Partida de sâmbătă de pe Municipal nu s-a ridicat nicio clipă la
nivelul eșalonului în care activează cele două formații, ci mai
degrabă a fost un meci de județ. Deși au întâlnit o echipă,
Juventus, la care, în formula de start, s-au regăsit 6 fotbaliști
cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, brăilenii au avut o
evoluție penibilă, mai bine zis prestația lor, dacă o putem numi
așa, a frizat ridicolul.
Cel puțin în prima repriză, „grădinița” Juventusului a fost
singura care a jucat, câteodată, ceea ce se cheamă fotbal în timp
ce brăilenii parcă erau niște persoane implicate pentru prima dată
într-un astfel de fenomen. Jocul, lipsit de orice perspectivă,
înțesat de nenumărate erori personale, într-o „buimăceală”
generală, l-a făcut pe Timofte să-și pună mâinile în cap în
nenumărate rânduri.
Cu toate că nu au arătat nimic în prima repriză, gazdele puteau
pleca la cabine în avantaj, dacă Boghițoi, și el plecat cu gândul
aiurea, n-ar fi irosit cu seninătate imensa ocazie care i s-a ivit
în minutul 45. Atunci Moise a șutat la poartă, mingea, deviată de
un bucureștean, a ajuns la Boghițoi însă atacantul, de la 6 metri,
poziție centrală, l-a luat la țintă pe portarul Draghia.
Repriza a doua a fost o copie fidelă a primei părți. Gazdele au
jucat la fel de haotic, dar șansa le-a surâs din nou în minutul 75
numai că, la centrarea lui Pungă, Petrescu a avut o execuție
modestă și mingea trimisă de el a căzut pe transversala porții
bucureștene. Henry și Ignat au fost la fel de ridicoli în minutul
85 și meciul curgea către un 0-0 echitabil.
Numai că zeița Fortuna a decis ca gazdele să câștige acest meci. În
ultimele secunde ale prelungirilor CF Brăila a beneficiat de o
lovitură liberă, iar Necoară a reușit să înscrie și să aducă o
victorie nesperată gazdelor.
CF Brăila: Gavrilaș – Gheți, Ciortea, Ignat,
Necoară – Pungă, Pânzaru, Olenic (min. 75: Balaban), Moise (min.
46: Costache) – Boghițoi (min. 67: Henry), Petrescu.
Sursa: Obiectiv Brăila