„Va fi mai interesantă Liga 2 decât Liga 1”. Antrenorul care spune că FRF ar trebui să scoată o sumă bună din drepturile de televizare. „Acum este momentul să negocieze”

Marius ANGHEL 07 Jun. 2018, 23:31 Campionat

Ripensia speră că va avea un sezon viitor de Liga 2 mult mai bun din punct de vedere financiar decât cel care tocmai s-a încheiat și în care s-a clasat pe locul 11 din postura de nou-promovată. Antrenorul Ciprian Urican dorește să rămână pe banca formației timișorene.

„Vom discuta. Doresc să termin munca pe care am început-o. Există premise foarte bune pentru toată lumea de aici”, a fost răspunsul lui Urican legat de sezonul viitor.

Cu un sezon cu Farul, U Cluj și Petrolul, plus UTA sau trei echipe din Timișoara, Liga a 2-a ar putea arăta foarte interesant în sezonul viitor, iar Urican crede că drepturile TV ar trebui să fie mult mai mari. „Din punct de vedere al tradiție echipelor care participă, cred că va fi mai interesantă Liga a 2-a decât Liga 1. Acum este momentul ca FRF să negocieze un contract foarte bun cu televiziunile. Pentru că, în sfârșit, Liga a 2-a arată că o echipă foarte puternică. Totul ține de latura financiară. Eu am avut la Academica Pitești, acum trei ani, probabil una din cele mai bune echipe, cu jucători de Liga 1. Și, totuși, a promovat Voluntari, deși aveam un buget deloc de neglijat”, a spus Urican.

Cât despre situație Timișoarei, care va avea în Liga 2 trei cluburi, pe ACS Poli, ASU Poli și Ripensia, Urican a încercat să rămână optimist. „Vor fi trei echipe, derby-uri frumoase, păcat că nu le avem în Liga 1. Asta este marea problemă. Suntem trei în Liga a 2-a și nu avem în Liga 1. Un oraș de anvergura noastră ar trebui să aibă echipă pe prima scenă. Dacă una dintre noi va fi pregătită, ar fi bine să promoveze una din Timiș. Sau poate promovează două”, a conchis Ciprian Urican.

În noul sezon al Ligii 2 ar trebui să participe următoarele echipe:

ACS Poli Timișoara
Juventus București
Chindia Târgoviște / FC Voluntari
FC Argeș
CS Afumați
FC Academica Clinceni
ASU Politehnica Timișoara
Luceafărul Oradea
CS Mioveni
Sportul Snagov
Ripensia Timișoara
UTA Arad
CS Balotești
Pandurii Târgu Jiu
Dacia Unirea Brăila
Aerostar Bacău
SSC Farul Constanța
Petrolul Ploiești
ACS Șirineasa
Universitatea Cluj

Primele două echipe clasate vor promova direct, iar ocupanta locului trei va juca barajul de promovare. Ultimele cinci echipe vor retrograda.

Articol scris de Anda DELIU
 

Marius ANGHEL 07 Jun. 2018, 23:31 Campionat
Pe aceeași temă