UTA și Pandurii își continuă parcursul dezastruos. La Satu Mare a fost cel mai spectaculos meci al etapei. Chindia a ratat șansa să urce pe primul loc pentru o zi. Rezultatele și marcatorii

Marius ANGHEL 11 Nov. 2017, 14:56 Campionat
UTA și Pandurii își continuă parcursul dezastruos.** La Satu Mare a fost cel mai spectaculos meci al etapei. Chindia a ratat șansa să urce pe primul loc pentru o zi. Rezultatele și marcatorii

Cinci etape au mai rămas de desfășurat în acest an în campionatul Ligii 2, din prima parte a sezonului, și, momentan, singurele echipe care s-au detașat în clasament sunt primele trei clasate, cele care par că se vor lupta până la final pentru pozițiile promovabile direct, iar perdanta va merge la baraj.

În rest, o serie de două-trei succese consecutive sau de înfrângeri duce la multe salturi de locuri în clasament. E valabil pentru toate echipele situate de la podium în jos, atât la retrogradare, cât și pentru grupările poziționate acum pe locuri considerate liniștitoare.

De exemplu, multe cluburi sunt la egalitate de puncte între ele sau sunt despărțite de diferențe mici, oricând putând urca sau coborî în clasament. Un exemplu este Luceafărul Oradea, care de curând era „lanterna roșie”, iar acum, după trei victorii consecutive, e pe punctul de a scăpa de emoțiile locurilor retrogradabile. Cu încă cinci succese până la finalul lui 2017 ar urca de pe locul 17 aproape de primele poziții. Iar exemplele pot continua.

După ce la mijlocul săptămânii am avut etapă intermediară, sâmbătă și duminică sunt programate meciurile etapei a 17-a. Șase jocuri sunt programate de la ora 11:00, acestea urmând a se desfășura la Balotești, Afumați, Satu Mare, Șiria, Motru sau Miroslava. Tot astăzi, dar de la ora 13:00, se dispută CS Mioveni – Sportul Snagov, un meci nu atât de atractiv încât să fie ales între primele patru opțiuni ale etapei și să fie televizat, însă nu același lucru l-au gândit conducătorii noului post TV care va transmite meciuri din Liga 2. Un UTA – ASA Târgu Mureș sau Pandurii Târgu Jiu – Ripensia Timișoara oricând atrage mai mulți telespectatori.

Ultimele trei jocuri ale etapei se vor desfășura duminică. De la ora 12:00 e programat meciul Dunărea Călărași – FC Argeș, în timp ce de la ora 14:00 vor începe partidele AFC Hermannstadt – Academica Clinceni și ASU Politehnica – Luceafărul Oradea.

Cum seria de invincibilitate a Afumațiului a căzut la Pitești, Chindia a încasat gol cu Balotești după 11 meciuri, rămâne de urmărit parcursul Dunării, neînvinsă de 13 meciuri, cât și al Hermannstadtului, la fel, fără eșec de 12 partide. Dar și Chindia se laudă cu o serie de 10 jocuri fără eșec în campionat.

Înaintea desfășurării meciurilor etapei a 17-a, AFC Hermannstadt a revenit pe primul loc și are 37 de puncte, iar podiumul este completat de Dunărea Călărași (36 de puncte) și Chindia Târgoviște (34 de puncte). Ultimele cinci clasate pe locuri care duc în Liga 3 sunt Pandurii Târgu Jiu, Luceafărul Oradea (ambele cu 16 puncte), CS Balotești (14 puncte), Știința Miroslava (12 puncte) și Foresta Suceava (11 puncte).

Așa cum v-a obișnuit în fiecare sezon, Liga2.ro va transmite live-text partidele fiecărei runde din acest campionat.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

Iată programul etapei a șaptesprezecea:

sâmbătă, 11 noiembrie, ora 13:00
FINAL | CS MIOVENI – SPORTUL SNAGOV     2-2
Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș);
Arbitru: Cristian Codrea; Asistenți: Radu Despa și Cristian Nicolae Lucaci (toți din Baia Mare).

