Utiștii își doresc să nu piardă meciul și plutonul fruntaș din clasament

Marius ANGHEL 22 Oct. 2010, 10:32 Campionat
Utiștii își doresc să nu piardă meciul** și plutonul fruntaș din clasament

„Cocoțată” pe locul cinci în
clasament, după victoria cu 1-0 din runda precedentă, Bătrâna
Doamnă s-a deplasat la Mioveni cu gândul de a nu pierde și a rămâne
în lupta pentru promovare, deși nu acesta este obiectivul impus de
conducere înaintea campionatului.

UTA va întâlni o echipă care a
pierdut un singur meci în cele opt etape. Eșecul celor de la
Mioveni a venit chiar în runda precedentă, la Alba Iulia, de la o
formație care avea să piardă în urmă cu două etape la Arad, în
partida cu ACU. Cert este că jocul nu se anunță a fi unul ușor
pentrui arădeni, mai ales că gazdele nu au încasat decât trei
goluri în opt etape, ceea ce spune mult despre apărarea Daciei.

Tot atât de adevărat este că,
înaintea campionatului, Dacia Mioveni și-a anunțat cu surle și
trâmbițe obiectivul de promovare, și, cu siguranță, nu-și va
permite noi pași greșiți, așa cum s-a întâmplat în Cetatea Unirii,
mai ales că UTA se află în spatele acesteia la doar un punct.

Roland Nagy nu-l va avea la
dispoziție pentru acest meci pe Adrian Voiculeț, fotbalist care nu
a făcut de altfel deplasarea, la fel ca și Mihuț și Purece. În
aceste condiții, Roland Nagy trebuie să aleagă 11 titulari din
următorul lor: Smaranda, Ioime – Miheț, Pascariu, Tînc, Pocuca,
Neagu, Nădăban, Calvin, Ignea, Chindriș, Gâlcă, Diarra, Drăgan,
Țucudean, Capătă, Pecarov, Mihalcea.

„Știu că ne așteaptă un
meci greu la Mioveni. Am studiat adversarul. Îmi doresc să avem o
atitudine pozitivă și să nu pierdem jocul”
, a
declarat Roland Nagy.

De cealaltă parte, Cristi Negru ar
putea alinia următoarea formulă de echipă: Popescu – Moșteanu,
Miulescu, Olteanu, Baicu – Coșereanu, Năuiu, Lircă, Vladu – Ayza,
Ionescu.

Partida, programată cu începere de
la ora 18:00 (în direct la Dolce sport), va fi arbitrată Andrei
Chivulete (București), acesta fiind ajutat de asistenții Bogdan
Velicu (București) și Vladimir Urzică (Piatra-Neamț). Rezervă este
Septimiu Burtescu (Târgoviște), iar observatori FRF, Ștefan Poenaru
(Pantelimon) și Tudor Emil (Târgoviște).

Articol scris de Daniel
Berar

Marius ANGHEL 22 Oct. 2010, 10:32 Campionat
Pe aceeași temă