17:29
Între problemele Federației
Internaționale de Judo și așteptarea venirii la Oradea a
președintelui CIO, Jacques Rogge, șeful judoului mondial, Marius
Vizer, și-a făcut timp pentru a asistat azi la întâlnirea dintre FC
Bihor și CS Mioveni.
Din păcate, prezența sa în
tribunele stadionului „Iuliu Bodola” nu a coincis și cu victoria
echipei manageriate de el. Vizer a plecat supărat de la meci, în
condițiile în care a declarat la începutul sezonului că obiectivul
clar al echipei este promovarea. „Sunt dezamăgit de
joc. Mă voi gândi în aceste zile dacă vom schimba
antrenorul”, s-a limitat să spună Vizer.
Articol scris de Nicolae
Mihalcea