â–ºMioveni: Val. Sima – Trașcu, Gugu, Cip. Negoiță, Rădescu, Ed. Stoica, Mîrzeanu, Andr. Neagoe, Ed. Florescu, C. Năstăsie, Ayza (cpt.)
Rezerve: Bg. Preda – Alexe, Andor, Ed. Neacșu, Seb. Ivan, Mih. Vintilă, D. Ene
Antrenor: Mihai Olteanu

â–ºSportul: Fila – Cornea, Lică, I. Șerban, Voineag, Al. Radu (cpt.), D. Munteanu, Borțoneanu, Alin Manea, Gagnon, Neață
Rezerve: Anca-Trip – Priboi, I. Ilie, Al. Ionescu, Bg. Oancea, Al. Rusu, Bustea
Antrenor: Valeriu Răchită

â–ºMin 90+3 Florescu este faultat în careu și se dictează penalty. Daniel Ene trage în dreapta jos, însă Fila respinge și evită înfrângerea

â–ºMin 90 Iese Alin Manea și intră Bogdan Oancea

â–ºMin 88 Mîrzeanu trage plasat de la 20 de metri, dar Fila reține

â–ºMin 80 2-2 Florescu centrează dintr-un corner, Cosmin Năstăsie reia cu capul de la 11 metri și egalează

â–ºMin 76 Iese Lucian Neață și intră Iulian Ilie

â–ºMin 74 Iese Roberto Ayza și intră Cristian Andor

â–ºMin 74 Neață pătrunde singur în careu pe partea dreaptă, trage pe jos, dar Sima respinge în corner

â–ºMin 72 Un-doi între Borțoneanu și Neață, primul reia din prima, dar puțin pe lângă poartă

â–ºMin 68 Mîrzeanu reia din prima de la 20 de metri, dar Fila respinge peste transverseală

â–ºMin 67 Iese Eduard Stoica și intră Alexe

â–ºMin 59 Năstăsie reia din doi metri puțin pe lângă poartă

â–ºMin 53 1-2 Claudiu Borțoneanu scrie cu șut puternic de la 25 de metri poziție centrală

â–ºMin 52 Iese Costinel Gugu și intră Daniel Ene

â–ºMin 49 1-1 Ioan Șerban reia cu capul din centrul careului după un corner de pe stânga și Sportul restabilește egalitatea

â–ºMin 45 1-0 Florescu execută un corner de pe stânga către colțul scurt, Roberto Ayza reia cu capul la colțul lung și deschide scorul

â–ºMin 17 Manea îi fură mingea de pe cap lui Trașcu, scapă singur spre poartă, Sima iese în întâmpinare, reia lobat de la 17 metri, însă Mioveniul are noroc, deoarece  balonul se duce milimetric pe lângă bară

â–ºMin 11 Năstăsie rămâne singur cu Fila după o pasă pe culoar a lui Rădescu, însă reia slab și portartul Sportului reține

sâmbătă, 11 noiembrie, ora 11:00
FINAL | UTA ARAD – ASA TÂRGU MUREȘ   1-2
Stadion: „Otto Greffner” (Șiria – Arad);
Arbitru: Denis Haidiner (Hunedoara); Asistenți: Bogdan Ioan Dragoș și Constantin Mihai Cantemir (ambii din Făgăraș).

â–ºUTA: Svedkauskas – Adili, Al. Manea, Scutaru, Burlă – Păcurar, Cârstocea, I. Tănase, Hlistei – Prună, Curtuiuș (cpt.)
Rezerve: D. Mureșan – Iuga, Jorza, Stahl, Asani, Boakai, Polgar
Antrenor: Cristian Todea

â–ºASA: Moga – Băjan, Candrea (cpt.), Kilyen, Mendy – P. Iacob, Petriș – Al. Stoica, Licu, D. Panait – Petra
Rezerve: Negrușa – R. Iliescu, Onul, Tornyai, Cârlejan
Antrenor: Marius Popescu

â–ºMin 90+4 1-2 Alin Cârstocea execută o lovitură liberă de la 23 de metri din poziție centrală și Moga e învins aproape de vinclu, în dreapta sa

â–ºMin 90+2 Cârlejan îl înlocuiește pe Panait

â–ºMin 90 Tornyai intră în locul lui Licu

â–ºMin 87 Iliescu intră în locul lui Stoica

â–ºMin 85 Burlă pătrunde până la marginea careului și trage puternic peste poartă

â–ºMin 83 Boakai își așează mingea în careu, trage cu stângul din 14 metri ușor lateral stânga, Moga atinge și respinge balonul ce se ducea spre vinclu

