Vor puncte, dar și spectacol!

Fechita Bogdan-Andrei 11 Mar. 2011, 15:12 Campionat
Vor puncte,** dar și spectacol!

Ceahlăul debutează astăzi și pe
Borzoghean, în 2011, după ce duminică a bifat primul joc al
returului, odată cu victoria en-fanfare, înregistrată la Tulcea.
Contra unui adversar ce pare neînsemnat, precum este cotată
gruparea celor din Snagov (locul 12 în serie), nemțenii promit
spectacol.

Dar nu înainte de asigurarea
succesului, care să garanteze continuarea posturii de lideră în B1.
Mai mult, antrenorul Costel Enache își dorește și el, la prima
prezență ca „principal” pe Borzoghean, să îi mulțumească pe
suporterii Ceahlăului.

„Ne-am pregătit foarte
bine, știind că ne așteaptă un meci greu. După victoria din prima
etapă a returului, am rămas la fel de concentrați, convinși că
fiecare adversar își «va da viața» pe teren, în jocurile contra
noastră. Vrem o victorie pe care să o dedicăm
suporterilor”
, spune atacantul Cristi Gafița.

Golgeter la zi al Ceahlăului,
„vârful” sucevean nu ține să marcheze, obligatoriu, la fiecare meci
oficial al formației sale. „Nu contează cine marchează,
importantă rămâne doar victoria echipei”
. Pentru
Gafița, înfruntarea de astăzi cu FC Snagov a ajuns la episodul
patru al carierei sale. „Îi cunosc foarte bine, dar
pentru că sunt foarte bine pregătit n-am de ce să-mi fac
griji”.

Dacă învinge, Ceahlăul rămâne la
conducerea seriei, așteptând ca mâine rivalele de la promovare,
Săgeata Năvodari și Concordia Chiajna, să facă pași greșiți în
meciurile de la Dinamo II, respectiv Dunărea Galați.

Jocul Ceahlăul – FC Snagov va
începe de la ora 19, pe „Municipalul” pietrean. Partida se
desfășoară în nocturnă, fiind transmisă de postul Dolce Sport.
Arbitrii care vor oficia la partida din această seară sunt: Ionel
Ivan (Brăila) – Peter Joszef și Bucsi Imre-Laszlo (ambii din Sfântu
Gheorghe).

„Unsprezecele de
start nu-i bătut în cuie”

Cunoscut drept un adept al rutinei
și nu al supertițiilor, antrenorul principal de la Ceahlăul nu ține
să păstreze același „unsprezece” pe teren, la victoriile propriilor
jucători, în două meciuri la rând. La Costel Enache, formula
echipei de start se poate schimba oricând. Iar randamentul dat de
jucători în timpul meciurilor oficiale, dar și cel dovedit în
cursul săptămânilor pregătitoare, dau componența titularilor
Ceahlăului.

Bobric, Margină sau Chitoșcă pot
avea ocazia, astăzi, să debuteze pe Borzoghean, într-un meci
oficial al pietrenilor, în fața propriilor suporteri. Nelipsiți de
emoții, oricare dintre aceștia se pot baza pe sprijinul
antrenorilor, dar și al colegilor de pe teren.

„Normal că au emoții.
Avem un lot destul de tânăr, cu mulți băieți aflați la început de
carieră în acest eșalon ce duce spre performanță. Contează foarte
mult starea emoțională. Fluctuațiile lor vor fi inerente în joc.
Apoi, este imposibil ca într-o echipă, toți cei unsprezece jucători
să fie conectați la nivel maxim, la joc. Dar dacă șapte sau opt
dintre au randamentul foarte bun, este de așteptat ca aceștia să-i
«tragă» și pe restul, după ei”
, se așteaptă Costel
Enache.

Vor un concept
propriu de joc

Pentru Costel Enache, fiecare joc
oficial al formației sale semnifică un eveniment aparte, care
trebuie pregătit diferit decât celelalte. Antrenorul Ceahlăului
spune că vrea să aducă formației sale un concept propriu de joc,
„după o filosofie pe care eu o cred a fi sănătoasă
acestei grupări”.

Enache recunoaște că nu se abate de
la programul săptămânal de pregătire, dar pentru că fiecare
adversar din campionat are plusurile și minusurile lui
antrenamentele Ceahlăului pot suferi unele modificări „corecturi
sau adăugiri, funcție și de jocurile precedente”, a completat
antrenorul.

La Ceahlăul, fiecare jucător are
țintele proprii, exceptând obiectivul primordial: revenirea în Liga
1. „Din modestie, băieții nu vor recunoaște asta, dar
să știți că fiecare dintre ei este ambiționat de ceva anume. Este
bine să ne fixăm astfel de obiective individuale. Dar pentru a avea
motivația necesară în fiecare joc oficial, trebuie să nu uităm de
ținta primordială a clubului nostru, promovarea”
, a
încheiat antrenorul Enache.

Sursa: realitateamedia.ro

Fechita Bogdan-Andrei 11 Mar. 2011, 15:12 Campionat
Pe aceeași temă