În weekend, UTA reia bătăliile din liga secundă la fotbal în compania Academiei Clinceni. E vorba despre o confruntare între două echipe ce au schimbat destul de mult la nivelul loturilor de jucători, mergând pe întinerirea acestora. Doar că doi dintre fotbaliștii Under 21 din lotul „roș-albilor”, titulari în multe dintre partidele din turul campionatului nu vor putea fi utilizați de Cristian Todea.
După cum se știe, Bogdan Burlă a suferit o fisură a platoului tibial și nu s-a antrenat deloc de la începutul acestui an. Își va relua alergările ușoare de abia de luni și e puțin probabil să-l vedem pe gazon mai repede de luna aprilie. Dar, vestea proastă de ultim moment îl vizează pe Albert Stahl. Mijlocașul ofensiv de bandă a primit o lovitură oarbă la nivelul coloanei și a devenit indisponibil de la începutul săptămânii trecute. De altfel, el nici nu a fost utilizat contra celor de la Bekescsaba, iar joi va efectua un RMN pentru a se vedea clar gravitatea accidentării. Cert este că el nu va fi apt pentru disputa de sâmbătă, contra Clinceniului, iar Angelo Iuga are cele mai mari șanse să-i ia locul în primul „unsprezece”.
În fine, „oficialii” utiști sunt pe cale să-l legitimeze și pe ultimul sosit în „alb-roșu”. Fundașul basarabean, Mihai Roșca, are șanse mari să fie bun de joc pentru meciul de sâmbătă, de la Șiria, însă rămâne de văzut dacă va fi aruncat în luptă din primul minut, sau dacă Todea și colaboratorii săi pe banca UTA-ei îi vor da credit juniorului Rafael Iuga, care a făcut de la A la Z pregătirea de iarnă.
Meciul dintre UTA și Academica Clinceni e programat sâmbătă, de la ora 11:00, pe arena „Otto Greffner” din Șiria și nu va fi televizat.
Sursa: Sport Arad