â–ºMin 82 Petra centrează de pe stânga, însă Stoica reia mult peste, din voleu, din careul de 6 metri, de pe colțul lung

â–ºMin 80 Jorza centrează din lovitură liberă, Scutaru trimite cu capul mult peste poartă

â–ºMin 78 Petrea își face un balon la marginea careului, trage bine spre colțul din dreapta portarului, care – însă – respinge în corner

â–ºMin 75 Intră Jorza în locul lui Tănase

â–ºMin 72 0-2 Contraatac al mureșenilor, Panait pătrunde ca prin brânză prin defensiva arădenilor, pasează în dreapta lui Robert Băjan, iar acesta trimite la colțul scurt, din 10 metri, și majorează diferența

â–ºMin 69 Boakai debutează în roșu-alb după ce îl înlocuiește pe Păcurar

â–ºMin 65 Burlă bate un corner de pe dreapta, mingea ajuns la colțul lung la Cârstocea, acesta trage puternic, dar Moga are un reflex excelent, apoi Hlistei reia mult peste poartă din 14 metri

â–ºMin 63 Svedkauskas intervine la timp în fața lui Petra, care scăpa singur în careu

â–ºMin 56 Albert Stahl intră în locul lui Prună

â–ºMin 49 Petra pătrunde pe stânga în careu, centrează pe jos, dar Svedkauskas reține în careul de 6 metri

â–ºMin 38 0-1 Stoica execută pe jos o lovitură liberă de pe dreapta, Licu deviază de la colțul scurt, Svedkauskas părea că reține mingea, dar Robert Candrea a fost mai rapid și, din 6 metri, a înțepat balonul în plasă

â–ºMin 34 Pe o contră, Petrea scapă de marcaj, trage puternic din 13 metri ușor lateral dreapta, pe lângă colțul scurt

â–ºMin 32 Păcurar interceptează o minge trimisă din corner, trage lobat de la 17 metri, dar mingea se duce puțin peste

â–ºMin 31 Păcurar îi ia mingea lui Mendy în careu, trage puternic cu stângul, Moga respinse, balonul ajunge la Cârstocea, la 14 metri, care trimite și el puternic pe jos, din poziție ușor lateral dreapta, dar Moga salvează din nou, cu piciorul de această dată

â–ºMin 27 Adili centrează în 12 metri, de unde Curtuiuș, cu adversar pe el, reia cu capul în stânga lui Moga, care reține

â–ºMin 23 Burlă centrează bine de pe stânga, dar Prună nu ajunge de puțin la întâlnirea cu balonul în 2 metri, la colțul lung

â–ºMin 13 Cârstocea își așează o minge în careu, la 15 metri lateral dreapta, trage, însă Băjan respinge de la colțul lung din fața lui Burlă

â–ºMin 11 Tănase șutează de la 25 de metri, Moga respinge în corner de la colțul lung

â–ºMin 8 Stoica trage cu pământul de la 22 de metri, însă mingea trece mult pe lângă poartă

â–ºMin 5 UTA are două cornere consecutive. La al doilea, Păcurar a bătut scurt pentru Burlă, acesta a centrat cu stângul, iar Manea a reluat în cros cu capul pe lângă colțul lung

â–ºClubul UTA a anunțat în această dimineață că a ajuns la un acord cu portarul Branko Grahovac în privința reziliere amiabile a contractului. Totodată, arădenii s-au despărțit și de preparatorul fizic Vlad Țăran. În plus, jucătorii Alin Buleică, Mădălin Ciucă și Sorin Strătilă au fost sancționați disciplinar și trimiși la echipa a doua în urma unor abateri disciplinare. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi AICI.

FINAL | PANDURII TÂRGU JIU – RIPENSIA TIMIȘOARA   1-1
Stadion: Minerul (Motru – Gorj);
Arbitru: Rareș George Vidican (Satu Mare); Asistenți: Iulian Szekely (Cluj-Napoca) și Cosmin Vătămanu (București).

