Veni, Vidi, Vici! ACS Poli obține în Zăvoi prima victorie din deplasare

Marius ANGHEL 25 Oct. 2012, 13:12 Campionat
Veni, Vidi, Vici!** ACS Poli obține în Zăvoi prima victorie din deplasare

După trei remize externe la rând, a venit și momentul primei deplasări cu toate punctele câștigate. ACS Poli s-a impus pe terenul „lanternei” din B2, CSM Rm. Vâlcea, cu 2-0.

Evoluție solidă a trupei pregătite de Valentin Velcea, care în sfârșit a obținut mult dorita victorie în deplasare. Problema învingătoarei nu s-a pus în acest joc, deoarece s-a văzut de la distanță ca ACS Poli este echipa mai bună. Până la deschiderea scorului, reușită de Boldea în minutul 20, Szekely în câteva rânduri și Trandu au avut bune ocazii de a înscrie. Tot cei doi, puteau majora diferența până la pauză, dar gazdele, care nu au avut decât două faze fixe la poarta lui Kirev, au reușit să scape doar cu 0-1.

La fel au stat lucrurile și în partea secundă, chiar dacă Nkongue a amenințat în minutul 47 poarta bănățeană. Bălace a punctat pentru 2-0, după o frumoasă acțiune personală, iar Szekely, Trandu și Boștină au trecut pe lângă alte goluri. Kirev s-a mai remarcat o dată când l-a blocat pe Stoica, astfel că acest 2-0 este un scor mic, față de realitatea din teren.

ACS Poli se impune lejer și rămâne pe podiumul din B2.

CSM Râmnicu Vâlcea
(antrenor Laurențiu Tudor): Tufiși – Pârvu, I. Popescu (22, Eremia), Plecanciuc (cpt.), Vătăjelu – O. Vasile, Thiandoum (46, Nkongue), J. Nicolae (62, Neagoe), Văduva, Traore – C. Stoica.

ACS Poli (antrenor Vali Velcea): Kirev – Nohai, Petrovic, Șeroni, Marovic – Goge (72, Artean), Poparadu, Trandu (75, Dobricean), Bălace – Boldea, Szekely (63, Boștină).

Sursa: Banat Sport

Marius ANGHEL 25 Oct. 2012, 13:12 Campionat
Pe aceeași temă