VIDEO | Dacia Unirea a pus punct invincibilității „stegarilor”! Alin Pânzaru explică cum i-a învins pe brașoveni: „Asta a fost și ideea noastră de joc”

Marius ANGHEL 24 Oct. 2016, 11:34 Campionat

Etapa a 13-a a fost una cu ghinion pentru FC Brașov, singura formație care nu cunoscuse gustul amar al înfrângerii în acest sezon, dar a dat peste el, sâmbătă, la Brăila, după ce a pierdut pe Municipal cu 1-0 în fața Daciei Unirea. Elevii lui Alin Pânzaru au confirmat tradiția meciurilor bune pe teren propriu cu echipele de top ale acestui eșalon și au obținut trei puncte mari în fața uneia dintre formațiile cu pretenții la promovarea în acest sezon competițional. Golul victoriei a fost marcat de Cosmin Neagu în minutul 53 al reprizei secunde, una în care brăilenii au fost net superiori adversarilor lor, deși timp de 13 minute au jucat în inferioritate numerică după eliminarea lui Mucuță.

După un meci în care fiecare formație a controlat jocul câte o repriză, Dacia Unirea i-a administrat formației pregătite de Cornel Țălnar prima înfrângere din acest sezon. Brăilenii s-au autodepășit în acest joc, în timp ce FC Brașov, care nu a expediat niciun șut pe spațiul porții lui Olaru, nu a demonstrat pe Municipal că merită să evolueze în primul eșalon fotbalistic al țării. Prima situație de poartă a aparținut oaspeților, însă mingea centrată de Istrati (9) spre Sburlea a fost interceptată de Ghiocel. Trei minute mai târziu, FC Brașov a beneficiat de o lovitură liberă, însă ea a rămas fără rezultat pe tabela marcaj. În minutul 14 brăilenii le-au dat pentru prima dată emoții brașovenilor, după o cursă de 40 de m Niță a șutat la poartă însă Iacob a reținut mingea. Băilenii au continuat câteva minute să combine în apropierea careului advers, însă Pușcașu și mai ales Mucuță nu au reușit să fructifice pasele primite de la Neagu și respectiv Petean. Prima repriză s-a încheiat cu două ocazii ale Brașovului, la ambele sevant a fost Popa, însă Iacob (28) și Șerban (37), au trimis mingea peste transversala porții apărate de Olaru.

Repriza a doua a fost controlată de brăileni

Brăilenii au ieșit hotărâți de la cabine să tranșeze partida în favoarea lor, iar la cinci minute de la reluare Iacob a reușit să rețină mingea din fața lui Petean, după o centrare bună a lui Cătălin Stănciulescu. Elevii lui Alin Pânzaru au forțat deschiderea scorului și au reușit-o, după o fază prelungită de atac. În minutul 52 Stănciulescu i-a pasat lui Olenic, acesta a șutat de la 7 metri, dar Leca a reușit să se interpună în calea balonului și să acorde corner. Lovitura de colț a fost executată de Petean, iar Cosmin Neagu, din colțul careului mic, a trimis mingea în plasa porții apărate de Iacob și din minutul 53 dacia Unirea a preluat conducerea pe Municipal. Paul Ioan ar fi putut majora avantajul brăilenilor, însă mingea șutată de el l-a lovit în spate pe Băjan, iar viteza ei a scăzut oferindu-i astfel posibilitate portarul brașovean să o rețină de sub transversală. Pe fondul unui joc bun al gazdelor Mucuță a avut o intrare imprudentă la un adversar a primit cel de-al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu. Cu toate că brașovenii au avut superioritate numerică timp de un sfert de oră, tot gazdele au irosit o șansă de gol prin Enciu în minutul 89 iar partida s-a încheiat cu victoria meritată a Daciei Unirea.

VEZI o GALERIE FOTO a meciului de la Brăila

Pânzaru: „A venit rândul ca și noi să câștigăm dintr-o fază fixă”

„Meci echilibrat, fără multe ocazii de poartă, dar încheiat cu victoria meritată a brăilenilor. Timp de 12 meciuri am tot pierdut puncte din lovituri fixe, acum a venit rândul ca și noi să câștigăm dintr-o astfel de fază. Noi ne-am creat ocazii mai frumoase decât cea din care s-a înscris în timp ce oaspeții nu au avut niciun șut pe spațiul porții. Brașovenii se laudă cu posesia, dar asta a fost și ideea noastră de joc, să le lăsăm posesia mingei, să-i lăsăm să se aventureze în atac și să îi surprindem pe contraatac. Am reușit să câștigăm și sper ca acest rezultat să fie de bun augur în vederea următoarelor meciuri oficiale din acest campionat”, a declarat Alin Pânzaru, antrenorul daciei Unirea.

Țălnar: „Am pierdut invincibilitatea într-unul dintre cele mai ușoare meciuri din acest sezon”

„Un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil. Noi am dominat tot meciul, însă, din păcate, am pierdut în fața echipei care ne-a pus cele mai puține probleme până acum în acest campionat. Ne-am pierdut invincibilitatea într-unul dintre cele mai ușoare meciuri din acest sezon competițional. Ei au marcat după un corner, la singura ocazie. Am avut șansele noastre de gol, dar nu am marcat și nu am putut să plecăm cu puncte de la Brăila”, a spus și Cornel Țălnar, antrenorul Brașovului.

DACIA UNIREA BRĂ‚ILA – FC BRAȘOV 1-0
C. Neagu 53′

Bg. Olaru – Gab. Niță, L. Ivan (cpt.), Ghiocel, Stănciulescu – Olenic – P. Ioan (Roșoagă 82′), Petean (C. Roșu 73′), C. Neagu (M. Enciu 86′) – Pușcașu, Mucuță
Rezerve neutilizate: Gârlea – Necoară, Rz. Adăscăliței, D. Oprea
Antrenor: Alin Pânzaru
Eliminat: Mucuță 77′ (cumul de cartonașe galbene)

Fl. Iacob (cpt.) – Băjan, Leca, I. Șerban, Vl. Munteanu – P. Iacob – Fl. Răsdan (H. Popa 66), I. Popa, Goge (Manole 58) – Sburlea, Istrati
Rezerve: K. Ignat – Cordoș, Săftescu, H. Popa, Poverlovici, L. Manole, D. Ciobanu
Antrenor: Cornel Țălnar

Stadion: Municipal (Brăila); Arbitru: Andrei Antonie (București); Asistenți: Romică Bîrdeș și Gheorghiță Bălan (ambii din Pitești).

Articol scris de Costel FILIP
Foto: Sorin PANĂ‚ (Sportul Ilustrat)

Marius ANGHEL 24 Oct. 2016, 11:34 Campionat
Pe aceeași temă