â–ºPandurii: Rz. Stanca (cpt.) – Celea, Turda, D. Lung, Al. Vasilescu, Șut, Dodoi, Dănăricu, Cip. Rus, D. Pîrvulescu, Brînzan
Rezerve: Ov. Jianu – Vodă, Bujor, Măicăneanu, Tudoran, Durkovic, Raiciu
Antrenor: Dorian Gugu

â–ºRipensia: I. Rădulescu – Ad. Popa (cpt.), M. Toma, Apro, C. Toma, Stoi, Laur. Tudor, Zaluschi, Bobină, MAtiș, Mediop
Rezerve: D. Munteanu – Vlădia, Semeniuc, Ad. Ungureanu, Horcea, Golda, Dumiter
Antrenor: Radu Suciu

â–ºMin 90+3 Spiritele se încing. Stoi și Brînzan primesc galben pentru împingere reciprocă. Și portarul de rezervă al Ripensiei, Dalin Munteanu, e avertizat pentru că a pătruns pe teren

â–ºMin 90+2 Mediop trimite în bară, din 8 metri

â–ºMin 90+1 Vasilescu e blocat de portar în momentul șutului

â–ºMin 88 Iese Zaluschi, intră Vlădia

â–ºMin 85 Pe contraatac, Mediop trage în Stanca

â–ºMin 84 A treia bară pentru Pandurii. Bujor trimite din lovitură liberă la firul ierbii, în bară

â–ºMin 83 Iese Pîrvulescu și intră Raiciu

â–ºMin 79 Iese Matiș și intră Semeniuc

â–ºMin 77 Iese Dodoi, intră Durkovic

â–ºMin 74 Șutul lui Ciprian Rus e respins in extremis de Rădulescu în corner

â–ºMin 72 Iese Bobină, accidentat, și intră Dumiter

â–ºMin 68 Prima schimbare a jocului. Iese Dănăricu și intră Bujor

â–ºMin 64 Mediop reia pe lângă poartă, din 6 metri. După egalare, Ripensia are mai mult inițiativa

â–ºMin 52 1-1 Claudiu Matiș reia în plasă, din 8 metri, după o greșeală colectivă a apărării echipei gorjene

â–ºMin 49 Ocazie mare pentru Pandurii. Șutul lui Pîrvulescu este respins cu piciorul de portarul Rădulescu

â–ºMin 45 Balonul reluat cu capul de Brînzan pică pe transversală, după ce e deviat și de portar și arbitrul dictează corner

â–ºMeciul e întrerupt de prezența unui câine pe terenul de joc. Patrupedul e cu greu evacuat, după vreo două minute în care a fost alergat pe gazon

â–ºMin 39 Șutul lui Rus din unghi este blocat de Rădulescu. Pandurii deține controlul jocului

â–ºMin 33 Ciprian Rus reaia cu capul, din unghi, în minge, însă portarul respinge cu greu

â–ºMin 29 1-0 Bogdan Dănăricu deschide scorul cu un șut plasat din 18 metri, mingea fiind atinsă și de portar înainte să intre în poartă, însă insuficient

â–ºPe banca echipei Pandurii, la fel ca la Sânmartin, stă tot secundul Dorian Gugu, deoarece contractul noului principal Adrian Bogoi nu a fost încă înregistrat la FRF. Federalii sunt ocupați în această perioadă cu meciurile naționalei și nu au timp de altceva

â–ºMin 18 Lovitură liberă executată de Dănăricu, de la 25 de metri, însă mingea lovește transversala

â–ºMin 10 Mediop scapă de la limita offside-ului, pătrunde în careu, driblează portarul, intră în unghi, iar balonul este respins, de pe linia porții, de Vasilescu

FINAL | CS AFUMAȚI – CHINDIA TÂRGOVIȘTE   0-0
Stadion: Comunal (Afumați – Ilfov);
Arbitru: Adrian Illyeș (Ploiești); Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Andrei Nicolae Chițoiu (Timișoara).

â–ºAfumați: Andr. Marinescu – Onea, Rz. Patriche (cpt.), Buzea, Perju – Vl. Tudorache, Vas. Olariu, Rz. Avram, Buduroi – Vas. Ștefan, Mug. Dedu
Antrenor: Vasile Neagu

â–ºChindia: I. Popescu – D. Ciobotariu, Vătavu, Ispas, Martac – Cr. Neguț, L. Mihai, Honciu (cpt.), Crinel Stoica – Cherchez, Neicuțescu
Antrenor: Nicolae Croitoru

â–ºÎn meciul de la Afumați cele două echipe au reușit să se blocheze reciproc pe toată durata jocului. Cu ocazii puțin de a marca, niciuna dintre echipe nu a reușit să dea lovitura, astfel că în final s-au mulțumit cu un punct. Chindia a ratat șansa de a urca pe primul loc pentru o zi, în cazul în care câștiga azi.

