Stadionul din Uricani va găzdui, sâmbătă, de la ora 11:00, cel mai dezechilibrat meci al rundei a 30-a a Ligii a 2-a. Știința Miroslava, formație ce ocupă locul 18 în clasament, antepenultimul, cu 28 de puncte, primește vizita liderului Dunărea Călărași, de departe cea mai în formă echipă din eșalonul secund.
Dacă gazdele au o singură victorie în acest an, un 1-0 pe propriul teren cu CS Mioveni, în urmă cu cinci etape, Dunărea vine după șapte victorii consecutive (șase pe teren și una la masa verde), doar Hermannstadt reușind să smulgă o remiză albă la Dunăre, chiar în prima etapă a anului. Practic, echipa lui Dan Alexa nu a mai pierdut din etapa a 3-a, înregistrând de atunci 22 de victorii și patru remize!
Kerezsy, plin de optimism: „Sper să fim prima echipă care bate Dunărea după 26 de etape”
Știința vine, totuși, după un rezultat bun în etapa trecută, 1-1 la Afumați, punct ce a întrerupt o serie de trei eșecuri consecutive pentru echipa lui Adrian Kerezsy. Punctul obținut la Afumați, dar mai ales evoluția echipei sale, care a ratat de puțin victoria, au crescut tonul de optimism din discursul antrenorului echipei ieșene înaintea confruntării cu liderul.
Kerezsy crede că echipa sa poate obține un rezultat bun în fața Dunării, dar admite că pentru acest lucru este nevoie ca elevii săi să se autodepășească.
„Întâlnim liderul campionatului, cea mai bună echipă din Liga a 2-a, dar în situația în care ne aflăm, avem nevoie ca de aer de un rezultat bun. Vom încerca să facem un joc cât mai bun, să ne autodepășim și sper să reușim punct sau puncte. Va fi foarte greu, dar dacă băieții se vor autodepăși, putem spera la un punct. Important este să nu pierdem acest joc. Le-am spus și jucătorilor în vestiar faptul că îmi doresc să fim prima echipă care învinge liderul după 26 de etape. În fotbal s-au mai văzut surprize, putem reuși și noi acest lucru”, a declarat antrenorul Adrian Kerezsy.
Tehnicianul nu va conta în acest meci pe Corban și Săvoaia, ambii suspendați. Corban a fost eliminat la Afumați, în timp ce Săvoaia va sta pentru cumul de cartonașe galbene.
Intrare liberă la Uricani
Antrenorul Științei Miroslava așteaptă un număr mare de spectatori la acest meci, în condițiile în care intrarea va fi liberă.
„Mă bucură faptul că oficialii clubului au decis să lase intrarea liberă la ultimele meciuri de pe teren propriu și sper ca suporterii să vină alături de noi. Dacă tribunele se vor umple, vom avea o șansă în plus în aceste partide, de aceea îi așteptăm pe suporteri la stadion, pentru a ne susține”, a completat Kerezsy.
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