Victorie în prelungiri! Vâlcea face un pas mare spre salvarea de la retrogradare

21 Apr. 2012, 17:04 Campionat

CSM Râmnicu Vâlcea a câștigat meritat disputa cu Mureșul Deva, un duel important în lupta pentru supraviețuire. Vâlcenii au avut și șansă, marcând golul victoriei în cel de-al treilea minut de prelungire, după o fază creată pe flancul stâng de Vătăjelu, Văduva împingând mingea în plasă.

Meciul a fost unul modest, sub nivelul Ligii a II-a, ambele echipe arâtând de ce sunt nevoite să lupte din greu pentru supraviețuire. După un contraatac în superioritate, vâlceanul Vasile a scăpat singur cu Dzelme, dar a ratat singura ocazie a primei părți.

După pauză, alb-albaștrii au avut mai multe șanse, cele mai mari fiind irosite de Pribac și Vătăjelu, în timp ce oaspeții s-au mulțumit să se apere supranumeric și să tragă de timp. Când nimeni nu mai credea, în al treilea minut de prelungire, Vătăjelu a reușit o incursiune pe flancul stâng, a centrat în careu, de unde Văduva a împins mingea în poartă, aducând CSM-ului trei puncte imense.

Imediat după marcarea golului, antrenorul gazdelor, Alin Artimon a fost trimis în tribune pentru o ieșirea necontrolată la adresa tehnicianului oaspeților, Romulus Gabor. „I-am strigat că tot jocul s-a apărat cu patru fundași centrali, acum putea să îl bage și pe al cincilea” a spus la final Artimon, care a obținut prima victorie de la revenirea sa în Zăvoi.

După victoria de azi, CSM face un pas mare spre salvare, în timp ce Deva rămâne fără niciun punct pe teren în retur și are șanse tot mai mici de supraviețuire.

CSM Râmnicu Vâlcea – Mureșul Deva 1-0 (0-0)
Stadion: Municipal, spectatori 500
A marcat Robert Văduva (90+3)

Antrenor: Alin Artimon
Tufiși – Eremia, Plecanciuc, I. Popescu, Vătăjelu – Daouda (’86 G. Ene), Vasile, Pârvu (cpt.), Nicolae (’84 Vizitiu), Văduva – C. Stoica (’66 Pribac)

Antrenor: Romulus Gabor
Dzelme – Petresc, Apostol, Lia, Geacă – Dutciuc (’55 Niculae), Al. Dan, Vârtic (cpt.), Ambruș – Jawad (’79 Plăvițu), T. Stan (’85 Ciparidis)

Arbitru: Dorian Micloșină (Reșița); Asistenți: Daniel Mitruți și Omar Dumitrică (ambii din Craiova);

Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Daniela Suditu

21 Apr. 2012, 17:04 Campionat
Pe aceeași temă