FINAL | OLIMPIA SATU MARE – DACIA UNIREA BRĂ‚ILA   3-2
Stadion: Olimpia (Satu Mare);
Arbitru: Omar Cristian Dumitrică (Craiova); Asistenți: Ovidiu Timar (Marghita) și Casian Băla (Arad).

â–ºOlimpia: Fl. Muntean – Duruș, Hlinca, Cr. Munteanu, Brata, Miholca, R. Rus, Villand, D. Muntean (cpt.), Lusamba, Jurj
Rezerve: Șuta – Fl. Achim, Vas. Pop, Szasz, Nemeș, Cubaș, L. Vincze
Antrenor: Zoltan Ritli

â–ºDacia Unirea: Țicrea – Gab. Niță, Ghiocel, Covaciu, Frunză (cpt.), Iosofache, C. Mihai, Puia, C. Roșu, Ol. Bucur, Al. Pop
Rezerve: Leu – Olenic, Banyoi, M. Dima, Ed. Oprea, Cubleșan, Ciucureanu
Antrenor: Alin Pânzaru

â–ºMin 89 Intră Cubaș în locul lui Jurj

â–ºMin 85 Altă ocazie mare pentru oaspeți, după ce Al. Pop este bine găsit de Frunză și șutează în Villand, iar mingea ricoșează în corner

â–ºMin 76 Ocazie mare pentru oaspeți, Alexandru Pop, singur la 10 metri, trimite cu latul pe lângă poartă

â–ºMin 69 Iese Ghiocel, care este accidentat, și intra Banyoi

â–ºMin 60 3-2 La al cincilea corner în interval de câteva minute, toate bătute de Brata, Olivier Lusamba se înalță de la 6 metri și trimite cu capul în plasă

â–ºMin 48 2-2 Centrare de pe dreapta Miholca și Sergiu Jurj trimite la colțul scurt, pe sub portar

â–ºMin 46 Iese Puia și intră Oprea. Iar în locul lui Iosofache, accidentat la faza penalty-ului, intra Olenic

â–ºMin 42 1-2 Sorin Frunză bate penalty-ul și transformă fără emoții, reușind două goluri în decurs de 2 minute

â–ºMin 41 Penalty pentru oaspeți, după un fault al lui Brata asupra lui Iosofache. Brata ia și galben

â–ºMin 40 1-1 Sorin Frunză șutează plasat de la 20 de metri, lângă bară, și aduce egalarea

â–ºMin 26 Iosofache șutează de la 12 metri, pe jos, dar portarul Muntean agață balonul

â–ºMin 27 1-0 Jurj șutează din marginea careului, Țicrea respinge greșit până la Olivier Lusamba, care înscrie din apropiere

â–ºMin 18 Corner Brata de pe dreapta, Lusamba reia din 6 metri cu capul, mingea lovește transverasala porții oaspeților

â–ºMin 15 Prima ocazie a gazdelor, Lusamba reia spectaculos din voleu de la 25 de metri, puțin pe lângă poartă

â–ºMin 11 Iosofache are o acțiune individuală foarte bună, pătrunde în careu și, din situație de unu la unu cu portarul, șutează puțin pe lângă bară

FINAL | CS BALOTEȘTI – METALOGLOBUS BUCUREȘTI   2-0
Stadion: Comunal Balotești (Balotești – Ilfov);
Arbitru: Bogdan Ionuț Anghelinei (Galați); Asistenți: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu).

