe acesta și primește cartonașul galben
♦Min 66 ⇐⇒ Dublă schimbare la Unirea Dej. Ies Claudiu Zamfirescu și Alexandru Piftor și intră Aurelian Ciuciulete și Florin Blaj
♦Min 65 Pase rapide în ofensiva Argeșului, Angelov primește în stânga, în fața careului, și pasează pe culoar pentru Buhăcianu, însă Daniel Pop intră prin alunecare și respinge din fața atacantului gazdelor
♦Min 64 ||| Andrei Panait îl faultatează Ciocan pentru a opri un contraatac și primește cartonașul galben
♦Min 60 ⇐⇒ Dublă schimbare la CFC Argeș. Ies Florian Haită și Costinel Tofan și intră Mario Mitoi și Valentin Buhăcianu. Mitoi, în sezonul trecut împrumutat la SC Oțelul, este la meciul de debut în campionat pentru echipa piteșteană
♦Min 56 Argeșul domină jocul în partea secundă, stă aproape numai în jumătatea adversă, însă nu a avut nicio ocazie
♦Min 46 S-a reluat meciul
♦Min 46 ⇐⇒ Prima schimbare la Unirea Dej. Victor Stancovici este înlocuit și Marian Pruteanu
♦Min 45+2 Pauză la Mioveni. Campionii FC Argeș conduce cu 2-0 în meciul cu Unirea Dej și este la o repriză de prima victorie în acest sezon. Cu siguranță este la primul joc în care înscrie mai mult de o dată.
♦Min 40 Adrian Pop șutează frumos din afara careului, Bucur e spectator, însă mingea trece de puțin pe lângă poartă. Argeșul are noroc
♦Experimentatul Bogdan Rusu (33 de ani) este la primul său gol pentru CFC Argeș. A jucat ca titular în toate cele șase meciuri din acest sezon de Liga 2.
♦Min 35 2-0 Rusu pasează printr-o schemă frumoasă către Angelov, bulgarul avansează pe centru și apoi așează în față, ușor în stânga pentru același Bogdan Rusu, atacantul e singur cu portarul, trimite plasat pe lângă acesta, cu o minge ridicată, Daniel Pop vrea să degajeze și să evite golul, se repliază, însă trimite mingea sub transversală. Probabil balonul depășise linia porții și Rusu e validat cu reușita
♦Bulgarul Milcho Angelov (28 ani) este la al 3-lea gol marcat pentru CSC Argeș în acest sezon în care a evoluat în toate jocurile, în cinci dintre ele ca titular. A mai marcat câte o dată în remizele din deplasare cu CS Tunari (1-1) și Metaloglobus (1-1). El a marcat toate golurile echipei sale în acest sezon, Argeșul având golaveraj 3-4 în cele cinci jocuri disputate și acesta cu Unirea Dej, încă neîncheiat.
♦Min 29 ||| Florian Haită primește cartonașul galben pentru o simulare pe care a văzut-o doar arbitrul Rusandu, aproape de fază!? Haită a căzut pe minge incomodat și nu a protestat decât după ce arbitrul i-a arătat cartonașul!
♦Min 26 Schimb frumos de pase în fața careului Argeșului, Golda primește și trage cu stângul din 16 metri, balonul e deviat și se duce peste poartă, însă arbitrul nu acordă corner
♦Min 20 Rădescu e din nou coordonator, avansează în centru, pasează pe culoar, în careu, acum înspre dreapta, Tofan avansează singur acolo, însă Rareș Pop e mai rapid și prinde din fața fundașului Argeșului
♦Min 19 Acțiune de contraatac a Argeșului, Rădescu avansează pe centru, îl agajează ușor în dreapta pe Angelov, acesta pătrunde în careu, are culoar să tragă la poartă, avându-l în fața sa doar pe Rareș Pop, însă nu o face și preferă o pasă cu stângul în dreapta spre Rusu. Șuteu se repliază bine la bara a doua și respinge din fața lui Rusu, evitând un nou gol pentru Argeș
♦La meci asistă și Nicolae Dică, din înaltul tribunei, dar și Bogdan Argeș Vintilă, de la tribuna oficială. Dică are interzis să mai antreneze la CFC Argeș după ce a mers să discute cu FC Botoșani în momentul în care și echipa din Pitești l-a ofertat
♦Min 6 1-0 Rădescu centrează dintr-un corner din stânga, Milcho Angelov se demarcă bine în fața porții și reia cu capul din 3-4 metri, dintre mai mulți adversari, și înscrie cu o lovitură în dreapta, pe lângă portarul rămas pe linie, fără reacție
♦Min 4 Centrare din strânga, din lovitură liberă, în centrul careului, Daniel Pop se demarcă bine și reia cu capul din 7-8 metri central, însă trimite peste poartă
♦Min 1 A început partida de la Mioveni, într-o liniște de joc amical
Penultimul meci al etapei a 6-a a Ligii 2 are loc astăzi, luni, 18 septembrie, de la ora 16:15, la Mioveni, pe stadionul Orășenesc. Gazda, Campionii FC Argeș, întâlnește Unirea Dej. Cele două formații sunt în partea inferioară a clasamentului, cu puncte puține în clasament, după un început modest de sezon.
În acest moment, după disputarea a opt meciuri din etapa a 6-a a Ligii 2, Campionii FC Argeș ocupă locul 16 în clasament, cu 4 puncte, în timp ce Unirea Dej este pe locul 14, cu 6 puncte.
Cele două echipe sunt la primul meci oficial direct.
Argeșul încă nu și-a numit un nou antrenor principal după ce l-a demis pe Alexandru Pelici în urma rezultatului înregistrat în etapa a 4-a, iar Eugen Beza pare a fi noul antrenor principal al echipei. Clubul nu a făcut însă nici până acum un anunț oficial privind situația acestei poziții din cadrul echipei de seniori.
De partea cealaltă, Dacian Nastai rezistă ca antrenor principal la Unirea Dej, în ciuda eșecurilor la scor înregistrate, iar continuare cu el pare să nu fie pusă la îndoială, din moment ce echipa a înregistrat aducerea a încă unui jucător pe care el l-a avut ca elev la fosta sa echipă, Unirea Constanța.
Meciul de la Mioveni este arbitrat de la centru de Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe), iar de la cele două tușe vor ridica fanionul arbitrii asistenți Răzvan Claudiu Tudor și Marius Bărbulescu (ambii din Bucureşti). Arbitru de rezervă este Ștefăniță Dănilă (Tunari – Ilfov). Observator de arbitri este Fevronia Ion (Craiova), în timp ce delegatul jocului este Daniel Emanuel Băloi (Târgu Jiu).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-inceput-demolarea-stadionului-nicolae-dobrin-actiunea-marcata-cu-un-eveniment-la-care-au-luat-parte-juniorii-seniorii-legendele-si-suporterii-clubului-iti-multumim-b-19285247
https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-intalneste-unirea-dej-in-etapa-a-6-a-de-liga-2-19284868
https://liga2.prosport.ro/seria-1/vlad-mitrea-a-semnat-cu-unirea-dej-19284636
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-6-liga-2-19284913