14:42
Japonezul Ryo Yamamoto și-a cunoscut colegii de la CFR Timișoara chiar în ziua meciului cu Târgoviște. În ciuda faptului că nu efectuase niciun antrenament la noua sa echipă, fundașul central a făcut un meci bun, iar noua sa echipă nu a încasat niciun gol.
„Am preferat un străin, decât un jucător român cu probleme la echipa de care aparține. E un caz aparte și am avut mână bună se pare. Singura problemă e că nu vorbește nici engleza așa bine, dar Florin (n.r. Florin Bugar, antrenorul echipei) a învățat câteva cuvinte în japoneză, iar fotbalistul cunoaște limbajul fotbalului”, a declarat președintele clubului, Sorin Altmayer, pentru www.liga2.ro.