â–ºBalotești: Iordan – C-tin. Dedu, Andr. Răuță, Flămânzeanu, M. Neagu, L. Ion (cpt.), Gojnea, Al. Coman, P. Ioniță, Hurdubei, Eug. Nica
Rezerve: H. Ciobanu – Marciuc, Al. Gheorghe, Val. Andrei, F. Paraschiv, Opriș, Ciubuc
Antrenor: Emil Stanca

â–ºMetaloglobus: Rob. Geantă – Robu, Mitroi (cpt.), Caramalău, Sava, Asanache, Ant. Popa, Ghenovici, I. Marian, Șt. Niculae, Bilciurescu
Rezerve: Mih. Nedelcu – Fl. Iordache, Vl. Vlad, Negotei, Potecea, Șt. Stîngă, Răileanu
Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă

â–ºMin 88 Iese Constantin Dedu și intră Alexandru Gheorghe

â–ºMin 85 2-0 Franco Paraschiv centrează în careul mic, iar Marian Gojnea, nemarcat la prima bară, pune latul și majorează scorul, cu toate că Baloteștiul joacă în inferioritate

â–ºMin 84 Iese Ștefan Niculae și intră Mihai Potecea

â–ºMin 83 Autorul singurul gol din acest meci, Valentin Andrei, are o intrare prin alunecare, întârziată, cu talpa sus, își lovește dur un adversar și este eliminat direct

â–ºMin 72 Iese Petre Ioniță și intră Franco Paraschiv

â–ºMin 71 1-0 După mai multe devieri, Valentin Andrei preia în fața careului și șutează puternic și înscrie și cu ajutorul barei din stânga portarului

â–ºMin 60 Iese Adrian Hurdubei și intră Valentin Andrei

â–ºMin 56 Iese Ion Marian și intră Vlad Vlăduț

â–ºMin 46 Iese Lucian Asanache și intră Mădălin Răileanu

â–ºPrima repriză a întâlnirii dintre Balotești și Metaloglobus, desfășurată pe un teren greu, moale, a fost una echilibrată. Gazdele au avut două mari ocazii de a înscrie, însă Nica și Hurdubei nu au nimerit ținta, trimițând pe lângă poartă

FINAL | ȘTIINȚA MIROSLAVA – FORESTA SUCEAVA   0-1
Stadion: Comunal (Miroslava – Iași);
Arbitru: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca); Asistenți: Marius Bălan (Dej) și Cristian Voicu (Focșani).

â–ºȘtiința: Turiță – Agrigoroaei, Andr. Chindriș, Seb. Bucur, Ambrosie, H. Crișan, Cărăruș, Căruță, Viorică, Taciuc, Al. Marin (cpt.)
Rezerve: Țintea – Izmană, Nemțanu, Buhăcianu, Corban, Asăvoaei, Săvoaia
Antrenor: Adrian Kerezsy

â–ºForesta: Began – O. Onofraș, Masella, Diallo, Pappoe, Belevschi, Vl. Stănescu, Cerlincă, Renquin, Coroamă, M. Matei (cpt.)
Rezerve: Bîlbă – Movsesyan, Boumina, Negură, Scutariu, Rob. Bosânceanu
Antrenor: Florentin Petre

â–ºMin 94 Iese Cerlincă și intră Boumina Naoufal

â–ºMin 87 0-1 Marius Matei șutează frumos de la marginea careului, mingea se duce în vinclu, fără speranțe pentru Turiță. Joc dominat de gazde, care au irosit ocaziile și oaspeții au marcat

â–ºMin 82 Iese Căruță și intră Izmană

â–ºMin 79 Altă ocazie mare pentru gazde, Buhăcianu rămâne singur cu portarul, dar șutează pe lângă poartă. Cea mai mare ocazie a partidei!

â–ºMin 74 Iese Renquin și intră Movsesyan

â–ºMin 71 Buhăcianu intră în careu pe flancul stâng, șutează în diagonală, dar mingea trece foarte puțin pe lângă poartă. Ocazie uriașă pentru gazde!

â–ºIeșenii au avut trei lovituri libere foarte periculoase și le-au irosit cu mare ușurință prin execuții slabe

â–ºMin 69 După o lovitură liberă de la 16 metri, perpendicular pe poartă, Marin alunecă în momentul șutului și a trimite slab

â–ºMin 68 Iese Viorică și intră Nemțanu

â–ºMin 62 După o pasă a lui Buhăcianu, Viorică scapă singur pe partea dreapta, șutează pe lângă portarul ieșit în întâmpinare la marginea careului, dar mingea trece puțin pe lângă

â–ºMin 59 Iese Taciuc și intră Buhăcianu

â–ºMin 56 Ocazie pentru Miroslava. Alexandru Marin șutează din întoarcere, puțin peste poartă, dar mingea cade pe plasă

