Victorie de poveste cu Academica și CS Mioveni își menține șansele la promovare. Florin Marin explică întoarcerea de scor de la 0-2 la 3-2: „Asta le-am spus și jucătorilor” | VIDEO

Marius ANGHEL 06 May. 2017, 16:31 Campionat
Victorie de poveste cu Academica și CS Mioveni își menține șansele la promovare.** Florin Marin explică întoarcerea de scor de la 0-2 la 3-2:

CS Mioveni a reușit, vineri seară, o victorie dramatică în fața Academicii Clinceni, cu 3-2, după ce la pauză a fost condusă cu 2-0. Cu cele trei puncte obținute la primul joc pe banca tehnică alături de Florin Marin, în etapa a 33-a a Ligii 2, argeșenii se mențin în cărțile promovării, egalând pe Sepsi, care joacă duminică la Târgoviște, și menținând distanța de două puncte față de UTA. 

Argeșenii au început în forță jo­cul de ieri de pe stadionul Orășenesc din Mioveni, aruncându-se în atac încă din primele minute ale partidei. Însă, contrar cursului jocului, cei care au deschis scorul au fost oaspeții, în minutul 14, la o fază fixă, lovitură liberă de pe dreapta. Hristu Chiacu a rămas singur în 6 metri, mingea fiind recentrată de la colțul lung, și a marcat nestingherit. Mioveniul a continuat în aceeași notă, dar ratările lui Năstăsie, Edi Stoica și Florescu și-au spus cuvântul și tabela a rămas neschimbată până în minutul 31, când ilfovenii au marcat din nou. Același Chiacu și-a trecut numele pe tabela de marcaj, înscriind din interiorul careului, după o greșeală a lui Tirică.

Gazdele au intrat cu 0-2 la pauză, însă noul director tehnic al echipei, Florin Marin, a reușit să-și mobilizeze elevii, iar aceștia să întoarcă, spectaculos, soarta partidei în repriza secundă. Al doilea mitan a început cum nu se poate mai bine pentru CS Mioveni, Nilă a scăpat singur pe dreapta, în minutul 48, a driblat portarul ieșit neinspirat dintre buturi, a pasat în centru la 6 metri, unde Eduard Florescu a apărut excelent și a reluat balonul în plasă.

Forcingul galben-verzilor a continuat, iar argeșenii au menținut o presiune constantă în careul advers. După mai multe ratări ale lui Neagoe și Florescu, în minutul 78 a venit și egalarea. Florescu a centrat excelent din lovitură liberă de pe dreapta, iar Ionuț Stoica a înscris cu capul de la colțul scurt. Victoria a fost adusă de Andrei Nilă (85), atacantul intrat la pauză încununându-și astfel evoluția bună cu o reușită. Fotbalistul s-a aflat la această fază la capătul unei mingi centrate de Edi Stoica și respinse în 6 metri greșit și a reluat în plasă, adunând echipei sale o victorie ce la pauză era nesperată.

Florin Marin: „Meritele nu îmi aparțin mie, ci, în mare parte, antrenorilor secunzi și jucătorilor”

La finalul primului său meci pe banca echipei CS Mioveni, directorul tehnic Florin Marin a explicat desfășurarea partidei cu Academica Clinceni. „A fost un meci dificil, am întâlnit o echipă cu potențial bun, cu jucători cu experiență, cu maturitate, mai ales cei din compartimentul median, cei din atac, jucători periculoși, care oricând pot să facă diferența. Și în prima repriză am făcut un joc bun, dar ați văzut că ei au ajuns de trei ori la poartă la noi și am primit două goluri din greșeli personale. Unul din fază fixă, unde a fost o neglijență, și a doua pe o preșeală personală. În rest ei nu au avut ocazii, jocul a fost controlat de noi în totalitate. Mă bucură mult reacția jucătorilor. Conduși cu 2-0 la pauză, au reacționat extraordinar, pozitiv. Am dominat jocul, l-am controlat și victoria noastră este absolut meritată. Îi felicit pe jucători. Meritele pe aparțin în totalitate. Meritele mele sunt mai puțin, pot să spun. Am avut două zile să pregătesc acest joc. Îi felicit și pe antrenorii secunzi și pe jucători, pentru că m-au ajutat foarte mult în pregătirea acestui joc.

Fiecare meci de acum încolo este ca o finală pentru noi. Trebuie să scoatem maxim din fiecare joc. Sunt convins că toate jocurile vor fi la fel, disputate. Se vor disputa la intensitate maximă și trebuie, în primul rând, să fim pregătiți mental bine. Să nu ne pierdem concentrarea după acest joc, să dăm dovadă de modestie în continuare și să pregătim bine jocul de la Brașov, unde ne așteaptă o partidă foarte dificilă”, a spus Marin la conferința de presă.

Acesta spune încă că nu are merite prea mari la această revenire spectaculoasă a jucătorilor săi în repriza a doua. Tehnicianul Mioveniului a crezut tot timpul și și-a încurajat elevii la pauză că pot reveni pe tabelă. „Mă bucur că am debutat cu o victorie, dar, încă o dată spun, că meritele nu îmi aparțin mie, ci, în mare parte, antrenorilor secunzi și jucătorilor. Întotdeauna am crezut că vom întoarce rezultatul. Asta le-am spus și jucătorilor, să continue la fel, să pună presiune, pentru că rezultatul de la pauză e nedrept și vor întoarce rezultatul. Le-am spus că vor întoarce rezultatul. Am crezut, l-am transmis asta și ei au dat dovadă de tărie de caracter. Sunt caractere puternice, au continuat la fel ca în prima repriză, au pus presiune, i-am forțat să greșească. Am reușit să înscriem trei goluri și am avut și alte ocazii, cum am avut și în prima repriză. Ați văzut ce presiune am pus, una constantă prin care i-am forțat să greșească”, a mai spus Florin Marin.

CS MIOVENI – ACADEMICA CLINCENI         3-2
Eduard Florescu 48′, Ionuț Stoica 78′, Andrei Nilă 85′ / Hristu Chiacu 14′, 31′

Oct. Popescu – Tirică, Gugu, I. Stoica, Ed. Stoica – Biceanu (Iamandi 77′), M. Galan (Andr. Neagoe 46′) – Rădescu, Ed. Florescu, Ayza (cpt.) – C. Năstăsie (Nilă 46′)
Rezerve neutilizate: Fl. Croitoru – Burnea, Alexe, Alin Popa
Director tehnic: Florin Marin

Matache – Vențer, Andr. Nițu, Andr. Chindriș, Perju – C. Gheorghe (cpt.), Ad. Udrea, M. Marin, Pulhac (D. Benzar 56′) – M. Coman (M. Ion 84′), H. Chiacu (Al. Lazăr 70′)
Rezerve neutilizate: H. Iancu – Bg. Stancu, Onțel, Bg. Matei
Antrenor: Adrian John Ene

Stadion: Orășenesc (Mioveni); Arbitru: Andrei Antonie (București); Asistenți: Ionuț Marius Bobe (Videle) și Ionuț Babadac (Alexandria).

Articol scris de Silviu MIHAI (Curierul zilei)
Video: FotoPress 24

Marius ANGHEL 06 May. 2017, 16:31 Campionat
Pe aceeași temă