Lobonț, sigur de participarea Clujului la barajul promovării după succesul clar cu UTA: „Ne-am securizat locul 3”. Antrenorul a spus și ceea ce l-a nemulțumit la jucătorii săi

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 12 May. 2019, 19:31 Actualizat: 12 May. 2019, 19:32 Campionat

Universitatea Cluj nu a avut nicio problemă în fața „Bătrânei Doamne”, care pierde fără gol marcat ambele dueluri stagionale cu „Șepcile roșii”. După 4-0 la Arad, „alb-negrii” s-au impus cu 3-0 pe Cluj Arena și își securizează poziția a treia ce duce la barajul de promovare pentru Liga 1, menținându-se în continuare la patru puncte în fața Petrolului.

După sincopele de acum câteva runde, „U” merge din nou „ceas”, iar suporterii par reconciliați cu jucătorii și antrenorul. „Într-adevăr, ne-am securizat locul 3 la finalul acestei etape cu încă trei puncte, cu toate că nu am făcut un joc strălucit. Ne-a lipsit viteza de joc, am făcut o atingere sau un pas în plus cam la fiecare acțiune și asta ne-a făcut să fim puțin mai lenți în ceea ce ne-am propus astăzi. Dar, cu toate că am avut o viteză în minus, au făcut ceea ce le-am cerut și am câștigat. Vă dați seama că în momentul în care vom juca și mai rapid, exprimarea echipei va și mai bună. De aceea suntem aici, jucători și antrenori, pentru a munci și a crește uman și fotbalistic zi de zi. Știm că au fost momente în acest joc, în special în repriza a doua, când am cedat inițiativa adversarului, dar am făcut-o deliberat. Am dorit să ne folosim mai bine arma contraactacului pe spațiile mari ce urmau să apară”, a spus Bogdan Lobonț, la finalul disputei cu UTA.

Întrebat dacă nu e speriat de statistica defavorabilă divizionarelor secunde în meciurile de baraj, antrenorul clujenilor a adăugat. „E o simplă statistică nimic mai mult. Oricum, până una alta trebuie să terminăm campionatul pe loc de baraj. Personal, am încredere în continuare și în promovarea directă, atâta timp cât sunt șanse. Luptăm până la capăt, luăm fiecare meci în parte și când tragem linia vedem unde suntem ca să știm ceea ce avem de făcut mai departe. Nu știu dacă putem face față în Liga 1, deocamdată suntem la Liga 2-a, să ajungem mai înainte acolo și ne vom adapta. Acum suntem aici, mai sunt patru etape și vrem să scoatem maxim din ele”, a adăugat „Pisica”.

În fine, tânărul tehnician a comentat și faza ultimului gol, cu penalty-ul bătut scurt de Goga pentru golul lui George Florescu: „Demonstrează că sunt băieți inteligenți și pot să obțină maxim din absolut orice”.

Clinceni, Snagov, Balotești și Pandurii, în succesiunea deplasare/acasă, sunt ultimii adversari ai Universității Cluj în sezonul 2018-2019 a ligii secunde. Joi, de la oa 18:00, joacă chiar pe terenul liderului Academica Clinceni, în fața căreia are cinci puncte în minus și pe care speră să o învingă pentru a spera la promovarea directă.

Sursa: Sport Arad
Foto: fb FC Universitatea Cluj

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 12 May. 2019, 19:31 Actualizat: 12 May. 2019, 19:32 Campionat
Pe aceeași temă