â–ºMin 55 Lovitură liberă executată de Cerlincă, de la 16 metri lateral stânga, mingea se duce puțin peste poartă

â–ºMin 50 Matei scapă pe contraatac, îl întoarce pe Agrigoroaei în careu și șutează la colțul scurt, dar Turiță reține în doi timpi

â–ºMin 46 Iese Coroamă și intră Bosânceanu

â–ºMin 20 Corner de pe dreapta pentru suceveni, bătut de Cerlincă, din câțiva metri Matei reia cu capul pe direcția portarului și reține Turiță

â–ºMin 17 Șut Taciuc din unghi, respinge Began în corner

â–ºMeciul a fost întrerupt câteva minute după ce Pappoe l-a accidentat pe Marin

â–ºMin 15 Lovitură liberă pentru Miroslava, Căruță șutează pe centrul porții, dar reține portarul

â–ºMin 8 Acțiune frumoasă a lui Viorică, pleacă de la mijlocul terenului în flancul drept, driblează trei adversari, pătrunde în careu, dar este deposedat

duminică, 12 noiembrie, ora 12:00
FINAL | DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI – FC ARGEȘ   2-1
Stadion: Central „Ion Comșa” (Călărași);
Arbitru: Eduard Ioniță; Asistenți: Florin Iacob și Erchian Ionus (toți din Constanța).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 76 2-1 Kanda bate o lovitură liberă din stânga, trimite lung la bara a doua, acolo unde Silviu Pană câștigă duelul aerian și reia cu capul pe lângă Nicușor Grecu. Mingea lovește sub transversală și cade după linie, apoi la bara a doua Pușcaș împinge și el balonul în plasă, dar acesta trecuse deja

â–ºMin 54  1-1 După o lovitură liberă din stânga executată de Kanda, respinsă în față, urmată de șutul în blocaj al lui Drăghiceanu, mingea a ajuns în dreapta la Missi Mezu, care a centrat cu latul, în forță, din marginea careului în fața porții, iar Cristian Pușcaș a înscris din trei metri, de la bara a doua

â–ºMin 16  0-1 După o acțiune personală pe centru, Ionuț Năstăsie șutează plasat de la 27 de metri lângă bara din stânga, jos, mingea atinge și pâmântul în fața lui Cezar Lungu și intră în plasă. Portarul Dunării a fost păcălit și a primit un gol ușor

duminică, 12 noiembrie, ora 14:00
FINAL | AFC HERMANNSTADT – ACADEMICA CLINCENI   2-0
Stadion: Municipal (Sibiu);
Arbitru: Paul Unimatan (Zalău); Asistenți: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Joszef Peter (Sfântu Gheorghe).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 61 2-0 Contraatac Hermannstadt, Rusu îi pasează pe culoar lui Ștefan Blănaru, care scapă singur în stânga, pătrunde în careu și finalizează din 10 metri la colțul scurt, plasat pe lângă Niga

â–ºMin 41 1-0 Bogdan Rusu bate penalty-ul în stânga, jos, lângă bară, iar Toma Niga sare în partea opusă, astfel că Hermannstadt deschide scorul

â–ºMin 40 Centrare din stânga, Pulhac luftează în fața careului, mingea ajunge la Herghelegiu, care îl fentează pe Bogdan Matei, iar fundașul Clinceniului îi dă peste picior atacantului Sibiului

FINAL | ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA – LUCEAFĂ‚RUL ORADEA   2-0
Stadion: Știința (Timișoara – Timiș);
Arbitru: Robert Avram (Pitești); Asistenți: Gheorghiță Bălan (Pitești) și Alina Mihoc (Arad).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 84 2-0 Deian Sorescu are o incursiune pe dreapta după o pasă a lui Predescu, centrează, Ionuț Plămadă reia din 4 metri în stânga lui Georgios Gakos și îl învinge

â–ºMin 53 Alin Mutu îl faultează din postura de ultim apărător pe Plămadă, la 17 metri, iar fundașl Luceafărului este eliminat direct

â–ºMin 10 1-0 Deian Sorescu scapă de la 30 de metri în flancul drept, după o pasă primită de la Giuricici, pătrunde în careu și șutează la colțul lung, deschizând scorul. Portarul Luceafărului cere offside

Marius ANGHEL 11 Nov. 2017, 14:56 Campionat
Pe aceeași temă