Velcea: „Drumul e lung până la promovare”

Marius ANGHEL 29 Oct. 2012, 21:45 Campionat
Velcea:**

Antrenorul lui ACS Poli a considerat echitabil rezultatul cu FC Argeș, scor 2-2, în condițiile în care oaspeții au avut ocazii importante și au condus cu 1-0. Valentin Velcea regretă însă faptul că echipa sa a ratat șansa de a cuceri trei puncte importante în lupta pentru promovare prin impreciziile din fața porții.

„O partidă grea cu de toate, rezultatul e echitabil. Păcat că tratăm unele faze cu naivitate, nu reușim să concretizăm tot ce avem. Per total nu suferim la joc, păcat că suferim la finalizare. Chiar și așa suntem pe locul 2, e un lucru pozitiv că nu am pierdut. Drumul e lung până la promovare”, a declarat Velcea.

Antrenorul timișorenilor și-ar fi dorit victoria pentru a se apropia de liderul Corona, dar e mulțumit și că echipa sa rămâne până la urmă neînvinsă. „Nu cred că jucătorii au început să aibă aere, au prins încredere să joace fotbal, cei care nu o făcuse la Liga a II-a. E important și acest parcurs fără înfrângere. Poate au fost prea încrezători dar e bine să ai încredere. Eu cred că antrenorul oaspeților a spus la mișto că reintră în lupta pentru promovare. Fiecare are dreptul să spere, nu comentez. Acest egal implică o mai mare responsabilitate pentru meciurile următoare. Prin neîndeplinirea acelui obiectiv 3 din 3 trebuie acum să câștigăm la Târgu Mureș. Important e că acum suntem pe 2. Era mai important dacă ne apropiam de locul 1 dar mai sunt multe meciuri”, a adăugat tehnicianul lui ACS Poli.

Kirev, arătat cu degetul la primul gol

Valentin Velcea s-a arăta nemulțumit și de greșelile individuale ale jucătorilor săi, Kirev și Poparadu făcându-se vinovați pentru golurile primite: „La primul gol nu am avut portar. Nu știu ce s-a întâmplat, o să vedem pe viitor. Toți suntem supuși greșelilor. Păcat că greșim în momentele decisive… la al doilea gol jucătorul lor a fost plimbat de Poparadu 80 de metri și faultat în careu”.

Portarul Mario Kirev și-a asumat după joc responsabilitatea. „Nu am văzut mingea, a fost greșeala mea. Mie mi-a dat încredere și cred că continuă așa. Fiecare vrea să câștige, am început în dezavantaj, bine că am revenit, dar ăsta e fotbalul, ne-au egalat”, a conchis Kirev.

„Presiunea crește, și foamea de puncte a echipelor din partea de jos. Toți suntem de vină. Au avut un anti-joc. La final ca la orice joc de fotbal s-au adresat cuvinte care nu au fost la locul lor. A fost un adversar incomod care s-a agățat de orice, s-au agățat și au atacat când le-am dat posibilitatea”, a mai spus Velcea.

Cu 17 puncte, la fel de mult ca Damila dar cu un golaveraj mai bun, ACS Poli a urcat pe loc promovabil dar așteaptă finalul jocului UTA – Tg. Mureș pentru a vedea dacă își și păstrează poziția a doua. „Mureșenii” le pot lua locul printr-o victorie la Arad.

Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)

Foto: Sebastian TĂ‚TARU

Marius ANGHEL 29 Oct. 2012, 21:45 Campionat
Pe aceeași temă