Wallace a înscris de trei puncte! Fundașul explică cum a gândit faza golului

24 Sep. 2011, 23:18 Campionat
Wallace a înscris de trei puncte!** Fundașul explică cum a gândit faza golului

Achiziționat în această vară din Liga a III-a, de la Girom Albota, brazilianul Wallace da Silva a reușit să se impună repede la FC Argeș. Chiar dacă joacă pe postul de fundaș central, în primele șase etape, fotbalistul alb-violeților a reușit să puncteze de două ori. Primul gol în Liga a II-a la reușit în deplasarea de la Baia Mare, cu FC Maramureș, acolo unde a deschis scorul în minutul 5, ca pe cel de-al doilea să-l reușească în această runda, contra Juventus-ului. Golul brazilianului nu a fost unul normal, ci decisiv, având în vedere că datorită acestuia s-a câștigat cele trei puncte, atunci când nimeni nu se mai aștepta.

Reușita din minutul 90+3 nu a fost una tocmai ușoară. Chiar dacă se afla singur cu portarul advers, Wallace a ales să preia, să-l fenteze pe portar și mai apoi să înscrie în poarta goală, spre emoțiile bancii tehnice a propriei echipe.

– Cum ți s-a părut meciul?

– A fost un meci foarte greu, 1-0 pentru noi și am luat două cartonașe roșii. Din păcate avem un meci foarte greu acasă și o să ne lipsească doi jucători foarte importanți, dar bine că a ieșit bine. Am reușit la ultima fază să dăm gol și să plecăm de aici cu trei puncte.

– Te-ai încurcat puțin la gol. Ai avut emoții?

– Da. Am văzut că venea portarul și dacă dădeam din prima bloca. Așa am făcut preluare, l-am fentat și am înscris în poarta goală. Nu am avut emoții pentru că am mai dat un gol așa în prima etapă, la Maramureș. Golul i-l dedic fetiței mele.

– Vă așteptați să mai bateți?
– Sincer? Nu mai credeam că o să mai dăm un gol. Am crezut că se termină egal, dar când am văzut că am recuperat mingea și a plecat coechipierul meu singur, am fugit și eu că poate dau și eu un gol, că tot așa am dat și la Maramureș.

– Ai văzut fazele eliminărilor?
– Nu am văzut. Eu nu știe dacă a dat cu cot sau nu a dat. Nu știu. S-a zis că s-a dat cu cotul sau pumnul. La eliminarea lui Ion Marius nu știu ce să zic, prea ușor a dat arbitrul, părerea mea.

– Te așteptai să aveți un start așa de bun de campionat?
– Nu avea nimeni încredere în noi. În meciurile de pregătire nu am bătut pe nimeni, dar tot timpul, FC Argeș, grupul ăsta care este foarte unui, a avut încredere. Am crezut unul în celălalt și se vede și acum. Am reușit să batem în deplasare într-un meci foarte greu și a ieșit bine.

– Credeai că o să te impui ca titular, având în vedere că vii din Liga a III-a, de la Albota?
– Eu am încredere în mine și dacă eu știu că joc ce știu eu, joc, părerea mea, la orice echipă. Și în Liga 1, acolo vreau să ajung, nu contează unde.

– Managerul te-a lăudat, a spus că are încredere în tine și că ai altă mentalitate.
– Nu știu. Eu vin de departe, din Brazilia, și vin să câștig bani, să ajung cât mai sus. Ei stau aici, lângă familie, lângă părinți. Poate de asta au altă mentalitate. Eu sunt foarte profesionist, și ei sunt.

Articol și foto de Marius ANGHEL

24 Sep. 2011, 23:18 Campionat
Pe aceeași temă