Victoria Brănești – Petrolul se joacă miercuri

07 Jun. 2010, 14:49 Campionat
Victoria Brănești - Petrolul** se joacă miercuri

FRF a devansat meciul dintre
Victoria Brănești și Petrolul Ploiești. Astfel, la dorința celor
două cluburi, jocul care ar fi trebuit să se dispute sâmbătă se va
juca miercuri, de la ora 18.00. Tot miercuri se vor mai disputa și
meciurile Concordia Chiajna – FC Snagov și Gloria Buzău – Farul
Constanța, iar vineri se va disputa jocul Gaz Metan CFR – UTA
Arad.

Petrolul a ratat orice șansă la
promovare, iar Victoria Brănești e deja promovată, așa că meciul
din ultima etapă nu ar mai fi avut nicio miză. Prin urmare cele
două cluburi s-au gândit să intre mai repede în vacanță.
„Am luat decizia de a modifica ziua pentru că jucătorii
să aibă parte de câteva zile în plus de vacanță”
, a
explicat Ilie Stan, antrenorul Victoriei Brănești.

07 Jun. 2010, 14:49 Campionat
Pe aceeași temă